Incorectitudinea politică!

Am primit de curând o carte tradusă din engleză, Corectitudinea politică (Ed. Rost, 2015), probabil să iau aminte la lumea în care trăiesc, fiindcă bate șeaua să priceapă iapa, adică e vorba despre America, în special, și Occident, în general, care ar fi cele mai vinovate de dezastrul mondial actual întrucât au aplicat „corectitudinea politică“, numită și „religia marxistă a noii ordini mondiale”. Cartea, care adună o serie de articole, de referate, scrise de William S. Lind, Raymond V. Raehn, T. Kenneth Cribb Jr., Jamie McDonald, Gerald L. Atkinson, Roger Kimball și de un grup de români în frunte cu coordonatorii Andrei Dîrlău și Irina Bazon, este o aberație totală, depășită de realitate. Altfel spus, e apărută cu întârziere și se dă de actualitate, când omenirea se află în epoca pe care aș numi-o guerila teroristă, care ar anunța sfarșitul perioadei Kali Yuga sau epoca negativă a omenirii, când sufletul ei este negru, cum se spune în Mahabharata. Este grava situație de a te afla vorbind, de a vorbi despre lucruri pe care nu le cunoști și nu le trăiești.

Realitatea americană este total diferită de ceea ce cred autorii acesti cărți, care consideră că există o ideologie numită „corectitudine politică”, un termen impropriu, care ascunde, de fapt, incorectitudinea politică. Ne aflăm numai pe un teren teoretic, iar în teorie suntem cu toții tari și măgari. Realitatea americană vie, palpabilă, este departe de a fi o religie marxistă aplicată, care ar genera o nouă ordine/dezordine mondială. În primul rând că evenimentele politice au lăsat mult în urmă un asemenea concept, născut la Școala de la Frankfurt, în anii 1920! Ba este agățat de coada lui și marxistul italian Antonio Gramsci. Dar școala de la Frankfurt îl are ca fondator și pe Georg Lukács, cel mai cunoscut marxist din Germania, care era studiat în învățământul superior românesc alături de Marx și Lenin, pe care însă Lukács i-a combinat cu freudismul. Însă în analizele mele am vorbit despre hegelianismul lukács-ian, el fiind mai apropiat de Hegel decât de Marx. Întrebarea școlii era: „Cine ne va salva de civilizația occidentală?” Cunosc bine toate aceste lecții din propaganda comunistă, dar niciodată nu s-a auzit sau vorbit de „corectitudinea politică” pusă ca o ștampilă pe spinarea Americii.

Marxismul cultural, pe care tot bat monedă autorii, se aplică poate la stalinism, la ceaușism, la țări care au simparizat larg cu comunismul, ca Franța, dar nu la lumea americană, mai ales la ceea ce se întâmplă azi, cu panica mondială generatră de terorism. Terorismul tot marxism cultural este? Tot un fel de corectitudne politică pe felie islamică?

Pe 4 iulie a.c., ziarul „The New York Times” a publicat două pagini numite Great Immigrants: Pride of America / Mari Imigranți: Mândria Americii, cu precizarea că „America remains a Land of Immigrants / rămâne țara imigranților”. Sunt peste 500 de nume pe lista marilor personalități cu care se mândrește America, imigranți din toată lumea, inclusiv din România. Lista e întocmită de Carnegie Corporation of New York, înființată în 1911 de scoțianul american Andrew Carnagie. Români sunt doar patru: Andrei Codrescu (scriitor), Nadia Comaneci (gimnastă), Mica Ertegun (designer, filantrop) și Elie Wiesel (supraviețujitor al Holocaustului, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace). Trebuie spus că lista e întocmită pe ultimii zece ani, fiindcă nu ne imaginăm că America nu se mândește cu persoanlități ca Mircea Eliade sau Brâncuși, pe care i-a asimilat puternic. Aceasta este America, iar problemele ei principale sunt legate de soarta emigranților, a integrării lor, cum să armonizeze culturile, obiceiurile, o sarcină foarte grea, cum omenirea nu a mai cunoscut, realizarea unui fel de Pământ al Făgăduinței. Normal, teroriștii nu văd cu ochi buni un asemenea ideal și fac ce știu ei mai bine, omoară unde văd cu ochii. Au ajuns să-l sfideze până și pe Allah, declanșând un masacru la Bagdad chiar în timpul Ramadanului!

