Tezaurul de sculpturi antice de la Tomis

Cea mai valoroasă descoperire arheologică făcută în Constanța, de-a lungul timpului, rămâne fără îndoială scoaterea la lumină a așa numitului Tezaur de Sculpturi de la Tomis. Contextul în care a fost făcută această descoperire era unul foarte prielnic pentru cercetările arheologice. „Era 1 aprilie 1962. De câțiva ani, orașul Constanța era martor al unor ample lucrări de resistematizare urbană, care l-au transformat într-un imens șantier. Cea mai radicală schimbare care se produce este desființarea Gării Vechi, situate pe locul ocupat astăzi de clădirea care adăpostește sediile Primăriei și Prefecturii. În urma extinderii progresive a orașului, gara, care de la 1860, de când fusese construită, până la începutul secolului XX, ocupase un amplasament periferic în raport cu acesta, a ajuns să dețină o poziție centrală în cadrul urbei, cu tot disconfortul de rigoare pentru cetățeni. Fapt pentru care, în acești ani, gara Constanței este mutată cu mult către vest, acolo unde se află și azi și, în același timp, se demontează liniile de cale ferată, iar clădirile vechii gări sunt demolate”, vine cu detalii arheologul Octavian Mitroi, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

Din fericire, în perioada respectivă, valoroasele vestigii ale anticului Tomis nu erau singure în fața buldozerelor și excavatoarelor ce transformau orașul: era și perioada în care muzeul de arheologie local (existent încă din 1879), se afla în plină reorganizare, la cererea expresă a lui Vasile Canarache. Sub „bagheta” acestui interesant și pitoresc arheolog – un fel de Indiana Jones local -, muzeul constănțean (numit pe atunci Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea) devine o veritabilă instituție de cercetare. Rezultatele nu au întârziat să apară. Pe lângă sute de morminte din perioadele elenistică, romană și romano-bizantină, în acești ani au fost aduse la iveală poarta de lângă Teatrul Fantasio a orașului Tomis (romano-bizantin) și mai ales Edificiul roman cu mozaic, decorat cu cel mai întins covor de mozaic policrom cunoscut până în ziua de azi în întreaga lume romană.

Revenind la ziua descoperirii, directorul Vasile Canarache este anunțat pe 1 aprilie 1962 că un cap de statuie a ieșit la lumină pe șantierul Gării Vechi. A crezut la început că este vorba de o păcăleală, dar la insistențele celor de pe șantier și a primului secretar de partid și-a chemat colaboratorii și s-a deplasat vis-à-vis de Complexul Colonadelor de pe Str. Traian. Aici, nu mică i-a fost mirarea când, într-adevăr, a văzut ieșind din pământ capul unei statui, anume cea a zeiței Fortuna, Tyche în panteonul grec. „Iar dacă ținem cont de faptul că Tyche era o personificare a sorții, ne dăm seama de cât de monumental a fost cheful de ironie pe care l-a avut soarta la Constanța de Ziua Păcălelii în 1962… 24 de piese sculpturale au fost ridicate în acea zi din pământul Constanței: 13 statui și statuete, zece basoreliefuri și un mic altar fără decor sau inscripție”, enumeră arheologul constanțean Octavian Mitroi comoara actuală cea mai de preț a muzeului tomitan. Statuile reprezintă divinitaţi clasice din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale, precum: Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Grațiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac. O întreagă pleiadă de zeități ce au apărat malul românesc al Mării Negre de ce putea fi mai rău, oferind tomitanilor speranță și spiritualitate. Despre cum au fost ele adunate cu grijă și îngropate, spre a nu sta în calea schimbărilor ce au venit, ne poate spune doar modul în care au fost descoperite. Așezate ca într-un cuib, ca într-o matrice, toate împreună, ca semn și symbol al unei religii pierdute, au stat „îmbrățișate” cu toatele, spre a merge apoi, tot cu toatele, din întunericul pământului, la lumina vie a reflectoarelor din muzeu.

Zeiței Fortuna din panteonul roman (Tyche în panteonul grec) era personificarea Norocului; Dionisos era în mitologia greacă zeul  vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și al fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber (era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc.

