Împăratul Galeriu a comandat construcția a două structuri (Arcul și Rotonda) ca elemente ale unui ansamblu arhitectural imperial, legat de palatul său din Salonic, lângă care se afla și un mare hipodrom. Aceste trei structuri monumentale au fost conectate printr-un drum care trecea prin arc și care se încrucișa cu drumului principal al orașului. Arcul lui Galeriu sau Kamara, cum îi spun localnicii – din care se păstrază mai puțin de jumătate – se află pe ceea ce este acum strada Via Egnatia & Dimitrios Gounari, într-un vechi cartier al orașului Salonic (Săruna, cum îi spun geto-dacii; vlahii). Magnificul monument a fost construit în perioada 298-299 d. Hr. și dedicat în 303-304 d.Hr., pentru a sărbători victoria tetrarhul Galerius asupra uriașei armate a perșilor sasanizi și capturarea căpeteniei lor, Ctesifon, în 297-298. Structura sa este de octopylon (opt-stâlpi), formând un arc triplu, care a fost construit cu un miez de zidărie și cu panouri de marmură împodobite sculptural. Interesant este faptul că pe Arcul de Triumf, în unele din scenele sculptate pe pilaștrii, soldații care îl însoțesc pe împăratul Galerius poartă steaguri dacice în formă de balaur. Deschiderea centrală a arcului a fost de 9,7 m lățime și 12,5 m înălțime, iar deschiderile secundare de cealaltă parte, au fost de 4,8 m lățime și 6,5 m înălțime. Arcul central era calibrat pe partea din Via Egnatia (drumul roman primar, ce conducea de la Dyrrhacium, la Bizanț), care a trecut prin oraș ca un Decumanus (stradă mare, est-vest). Pilaștrii centrali, printre care trece Via Egnatia, susțineau o cupolă, iar pilaștrii laterali susțineau câte un arc. Deasupra pilaștrilor mari existau nișe arcuite în care erau amplasate statuile celor patru împărați ai Tetrarhiei: Dioclețian și Galerius în nișele dintre est și Maximilian și Constantin Chlorus în partea dinspre vest, fiecare dintre statui fiind orientată spre provincia guvernată de fiecare dintre împărați. În zilele noastre se mai pot vedea trei pilaștri: doi centrali și unul lateral, fiecare dintre pilaștrii păstrându-și încă decorațiunile sculptate.
Exista un drum de legătură (alee cu porticuri) între Arcul de Triumf și Biserica Rotundă (125m nord-est) unindu-le cu complexul Palatului Regal și al Forumului (235m sud-vest), ce trecea prin arc de-a lungul axei sale lungi. Numai din partea de nord-vest, trei din cei opt piloni și părți ale miezurilor zidăriei de la arcade au mai supraviețuit. De exemplu, întreaga parte de est (4 piloni) și cea mai sudică – unul dintre pilonii occidentali – sunt pierduți. Există o consolidare extinsă, cu cărămidă modernă, care s-au efectuat pe miezurile de zidărie expuse, pentru a proteja monumentul. Cei doi piloni care flanchează coridorul boltit central păstrează dale de marmura sculptate, care descriu războaiele lui Galerius împotriva perșilor, în linii mari, ca un panegiric. Dintre scenele păstrate putem aminti „Galerius (L) atacă Narses (R)”, „Familia imperială la jertfa de mulțumire” și „Tetrarhii îmbrăcați la unison cu o Victorie ce deține o coroană de flori la victoria Augustă”. Înțelegerea programului sculptural inițial al arcului este limitată de pierderea majorității panourilor de marmură, dar ce a rămas poate da o impresie de ansamblu. Patru registre de decor sculptat așezate vertical au fost realizate pe fiecare stâlp, fiecare separat de muluri elaborate. Ceea ce rămâne de constatat este că prezența arcului afirmă gloria tetrarhiei și proeminența lui Galerius în cadrul acestui sistem. Arcul sărbătorește Imperiul Roman, ca parte a victoriei lui Galerius asupra împăratului sasanid.
Ce aducea nou Galerius în modul de conducere al Imperiului Roman? În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galerius a promulgat totuși, cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de noua religie creștină.
