Să-l ajutăm pe Eduard!

În general, visele se nasc, se netezesc, se dezvoltă, se alintă şi ajungi, într-un final, să te înfrupţi din sau cu ele. Ele trebuie gustate în tihnă, cu toate simţurile, plimbându-se undeva la un dintâi capăt de drum, aşezate onorabil la poarta unde începe viaţa, adevărata viaţă. Povârnişul acesta greoi, asumarea responsabilităţii pentru un viitor cert, reprezintă punerea în epură a celor mai lăuntrice gânduri, speranţa în întreaga ei vastitate, hrănită dintr-o adolescenţă suavă unde se construieşte o demnitate, un numitor comun al tuturor înlănţuirilor de gând zămislite din copilărie. Este povaţa sonoră a unei aşezări luminoase ce stă la baza clădirii a tot ce va urma după prezent, este nădejdea tinereţii într-o existenţă lungă şi luminoasă, de vreme de avem de partea noastră entuziasmul juvenil şi fericirea zglobie.

Aripi libere într-un univers ordonat, zbor spre necuprins, iluzii arzătoare şi bucurii regeneratoare, toate au fost depliate într-o zi întunecată şi rece, ostilă şi desfiguratoare, când vestea a sosit ca un trăsnet în viaţa ce tocmai începea să prindă contur. O viaţă, viaţa lui Edi. Edi, un tânăr vioi, din Argeş, care trăia totul din plin.

Edificiul său s-a năruit sub forţa nimicitoare a unui diagnostic neînduplecat: cancer limfatic.

La 20 ani când ar trebui să zboare, la 20 ani când ar trebui să râdă, să cânte şi să danseze, acest băiat străbate spitalele, cunoaşte toate tratamentele, toţi termenii medicali şi toate procedurile, suportă cu stoicism orice intervenţie şi se abandonează doctorilor în totalitate. Nu s-a întrebat niciodată de ce. Nu s-a întrebat niciodată (aşa cum ar face-o mulţi dintre noi, cel mai probabil); de ce EU? Nici măcar atât. Nu dă vina pe nimeni, nici măcar pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu pe care Îl iubeşte, deşi suferă cumplit.

Edi este la Milano acum şi are nevoie de ajutorul nostru. Al nostru, al tuturor. Este la al doilea transplant (primul fiind un eşec total), compatibilitatea cu donatorul (tatăl său) este de doar 50 la sută. La Milano trebuie să mai stea până în septembrie, să fie monitorizat permanent, sub privirile atente ale medicilor oncologi. La Milano, oraşul în care unii muncesc sau se plimbă, metropola pe care alţii o vizitează şi o admiră, se zbate un suflet curat şi tânăr ce strigă către viaţă. Nu e primul său strigăt, nu e prima oară când Edi se agaţă cu disperare de părinţii săi, de rude, de prieteni, cerându-le ajutorul.

Să nu ne prefacem că nu auzim şi noi strigătul său! Să nu dăm din umeri, indiferenţi şi goi, trecând peste suferinţă! Să facem ceva! Să ne unim, să salvăm acest suflet minunat, să-l aducem din nou în punctul din care a fost azvârlit: la început de drum, acolo unde se naşte speranţa şi moare disperarea, acolo unde începe lumina şi se topeşte întunericul. Să nu lăsăm pasivitatea, insensibilitatea să ne cuprindă inimile!

Haideţi să-l ajutăm pe Edi să trăiască! Haideţi să-i încercăm măcar să-i aducem zâmbetul pe buze, să-i dăm o fărâmă de năzuinţă! Şi Dumnezeu va face restul cu siguranţă!

Detalii:

Titular cont Nonu Eduard Antoniu

RO59RZBR0000060013827942 – LEI

RO57RZBR0000060014603202 – EURO

Pentru cei din străinatate CODUL SWIFT este RZBR ROBU.

Ambele conturi sunt deschise la Raiffeisen Bank, Sucursala Piteşti.

One Response to Să-l ajutăm pe Eduard!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *