Simțirea nu stă într-o bucată de plastic… Dar uneori se impun și gesturi de încredințare, fie ele și aparent de bravadă. Și chiar dacă este greu de spus cât din gestul lui Traian Băsescu, de a solicita cetățenia Republicii Moldova, este parte a unei porniri sincere, merită apreciată continuitatea implicării. Ar fi putut sta de o parte precum predecesorii lui… De partea fără zgomot a Prutului… Fără a-și mai atrage reproșuri și acuzații. Ar fi putut mima, asemenea lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu, formele oficiale ale „interesului”. Și totuși, a decis să facă un pas concret. Să-și respecte promisiunea de a solicita cetățenia Republicii Moldova.
Probabil, dacă ar fi să-i chestionăm, foștii președinți ar spune că nu și-au asumat un asemenea gest pentru a nu alimenta tezele rusofililor de la Chișinău privind „expansionismul și tendința imperialistă a României”. Și poate, că la timpurile lor, mai ales după trădările pe care le-au făcut față de frații noștri, chiar așa ar fi fost taxați!
Acum, însă, conjunctura este alta! Și, așa cum frații noștri solicită cetățenia Patriei-mamă, fie și din interese economice, pentru o viață mai bună, și noi, măcar pretendenții la titlul de unioniști, ar trebui să facem gestul de acum a lui Traian Băsescu. Mai ales că nouă, cerând cetățenia Republicii Moldovei, nu ni se poate reproșa interesul personal. Și ar fi cu adevărat doar un gest de încredințare…
Surprinzător și deranjant e faptul că, deși suntem așezați în partea cea mai bună a „conjuncturii”, totuși, aici a fost taxat cel mai dur gestul lui Traian Băsescu! Ne-am fi așteptat la o reacție virulentă a „omuleților verzi” de la Chișinău. Cu o reiterare a tezelor expansioniste. Cu pericolul alipirii Moldovei printr-un mijloc abil. Căci, oare ce ar fi dacă și noi, măcar într-un un număr egal moldovenilor care au obținut cetățenia română, am deveni cetățeni ai Republicii Moldovei?! Cum s-ar așeza talerele în cazul unui referendum în cele două țări privind Reîntregirea?!
Ne-am fi așteptat dară ca partea filomoscovită a Chișinăului să trâmbițeze! Să se isterizeze că vin ai lui Băsescu, iar după el cohorte de alți politicienii care îi vor urma gestul. Dar nu! Acolo reacțiile au fost destul de puține!
În schimb, filomașinăria a explodat aici! Atâte acuze și vorbe de ocară față de gestul fostului președinte! Încă puțin și ai spune că ar trebui acuzat de trădare națională! Eventual suspendat din funcția de… român! Deși, la urma urmei, fiecare cetățean al României este și cetățean al fiicei Basarabia; și invers!
Și nu poți sesiza grotescul situației în care a fost îmbrăcat demersul lui Traian Băsescu. Că vrea să fugă din țară! Așa o fi, dar unde, în Moldova?! Apoi, că, de fapt, ar vrea să candideze la președinția Republicii Moldova! Și asta ar putea fi, dar timpul este oricum prea scurt și îi lipsesc și cei zece ani de rezidență dincolo de Prut. Era de ajuns? Nu! Așa că zvonistica părălălogilor a continuat! Că s-a săturat de România și vrea să plece! Să scape de DNA și parchete! Ori, poate, să se ducă mai aproape de „stăpânul” de la Moscova! (Dar de ce „mai aproape”, nu i-ar fi mai simplu să se ducă direct acolo?!). Și nu în ultimul rând că vrea să poziționeze electoral voturile moldovenilor care au cetățenia română și drept de vot. Să le direcționeze spre ce, însă?
Atâtea și atâtea aberații de părălălogi că ar ieși de o carte. Un volum despre datul cu bâta instigării în balta stătută a maselor manipulabile…
Când masele de grofi politici ai politichiei maghiare din Transilvania s-au năpustit să-și ia cetățenia ungurească, vocile de azi nu erau deloc isterizate! E drept ăia nu voiau să bea din apa Budapestei pentru a fugi acolo! Că doar nu dădeau sacii de belșug la care ronțăiau ca șobolanii pe iarba de pustă… Și puțini au fost cei ce au arătat cu degetul spre șefii de consilii județene, primarii și funcționarii publici din „secuime” care aveau dublă cetățenie dar stăteau în funcții publice.
Așa că, teoria expansionismului românesc pe vârful de lance al solicitării cetățeniei moldovenești, pe modelul lui Traian Băsescu, rămâne parte a fantasmagoriei „omuleților verzi”. Culmea, mai activi prin interpușii de aici, decât cei de dincolo de Prut. Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit!
Așadar, să acuze acela care are și cetățenia Patriei-mamă dar și pe cea a fiicei sale! Și care a făcut acest lucru din sinceritatea simțirii, nu pentru a găsi o eventuală rampă pentru ieșirea din neîmplinirea financiar-profesională. Pentru că mai există și o altfel de împlinire. Pe care, e drept, nu o poți cumpăra cu bani sau funcții!
Lasă un răspuns