Dionis era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume; Asclepios (Esculap) era un zeu cu puteri miraculoase de tămăduire din mitologia greacă (în Iliada Asclepios nu era venerat ca zeu al medicine, ci era considerat un medic care își învățase arta de la Centaurul Hiron); Hermes este cunoscut ca zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă, sau mesager al zeilor (având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă și cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilității, în Arcadia); Diana este zeița vânătorii din mitologia romană (zeița Artemis din mitologia greacă; asociată cu animalele sălbatice, pădurile și cu Luna); Selene, zeița lunii (favorita poeților romantici; cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase); Hecate (Zeiţa echilibrului universal), a fost zeița greacă a răscrucilor (de cele mai multe ori este înfățișată cu trei capete; unul de câine, unul de șarpe și unul de cal; de obicei, este însoțită de două fantome de câini, despre care se spune că o slujesc); Nemesis (numită și Rhamnusia era, în mitologia greacă, zeița răzbunării care pedepsește crimele, conservând și supraveghind ordinea și echilibrul în univers sub raportul moral, prin cântărirea riguroasă a fericirii și nenorocirii umane.

La Homer, numele comun νέμεσις are sens de justiție divină: la origine, νείμειν înseamnă „a împărți (echitabil)”, sensul fiind legat de distribuirea egală a șansei și neșansei, deoarece dereglarea proporției între noroc și ghinion nu rămânea nepedepsită); Dioscurii sunt cei doi frați gemeni din mitologia greacă, cunoscuți ca și Castor și Polux, simbolizând dragostea frățească ideală (născuți prin Zeus, din cele două ouă ale lebedei Leda, dioscurii dispuneau alternativ de nemurire, de aceea au putut fi uciși de verii lor, gemenii Idas și Lynkeus;  adoptați inițial în Sparta ca zei ai luminii, dioscurii sunt invocați mai târziu de marinarii greci, pe vreme de furtună, ca protectori ai navigației. În această ipostază sunt închipuiți zburând călări pe armăsari albi; ei reprezintă de fapt Soarele și pandantul său cosmic (Steaua) care va veni); Grațiile (sau Cele trei Grații, numite și Haritele, erau personificări ale grației și frumuseții feminine, trei la număr: AglaiaEuphrosyne șiThalia. Sălășluiau în Olimp, unde trăiau alături de muze și erau deopotrivă protectoarele poeților, dar și protectoarele poeziei, muzicii şi dansului. Erau socotite când însoțitoarele lui Apollo, când ale Athenei sau ale Aphroditei, mai rar ale lui Dionis); Isis este în mitologia egipteană zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț (soția și sora lui Osiris, fiica zeilor Geb și Nut și mama lui Horus, ea este una din principalele divinități venerate de vechii egipteni; ea aparține celebrei Eneade de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor; numele ei s-ar putea traduce prin „Regina tronului” (protectoarea regelui, cea care îl îmbrățișează, îl apără cu propriul corp – îl poate naște, dar și „renaște”), ea fiind o personificare a tronului faraonului și a puterii regale; cu toate acestea, hieroglifa numelui ei însemna la început „muritoare” (femeia care se sacrifică și dă naștere, precum sămânța); Cybela – divinitate de origine frigiană, cunoscută şi ca Marea Mamă a Zeilor; Mithra  este zeul luminii din mitologia persană (numele său înseamnă „Soarele nebiruit”; considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forțelor răului conduse de Angra Maynu; ca zeu al al sincerității și al loialității, numele lui Mithra apare în timpul legământului și depunerii jurământului); acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o peșteră în ziua de 25 decembrie (ce asemănare cu Iisus Hristos!?), când păstorii din ținut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un banchet alături de soare. Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele și animalele folositoare omului. Străbatând ziua cerul, Mithra vede și aude totul din cer sau de pe pământ, întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat cu care alungă demonii (alegorie pentru nori) ce năvălesc spre el.