E uluitor! Pe acest fond a vorbi despre corectitudine politică este ridicol. De fapt, avem aici de-a face cu un deghizament, o camuflare a marxismului economic infiltrat sub forma marxismului cultural! Dar în loc ca lucrurile să se spună pe șelau, se face apel la retorică, se bagă o realitate complexă, care a experimentat toate formele de conviețuire, pe un același calpod, redus la un limbaj metonimic, ca în masonerie, când vorbim de alb, trebuie să înțelegem negru. Se introduce o totală confuzie în termeni. De ce trebuie să spun în loc de dictatură, corectitudine politică? Ce rost are acest mod incifrat de a vorbi într-o lume liberă? Înțeleg să mă cenzureze cineva și să depășesc sistemul opresiv printr-un limbaj parabolic, cum făceam pe vremea cenzurii comuniste. Cum făcea Mrozek, de pildă. Toți marii scriitori ai socialismului au creat parabole colosale. Dar acum, când a dispărut acest obstacol, de cine ne este frică? De cine ne ascundem? Este societatea americană supusă unei religii marxiste? Ce aberație! Categoric, prin corectitudine politică trebuie să înțelegem incorectitudine politică. Dar incorectitudinii i se spune corectitudine. De ce? E ca și cum corupției din  România îi spunem cinste sau morală. Și afirmăm că Morala parlamentarilor a dus România în criza fără de capăt în care se află după ce a ieșit din corectitudinea politică a dictaturii! În acest spirit caraghios, cu o logică pe dos, putem inversa totul, așa cum face ISIS, care în numele lui Allah ucide în masă oameni nevinovați. Allah ne-a spus să vă pedepsim, declară ei. În numele corectitudinii politice se fac multe crime. Spunem chipurile că sistemul nostru este cel mai corect, dar pe dedesubt aplicăm legile cele mai dictatoriale, un fel de perversiune politică.

Vorbim viceversa, în stil caragialesc, în loc să vorbim de-a dreptul. Sărărcia limbajului duce la aberații. Au apărut concepte mult mai mobile și aplicate realității, precum cele lansate de futurologul Alvin Toffler sau, mai nou, de mișcarea Zeitgeist, pe care ar trebui să și le însușească autorii corectitudinii politice. Corectitudinea lor este total incorectă, fiindcă ei cred că această corectitudine politică este o utopie, ceea ce ar fi o tragedie, fiindcă ei declară că „utopiile omoară”. Ce au omorât utopiile lui Platon, Rousseau, Erasm, Voltaire, Fourier, Theodor Diamant? Nimic. Ce utopie a făcut măcel precum războaiele lui Napoleon, Hitler sau Bin Laden?

Corectitudinea politică a autorilor se referă la comunism, la o societate care are ca limbaj omul nou, o nouă ordine mondială și tot eșafodajul cu care ne-au sufocat ideologii învățămăntului politic socialist. E un abuz să schimbi cuvântul dictatură, cum am spus, cu corectitudine politică. Cui folosește o astfel de diversiune? Iar dacă un George Orwell a creat utopii ca Ferma animalelor (1945), este pentru a trece de corectitudinea politică a timpului, parabola sau fabula fiind forme literare geniale care definesc perfect o ideologie, cum ar fi fascismul sau stalinismul, cu regula „unii sunt mai egali decât alții”.

Autorii ne cer să combatem corectitudinea politică. Dar eu de ani de zile combat nedreptatea, incorectitudinea politică, aberațiile istorice, lipsa de Morală, dar mai ales lipsa Spiritului Critic care au făcut să se instaureze politica de Gașcă, de Clan mafiot, adică Haosul în lume, anarhia prezentului. Fără Spirit Critic nu putem combate nimic. Corectitudinea politică e un concept depășit de realitate. Prefer termenul de zeitgeist (spirit al timpului, în germană), care oferă soluții la Corporatocrație, iar în film, așa cum am arătat pe larg în volumul The American Film, există o mișcare formidabilă de combatere a unor ideologii învechite, care perpetuează sisteme pseudocapitaliste, total dereglate. Mișcarea propune asimlarea tehnologiilor moderne și practicarea unui ecologism activ, prin care omul poate depăși marele mecanism al unei lumi conduse de corporațiile mondiale.

Dar cred că și acest concept a fost depășit, fiindcă lumea e vie, nu se reduce la o ideologie. Politca lui Obama, de pildă, este cel mai bun exemplu de corectitudine politică, în sensul propriu al cuvântului corectitudine, nu metonimic sau măsluit. El a introdus cele mai largi drepturi în democrația americană, vrând să introducă normalitatea în societate, fiindcă s-a bazat pe cultură, a aplicat cu adevărat cultura vie în politică. Este președintele cel mai cultivat pe care l-a avut vreodată America. În primul rând este un excelent muzician și dansator. Ori o lume condusă prin dans și muzică nu poate fi decât armonică, adică e o conducere corectă, nu incorectă. Libertatea este suprema misiune a unei societăți puternice, și cred că nici un popor nu știe să prețuiască și să apare mai bine libertatea ca poporul american.

*

Nu de o astfel de carte avea nevoie cititorul român. Ne acoperim micimea politică, lipsa de gândire, de sistem –  România de zi nu are nici o ideologie, nici un proiect vizionar, nu știe unde se află, e în total dezechilibru, inventând vinovați, văzând corectitudinea politică în ograda altora. În România acest concept nu numai că nu există, dar cei o mână de intelectuali care îl cunosc nu au reacționat în nici un fel. Ceea ce trebuie combătut în primul rând este corectitudinea politică a autorilor acestei cărți, care introduc false utopii în România, care se substituie în judecători ai lumii, în autori care ar înțelege ce se întâmplă și pe strada noastră. Nu înțeleg. Și iată cîteva exemple.