Biserica Rotondă (Rotunda of St. George; Agios Georgios) este prima biserică creștină din Salonic, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință și face parte dintr-un sistem arhitectural mai mare, alături de Arcul de Triumf al lui Galeriu și de Palatul Roman. Numele actual al bisericii se trage de la forma ei circulară, specifică Geților de Aur primordiali (precum Calendarele și Altarele de la Sarmisegetusa Regia, Biserica Omului de la Adam Clisi, Altarul Marilor Zei de pe Insula Samotrace, etc.). Inițial, clădirea a fost zidită, fie drept mausoleu imperial, spre a servi ca mormânt împăratului, fie ca templu închinat lui Zeus, ori zeului samotrac Cabeirus (cabirul), fiul lui Hefaistos. Ulterior, la sfârșitul secolului al IV-lea, construcția a fost transformată în biserică de către Teodosie I și a fost decorată cu frumoase mozaicuri și scene biblice. În vremea ocupației otomane, Rotonda a fost folosită drept moschee.
Rotunda este o structură circulară masivă cu un miez de zidărie care a avut un oculus ca Pantheonul din Roma. Panteonul din Roma (Italia), a fost comandat de către Agrippa Marcus Vipsanius (63-12 î.Hr.; general şi om politic roman), ca un templu pentru toți zeii din Roma antică, și reconstruit de împăratul Hadrian (Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138)), în aproximativ 126 d.Hr.. Inițial a fost construit ca un templu pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în statul religios al Romei Antice, dar din secolul al VII-lea a fost transformat într-o biserică creștină. Panteonul este cea mai bine conservată clădire romană și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact. Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc. Chiar până în secolul al XX-lea, Panteonul a fost cea mai mare construcție din beton existentă în lume. Cupola din beton este relativ ușoară, pentru că în compoziția betonului nu s-a folosit pietriș ci puzzolană. Puzzolanele naturale sunt minerale ușoare, rezistente la apa de mare, formate prin sedimentarea cenușii vulcanice produse în timpul erupțiilor vulcanice bazaltice. Aceste minerale conțin silice, aluminiu și oxid de fier (care îi conferă și culoarea roșie), precum și var și oxid de magneziu.
Cea de a doua clădirea monumentală cu aspect asemănător este acestă Biserică Rotundă a lui Galerius. Ea a trecut prin mai multe perioade de utilizare și modificare, la început ca un templu politeist (asemenea Panteonului de la Roma), apoi ca o bazilica creștină, o moschee musulmană, și din nou o biserică creștină, dar și site-ul arheologic. Un minaret este păstrat și astăzi de la utilizarea sa ca o moschee, iar vestigiile antice sunt expuse pe partea de sud a acesteia. Ea se află la 125m nord-est de Arcul lui Galeriu, cel decorat cu chipurile de daci învingători. Structura cilindrică a fost construită în anul 306 d.Hr. la ordinul tetrarhului Galerius, care ar fi intenționat să îi fie mausoleu. Rotunda are un diametru de 24,5 m. Zidurile sale au mai mult de 6 m grosime, acesta fiind motivul pentru care a rezistat cutremurelor puternice din Salonic. După moartea lui Galerius în anul 311, el a fost îngropat la Gamzigrad (Felix Romuliana) aproape de Zajecar, Serbia. Rotunda a stat goală până când împăratul Constantin a comandat să fie transformată într-o biserică creștină (secolul al 4-lea). Biserica a fost împodobită cu mozaicuri de foarte bună calitate. Doar fragmente au supraviețuit din decorul original (de exemplu, o bandă care prezintă sfinți cu mâinile ridicate în rugăciune).
Rotonda lui Galeriu, ridicată în jurul anului 300 d. Hr. este mult mai veche decât cunoscuta Biserică Catedrală Sfânta Sofia (Hagia Sophia) din Istanbul (Constatinopol), construită la anul 537, pe locul unei biserici mult mai vechi, construită de Constantin cel Mare (anul 325). Clădirea a fost folosit ca o biserică timp de peste 1200 de ani, până când orașul a căzut pe mâna otomanilor. În anul 1590 a fost transformată într-o moschee, numită Moscheea Suleyman Hortaji Effendi, iar un minaret a fost adăugat la structură. Aceasta a fost folosită ca o moschee până în anul 1912, când grecii au capturat orașul în timpul războiului balcanic. Oficialii ortodocși greci au resființit clădirea ca o biserică, lăsând și minaretul. Structura a fost avariată în timpul unui cutremur în 1978, dar ulterior a fost restaurată. Clădirea este acum un monument istoric aflat sub Eforia de Antichități bizantine a Ministerului Grec al Culturii, deși Biserica Ortodoxă Greacă are acces la biserica aflată aici, pentru diverse festivități. Rotunda este cea mai veche biserică din Salonic, iar unele publicații grecești susțin că este cea mai veche biserică creștină din lume, deși există și alți concurenți pentru acest titlu. Acest monument este cel mai important exemplu de supraviețuire a unei biserici din perioada creștină timpurie a Imperiului Roman de Răsărit.
Lasă un răspuns