Regatul Marelui Califat – un (Br)exit cât un 9/11…

Tot mai des în ultima vreme vorbim despre acele evenimente care fac ca „nimic să nu mai fie ca înainte”. Acum este posibil să trăim unul și mai radical. Postbrexitul.

Mulți vor spune că ieșirea Marii Britanii din UE a fost un aranjament de culise al unchiului Sam… Care a dezintegrat unitatea unei Europe, neunită în esența ei, dar care ar fi putut deveni o forță economică… Doar că unitatea economică UE era dezintegrată de multă vreme, iar, din această perspectivă, cel puțin, Europei oricum nu-i mergea prea bine. În plus, dacă și-ar găsi acum lideri de calibrul părinților fondatori ai UE, Europa ar putea transforma acest moment într-un nou punct de plecare, de data aceasta eliminând toate acele fisuri din tratate și repunând decizia suverană a statelor înaintea condițiilor de cedare a suveranităților.

Alții vor spune că, în spatele manevrelor, inclusiv de manipulare în masă, au stat de fapt omuleții verzi (!) ai Kremlinului, într-o strategie specifică lui Putin… Și asta se prea poate, inclusiv ca punere în practică a intenției (poate comune, de ce nu?!) a Statelor Unite de a vedea Europa desfăcută din limitele sale unionale.

Totuși, viteza de evoluție a Brexit-ului, după fulminatul succes al alegerii ca primar al Londrei al unui musulman și invadarea orașului cu bannere preaslăvindu-l pe Allah, poate sugera un alt „asasin” al unității UE.

Și ar fi, într-adevăr, de dimensiuni catastrofale, dar deloc imposibil, să consemnăm Brexitul ca momentul oficial al clădirii califatului islamic de care ne temeam cu toții a apărea în interiorul continental al UE. Dar care se poate genera, ca un punct negru pentru istoria viitoare a umanității, în proxima apropiere a Europei, departe însă de orice posibilități de reacție (unită) a UE.

Ieșind din Uniunea Europeană, următoarele decizii ale liderilor de la Londra vor pune întreg regatul în fața unei transformări radicale pe care, poate, UE nu ar fi putut să o împiedice, dar putea să o întârzie decenii…

Și era iarăși evident că următorul mare „imperiu” al Europei, sub forma unui posibil califat, nu se va constitui într-un colț inert și sterp, economic, al Europei, ci într-o zonă de maximum de posibilități economice și, mai ales, resurse care să alimenteze următoarea fracție de (ne)civilizație.

Abia acum vor apărea marile provocări… Iar ceea ce a trăit Europa la momentele sale de cumpănă, de punere la încercare a solidității și a solidarității sale, chiar ar putea să pară banale, un fel de imperb joc politic a unor lideri care s-au crezut mari. Dar care nu au fost. Sau au fost „mari” într-o dimensiune extrapolată, mimetic și manipulant, a îngustimii viziunii lor.

Ce vom face pe mai departe? Cum vom reacționa în momentul în care Marea Britanie, cea adevărată, a națiunii sale, își va da seama de eroare? Căci se va produce repede trezirea, în clipa în care autonomiștii regatului vor profita de reușita Brexitului pentru a impune organizarea unor noi referendumuri de desprinde de marele regat invocând dorința propriilor popoare de a rămâne atașate UE.

Cine și cum va stabili eventualul proces de readerare la UE a Marii Britanii? Pentru că, realizat oricând mai târziu decât mâine, va fi susceptibil a reprezenta un vârf de lance prin care același posibil califat nedeclarat să pătrundă și în UE. De aceea, reîntoarcerea în marea familie a UE va trebui făcută cu furcile caudine ale tuturor membrilor rămași.

Iar partidele naționaliste nu ar trebui să se înfrupte din această felie toxică: Brexitul. Pentru că substraturile s-ar putea dovedi vitroliante pentru însăși idealurile în numele cărora acum se grăbesc să laude dorința de „eliberare” a englezilor.

P.S.:

Suspect de repede a reușit Marea Britanie să decidă ieșirea din UE. Fie și printr-un referendum, dreptul suprem de exprimare a poporului. Suspect cel puțin în balanță cu, de exemplu, procesele de impune a Constituției unice. Când normele UE prevedeau respectarea dreptului la referendum, dar și posibilitatea repetării lor până la consemnarea voinței de adoptare a textului. Or, să nu fi avut Europa în tratatele sale o astfel de păvază pentru a evita ruperea UE la momentul de conjunctură nefastă a intenției unei țări care, inclusiv la nivel de compoziție etnică, nu mai are nici o legătură cu națiunea din vremea „părinților fondatori”?  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*