William S. Lind face Americii o imagine cu totul denaturată, spunând că un american al anilor ’50, dacă ar fi teleportat în America de azi, „s-ar găsi în pericol imediat de a fi lovit, jefuit, de a i se fura mașina sau mai rău”, mai rău? adică de-a fi violat sau omorât? De unde a inventat el această „teamă constantă”? Trăiesc de ani buni în America și nu am văzut un jaf, un accident, nimic. Nu zic că nu sunt aici și nenorociri, dar în alte state sau în anumite cartiere. Însă acest lucru este valabil peste tot în lume. Cine are curaj să se ducă într-un cartier țigănesc, de pildă, sau în slums-urile indiene?! Paginile lui Lind i-ar fi plăcut mult lui Ceaușescu, care ar fi spus, v-am spus eu, iată care este adevărata față a bunăstării americane, o prăpastie, o mizerie morală, o nenorocire! Adică Lind face o excelentă propagandă marxistă. America este de o diversitate fantastică, este ca un cosmos, imposibil de controlat, dar Lind vede foarte clar că națiunea americană „a decăzut și a degenerat cu o viteză de neînchipuit, preschimbându-se în mai puțin de o jumătate de veac din cea mai măreață țară de pe pământ într-o națiune de tipul Lumii a Treia, copleșită de infracționalitate, zgomot, droguri și murdărie” (p. 20).

Mă opresc aici, fiindcă acest citat este o mostră de felul cum se poate face o imagine prin metoda „corectitudionii politice”. Tot eșafodajul acestui autor și al cărții se prăbușește dacă știm că în America nu a existat și nu există nici o ideologie la putere, deci nu se poate impune nici un sistem rigid și nu se poate suprima nici o realitate. Lind prevestește căderea Americii, care va fi ca un vulcan față de căderea Romei, zice el, care „a fost un spectacol grațios”. Cartea este plină de astfel de naivități, datorită faptului că ideologii corectitudinii nu au trăit în realitatea marxistă propriu-zisă, într-o societate de tip comunist, să cunoască cu adevărat gustul ateismului. Poate ar fi bun și marxismul cultural, dacă l-ar avea pe Dumnezeu în sufeltul său. Dar autorii abolesc și religia, oricum, americanii îl cunosc din citit sau din auzite. Și Lind et co. se joacă aici cu focul, ne servesc o lecție de inocență politică. Mi-e teamă că ei confundă corectitudinea politică cu legalitatea. Într-o lume amestecată, diversă, cu particularități globale, este nevoie de Lege, ca oamenii din colțurile lumii care vin aici să aibă un stăpân, să vorbească aceeași limbă, să respecte legile țării, dacă nu mai au frică nici de Dumnezeu. Să nu uităm că la libertate americanii au ajuns cu ștreangul, oricum, istoria s-a făcut cu revoluționari care aveau într-o mână Biblia, iar în cealaltă mână pistolul. Altfel cum ar fi ajuns Mr. Lind să ne vorbească despre marxismul cultural în țara libertății?!

Noi știm cine ne-a adus comunismul și acum asistăm la o nouă justificare a post-comunismului. Ideea este că un astfel de punct de vedere, al lui Lind et co, servește unei anumite propagande, este tributar unei anumite ideologii, pe care ei o numesc “corectitudine politică”, ideologie care nu a existat niciodată în America, istoria ei nu o pomenește. Dar ideologii teziști au nevoie de eșafodaje teoretice, în care vor neapărat să bage și ceea ce nu înțeleg. Care e societatea cea mai bună? E plină România de ideologi care ar da imediat un răspuns ceaușist. Îi servesc și autorii corectitudinii politice, care au inventat acest concept, care e fals și care trebuie combătut, fiindcă este rupt de realitate. Cum pot să bage un univers incomensurabil într-un asemenea meschin și tezist tipar?

Autorii cărții Corectitudinea politică ar trebui teleportați să trăiască în America anilor ‘50, evocați de Mr. Lind ca un fel de El Dorado, adică anii celui mai cumplit terorism asupra simpatizanților comuniști, când a apărut mccarthysmul, un fel de Ku Klux Klan cu față anti-comunistă, dar și anii Ku Klux Klan-ului, celui mai cumplit conflict rasist, ce a generat Războiul Civil, care l-a dat pe un Martin Luther King Jr, când s-au obținut drepturile care au dus la America de azi. Dar și anii când clanurile mafiote, în frunte cu cel al lui Lucky Luciano, făceau mii de victime, ca apoi, ca să pareze măsurile guvernului, Luciano să înlocuiască crima cu altă armă cumplită a corupției: mita funcționarului public! Erau și anii fierbinți ai Războiului Rece, ai războiului din Coreea, ai compromiterii libertății, ai unei isterii în masă și ai unui control terorist asupra artiștilor. Este America de azi mai „decăzută” decât America anilor ‘50? Atunci de ce milioane și milioane de oameni, inclusiv din România, aleg să-și trăiască viața în America și nu se duc în China sau Rusia, țări la fel de încăpătoare, unde marxismul cultural chiar e la el acasă?! Încă o dată întreb: Qui prodest asemenea dezinformații?! Vom reveni.