În Iranul arhaic, Mithra era o divinitate de prim rang. Îi erau consacrate ca simbol și emblemă crizantemele, trandafirii și era zeul suprem al oștirilor. Mai avem pe Şarpele Glykon, care este o zeitate cu înfățișare de șarpe din mitologia romană (al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus). Ultimul, dar nu cel din urmă, reprezentat în marmură, este Cavalerul Trac (simbol al victoriei binelui asupra răului), semn al Cavalerului Danubian sau Zalmoxian. Din ce temple au fost adunate, sau din ce localități apropiate de citadela tomitană au fost aduse, nu știm încă. După cum aflăm din lucrarea Cosmographia scrisă de călugărul benedictian Ieronim în jurul anului 763 d.Hr. în Freising – Bavaria, filosoful cosmograf get Aeticus Donares (Ister) aduce lămuriri „despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi” (AethK-93, 244), dar vorbește și despre existența unei școli a Cavalerilor Zalmoxieni: „Despre existenţa şcolilor de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria grăiesc nu numai descoperirile arheologice ale ruinelor davei / oraşului-port, cu ziduri de clădiri absidate, ori cu temple ale Soarelui-Tânăr / Războinic-Tămăduitor (medic/iatros) şi ale Sorei-Soarelui (Luna, sau Zâna Utu, protectoarea Cavalerilor Zalmoxieni / Dunăreni), adică ale perechii sacre secunde din monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, ci şi nenumăratele sculpturi / basoreliefuri ce reprezintă Cavaleri Zalmoxieni – întotdeauna un călăreţ cu mantie, pe un cal psihopomp, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină / Soare, spre principiul energetic masculin Yang.” După cum putem vedea, printre zeitățile ce se aflau în panteonul Cavalerilor Zalmoxieni, putem întâlni și o parte dintre zeitățile ce au fost descoperite în tezaurul sculptural de la Tomis, așa că putem emite o ipoteză: tezaurul de statui antice de la Tomis poate a aparținut unei școli tomitane a Cavalerilor Zalmoxieni (Danubieni, Traci) și a fost ascuns în secolul al IV-lea d.Hr.

Toate cele 24 de piese (13 statui și statuete, zece basoreliefuri și un mic altar fără decor sau inscripție) descoperite la data de 1 aprilie 1962 sunt acum adăpostite într-o singură sală a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Sala Tezaur. Pentru explicitarea momentelor delicate ale zilelor în care au fost recuperate prețioasele sculpturi, acestea sunt însoțite de fotografiile făcute în momentul descoperirii și astfel devin  atracția numărul 1 a muzeului. Piesele de rezistență sunt, desigur,  Șarpele Glykon (sculptură de o finețe deosebită, lucrată într-un singur bloc de marmură) și grupul statuar Fortuna cu Pontos. „Când apare ca o protectoare a orașului, Fortuna poartă pe cap o coroană murală, simbolizând zidurile acelui oraș. La picioarele ei este reprezentată uneori o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea orașului respectiv”, preciza directorul Vasile Canarache în albumul dedicat descoperirii. Numai că, de data aceasta, Pontos de la picioarele Fortunei, simbol al Mării Negre, purta pe cap – el, nu zeița – coroana murală de formă pentagonală, cu turnuri și porți, simbolizând zidurile tomitane. Cât despre statuia animalului fantastic cu trup de șarpe, bot de ovină, ochi de câine, plete și urechi de om și coadă de leu, identificat cu șarpele Glykon, arheologul Vasile Canarache spunea, în albumul Tezaurul de sculpturi de la Tomis: „Trebuie subliniată meticulozitatea sculptorului în redarea amănuntelor morfologice, calculate până la ultimul solz, corespunzător cu creșterea treptată a grosimii corpului reptilei”.

Tezaurul străbun sau 24 de piese „scrise” în marmură, în „alfabetul” școlii Cavalerilor Zalmoxieni (Danubieni, Traci), ce așteaptă să fie „citite” de dumneavoastră, cei ce urmați acestor primi cavaleri ai marelui popor al Geților de Aur primordiali, stau acum în lumina crudă a zilei și a adevărului. Să mergem și să le onorăm cu prezența noastră și cu gândul nostru ce trece dincolo de ființă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*