Aceasta este o expresie, care se folosește des și în vorbirea unor români, dar ea este o influență a lumii catolice. În Biserica Romano – Catolică a existat din vechime un asemenea personaj, care a avut un rol foarte important în procesul de canonizare al sfinților. În Biserica Ortodoxă alta a fost rânduiala canonizării. Când se pune problema canonizării unui sfânt la catolici, se formează un „complet de judecată”, format din judecător, procuror, avocat al apărării și avocat al acuzării. Pe masa ,,judecătorului” se află dosarul cu piesele privitoare la persoana luată în discuție (viața, faptele, scrierile etc.). Pe marginea acestor piese, cât și a altora, pe care avocații sau procurorul le pot aduce și în cursul „procesului”, se susține sfințenia sau ne-sfințenia vieții celui în discuție. Avocatul apărării se luptă să obțină sentința de canonizării, scoțând în evidență faptele bune și sfințenia vieții, în timp ce avocatul acuzării și procurorul susțin nevrednicia persoanei de a fi inclusă în rândul sfinților, scoțând în evidență pentru aceasta anumite fapte nepotrivite cu morala creștină, anumite scrieri care se abat de la linia oficială a Bisericii, anumite mărturii ale celor ce au cunoscut persoana respectivă. Fiindcă scoate în relief tot ce a fost rău în viața celui „judecat”, avocatul acuzării se numește și avocatul diavolului.
Este regretabil că duhul gândirii apusene s-a revărsat și în părțile noastre, intoxicând mintea unora. Am în față o broșură a unui oarecare, al cărui nume nu-mi spune nimic, în care individul se face luntre și punte să ponegrească memoria Părintelui Arsenie Boca. Și asta tocmai în această perioadă, când se vorbește tot mai mult de o posibilă luare în discuție a canonizării „Sfântului Ardealului” de către Sfântul Sinod. Cu o strădanie chinuitoare, vrednică de cauze mai nobile, autorul broșurii caută tot felul de cocleți în scrierile Părintelui Arsenie și în mărturiile despre el ale celor ce l-au cunoscut. Ajunge la concluzia, „firească” pentru el, că Părintele Arsenie nu merită, în nici un caz, să fie canonizat. A fost prea păcătos!
Mda! Bănuim că onorabilul autor al broșurii cu pricina n-a citit niciodată o viață de sfânt. Parohia noastră a publicat cinci volume de vieți de sfinți. Citiți pe care vreți și veți vedea că și sfinții au fost oameni tot ca noi, cu grijile, problemele, greutățile și necazurile obișnuite ale vieții. Nu au fost nici extratereștrii, nici îngeri, nici supraoameni. Au avut și ei păcate, ca orice om. Unii au fost chiar foarte păcătoși. Să ne amintim, spre exemplu, de Maria Magdalena sau Maria Egipteanca. În ciuda vieții plină de păcate, pe care au avut-o până la un moment dat, sfinții au avut tăria de voință să rupă cu obiceiurile și păcatele vechi, să-și schimbe viața și să devină următori ai lui Hristos. Mulți dintre ei au sfârșit prin a-și da și viața pentru Hristos și credința creștină.
Nimeni nu poate afirma că Părintele Arsenie a fost fără de păcat. Numai Mântuitorul a fost fără de păcat. E posibil ca să existe și greșeli în faptele și scrierile sale. E discutabil, însă, când iei din context o propoziție sau o frază și o interpretezi separat. Poți să-i denaturezi înțelesul foarte ușor. E discutabil, când iei ca literă de Evanghelie, mărturia unei persoane oarecare, care își amintește că în urmă cu 30 sau 50 de ani Părintele Arsenie ar fi zis așa sau așa.
Stimabilul autor al broșurii în discuție ar fi mai bine să aibă în vedere viața Părintelui Arsenie în ansamblul ei, viață închinată aproape în întregime lui Hristos; să aibă în vedere scrierile lui în ansamblul lor, scrieri de un înalt nivel teologic, care ar putea sta alături de scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae; ar putea avea în vedere cinstea de care s-a bucurat și se bucură memoria Părintelui Arsenie în rândul poporului, minunile știute și neștiute, pe care le-a făcut în timpul vieții și după moarte. Prea am demolat tot: economie, instituții, personalități! Măcar să lăsăm sfinții pe piedestalul lor. Ar fi un semn elementar de bună-cuviință a unui absolvent al celor șapte ani de acasă.
Lasă un răspuns