La începutul lunii martie a.c., a avut loc în prezenţa unui numeros public care a umplut până la refuz sala bibliotecii municipale „George Sbârcea” din Topliţa, lansarea celei de-a 20-a cărţi a scriitorului Ilie Şandru, romanul istoric „Ani de zbucium”. Alături de cadre didactice, preoţi, alţi intelectuali din localitate, prieteni ai autorului, printre care şi foşti elevi, mai tineri sau mai în vârstă, s-au simţit onoraţi de a fi invitaţi la această deosebită manifestare a topiţenilor oameni de cultură şi presă din Târgu Mureş şi Sfântu Gheorghe. Activitatea a fost deschisă de prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural „Miron Cristea” care a dat citire caldului şi emoţionantului mesaj adresat autorului de prefectul judeţului Harghita, Adrian-Jean Andrei şi directorul instituţiei de cultură topliţene, publicistul Vasile Gotea care a prezentat sumar scrierile profesorului Ilie Şandru. Despre romanul „Ani de zbucim” au vorbit pe larg scriitorul şi publicistul Lazăr Lădariu, redactorul şef al cotidianului „Cuvântul liber” din Târgu Mureş şi invitaţii din Sfântu Gheorghe: prof. Ligia-Dalila Ghinea de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, dr. Ioan Lăcătuşu de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita. Vorbind spre finalul manifestării despre scriitorul Ilie Şandru şi cartea sa am ţinut să spun următoarele:
O nouă carte scrisă în stilul caracteristic al lui Ilie Şandru, prin îmbinarea evenimentelor şi personalităţilor istorice reale cu aducerea în prim planul acţiunii a unor personaje şi acţiuni imaginare, respectând însă în totalitate adevărul istoric. Desigur, ca fiecare scriitor, îşi propune în faza iniţială alcătuirea structurii noului roman, a scheletului să-i zic aşa, având la temelie evenimentul istoric. Pentru aceasta strânge cu acribia istoricului izvoarele istorice – documentele, informaţiile şi scrierile ştiinţifice referitoare la evenimentul respectiv formându-şi o părere completă a desfăşurării şi cauzalităţilor care au determinat desfăşurarea evenimentului, construindu-şi în acest fel acea structură istorică a „romanului” de la care nu se va abate sub nici un motiv. ( Pentru acest roman a studiat volumele de Acte şi Documente privind revoluţia română de la 1848, scrierile istorice „Constantin Romanu Vivu” de Vasile Netea, scrierile lui Ioan Ranca despre Avram Iancu, „Vremuri de osândă – Revoluţia de la 1848-1849 din perspectiva unui orăşel transilvan” de Alexandru Ceuşan, propriile documente şi scrieri despre Patriarhul Elie Miron Cristea, Adunarea secuilor de la Lutiţa din octombrie 1848) Aceasta este partea în care îşi dovedeşte formaţia şi înclinaţia sa de istoric autentic. Pe acest schelet, repet, fără a schimba sau deplasa nici un oscior din construcţia istorică a volumului, va ţese cu imaginaţia şi talentul său literar firele intrigii, va pune carnea, care va da forma operei, o va rotunji şi finisa, îi va da culoare, sentimente şi comportamente umane şi, nu în ultimul rând, îi va da puterea cuvântului prin personajele reale ale istoriei şi cele de „ficţiune” create de autor.
Şi pentru a ancora în realitatea spaţială acţiunea sau derularea evenimentelor, autorul descrie şi personajele sale se mişcă într-un spaţiu real, foarte detaliat redat toponimic, încât cititorul de pe Valea Mureşului superior, de la Ditrău şi Sărmaş, până la Săcalul de Pădure şi Monor, de la Galaţii Bistriţei şi Năsăud la Topliţa, Ieci (Brancoveneşti) şi Călimănel se simpte în propria vatră şi solidar cu acţiunile strămoşilor lui. Cartea devine pasionantă, istoria fiind povestită altfel decât didactic, din altă perspectivă şi viziune, dar care nu schimbă sub nici o formă adevărul istoric al temei alese de romancier.
În actualul roman scriitorul ne poartă cu dezinvoltură prin intermediul unuia sau altuia dinte membrii familiei Cristea, că este Vasile, Ionaş, George sau Ilie nu este foarte important, în atmosfera istorică transilvană a sfârşitului de secol al XVIII şi al celui de-al XIX-lea, prin regimentul grăniceresc românesc al Năsăudului, prin Adunările Naţionale de la Blaj din Duminica Tomii (18/30 aprilie 1848) şi de pe Câmpia Libertăţii (din 3/15 mai-5/17 mai 1948) unde s-a hotărât acel punct 16 care afirma, clar şi hotărât, dorinţa naţiunii române de a se opune unirii Tansilvaniei cu Ungaria ,,până ce naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv în camera legislativă”. Şi ne mai poartă prin Reghinul jefuit de Gărzile secuieşti, prin Legiunea a XII-a a revoluţionarilor români condusă de Constantin Romanul Vivu şi faptele lor de arme de pe Valea Mureşului, ne mai vorbeşte de isprăvile generalului Bem cu ale sale „tribunale de sânge”, de urmările hotărârii adunării secuilor de la Lutiţa, a răzbunărilor, jafurilor şi incendierilor săvârşite de ei în campania lor de pe Valea Mureşului, de Legiunea a II-a „Auraria Gemina” a lui Avram Iancu sau Legiunea lui Simion Balint în bătălia de la Fântânele, de reprimarea revoluţiei de armatele imperiale ruso-austriece la 13 august 1849 la Şiria. Totul atât de simplu şi firesc, atât de atractiv şi accesibil, încât însuşirea istoriei de către cititor se face uşor, cu interesul şi pasiunea aflării desfăşurării intrigii.
Cartea lui Ilie Şandru mai are însă şi alte merite. Suplineşte abandonarea de către guvernanţii români, în ultimile două decenii, a predării în şcoală a istoriei naţionale. Este vorba de modul în care este tratată Istoria românilor în şcoala românească, după anul 1995, în toate ciclurile de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal prin reducerea numărului de ore afectate săptămânal Istoriei Românilor cât şi al reducerii drastice a conţinutului materiei. În acest sens la clasele VII-VIII şi XI-XII din patru ore/săptămânal de predare destinate Istoriei Românilor numărul acestora a fost redus la două pentru clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, deci cu 50%. Astfel s-a ajuns la situaţia de-a dreptul scandaloasă ca marilor voievozi români, într-un manual ce se cheamă ,,istoria românilor” să li se rezerve doar câteva rânduri! ( Mircea cel Bătrân şi Iancu de Hunedoara 15 rânduri, Vlad Ţepeş – șapte rânduri, Ştefan cel Mare – cinci rânduri, Mihai Viteazul – patru rânduri). De fapt disciplina Istoria Românilor nu mai există ci numai disciplina Istorie. În luna trecută s-a mai făcut un pas în şcoală pentru ştergerea-reducerea în continuare în rândul tineretului şcolar a identităţii româneşti: Limba Latină va fi eliminată din programa şcolară la clasa a VIII; se interzice creşteriea la două ore săptămânal a disciplinei istorie la clasele V-VII, se reduce cu o oră disciplina Limba Română la clasa a V-a.
Cred, de asemenea, că această carte a apărut la momentul oportun, acum când apar tot felul de „istorii” care contestă originea, vechimea şi continuitatea poporului român în spaţiul transilvan. Un scurt citat dintr-o asemenea „istorie” cred că este semnificativ.
Prezenţa românilor în Ţinutul Secuiesc a fost observată pe vremea regatului, în principal, după cum arată locuinţele de vară pe care le-au construit în zonele limitrofe (după cum demonstrează denumirea de localitate Olahfalu – Căpâlniţa n.n. – din Scaunul Odorhei, apărută la începutul secolului XV), dar şi pe platourile superioare. Numărul acestora creşte în paralel cu câştigarea de teren de către raporturile feudale, începând cu a doua jumătate a secolului XVI, şi pe teritoriile din interiorul Ţinutului Secuiesc.
Deci istoria românilor în şcolile româneşti este tratată ca o cenuşăreasă de către guvernanţi, chiar pe cale de desfiinţare iar alte „scrieri” o deformează. Acestea sunt motivele pentru care susţin că apariţia cărţii lui Ilie Şandru este meritoasă, benefică, necesară şi oportună în contextul actual şi face un adevărat serviciu cunoaşterii istoriei naţionale. Cărţile lui Ilie Şandru trebuie tipărite în zeci de mii de exemplare, date drept premii la sfârşitul anului şcolar unui număr cât mai mare de elevi, premii la diferite alte concursuri sau manifestări extraşcolare. Dacă aş mai fi la catedră şi aş profesa în această zonă aş preda o mare parte a lecţiilor din istoria românilor şi cu ajutorul cărţilor cu tematică istorică ale profesorului Ilie Şandru. Poate şcoala, deoarece autorul nu a predat istorie, a pierdut prin Ilie Şandru un excelent profesor de istorie pentru câteva generaţii de elevi, dar, a câştigat neamul românesc un scriitor, un literat istoric care serveşte muza Clio atunci şi acolo unde este mai mare nevoie de ea. Felicitări Domnule profesor Ilie Şandru pentru actuala carte, sănătate, putere şi spor la muncă pentru a ne bucura cu noi şi noi cărţi de istorie cel puţin până la 100 de ani, aşa cum ai promis la şcoala din Voşlăbeni, în decembrie 2015, la aniversarea unui sfert de mileniu de învăţământ românesc. La Mulţi Ani!
A mai primit felicitări pentru activitatea sa profesional- scriitoricească şi urări de sănătate la cei aproape 81 de ani, pe care-i va aniversa la 20 martie, de la foşti elevi, prieteni şi interpretele Livia Harpa şi Carmen Antal-Cujbă, care, drept surpriză, i-au dedicat „Cântecul Iancului”.
Autorul, vădit emoţionat, a vorbit la finalul manifestării despre procesul creaţiei operei sale, tematica abordată, personajele imaginate şi greutăţile, mai cu seamă materiale, ale apariţiilor pe piaţă şi în librării ale cărţilor publicate. A încheiat prin a mulţumi celor care au vorbit despre noua sa apariţie editorială, care i-au urat viaţă îndelungată şi tuturor celor care au participat la această împlinire a sa, lansarea cărţii cu numărul 20.
A consemnat Prof. Vasile Stancu
Lasă un răspuns