La capătul Pământului: Expediție în Antarctica (3)

Expoziția Antarctica

Primul care atinge Polul Sud a fost norvegianul Roald Amundsen, la 14 noiembrie 1911, împreună cu membrii expediției sale: Andreas Beck, Olav Olavson Bjaaland, Fredrick Gjertsen, Ludvig Hansen, Helmer Hanssen, Sverre Hassel, Hjalmar Johansen, Kristensen, Alexander Kutchin, Adolf Henrick Lindstrøm, Thorvald Nilsen, Jacob Nödtvedt, Karinius Olsen, Kristian Prestrude, Martin Rønne, Jorgen Stubberud, Knut Sundbeck, și Oskar Wisting, având cinci sănii și 13 câini.  Dar la 14 ianuarie 1911, cu vasul “Fram”, el și echipajul său au intrat în Golful Balenelor din Marea Ross și s-a pregătit pentru iarna arctică. Vânau foci și balene pentru hrana lor și a câinilor. Iar doi câini răniți i-au sacrificat drept hrană pentru câinii sănătoși. După ce-au înfipt steagul norvegian la Polul Sud, s-au retras imediat la campusul lor de iarnă, format din corturi, înconjurate cu ziduri de gheață pentru adăpost.

Amundsen a ajuns înaintea căpitanului Robert Falcon Scott (1868, Devenport – 1912, Antarctica), care a avut două expediții în Antarctica (între anii 1900-1904, la bordul vasului “Discovery” și respectiv între 1910-1912, la bordul vasului „Terra Nova”).

Scott și cei patru membri ai expediției sale au ajuns la Polul Sud pe 17 ianuarie 1912, dar au pierit toți la întoarcere din cauza unei furtuni. Jurnalul și cadavrul său au fost găsite pe 12 noiembrie 1912. Expediția lui Scott a fost criticată pentru că a folosit ponei siberieni și nu câini, n-au utilizat haine adecvate precum cele ale Inuiților, nu aveau experiență în schiat și-n conducerea săniilor și nu și-au regăsit depozitele de mâncare.

O altă expediție în Antarctica, intitulată “Pourquoi Pas?” [De ce nu?], a fost efectuată de Dr. Jean Baptiste Charcot, în scop pur științific.

Țări cu baze de cercetare în Antarctica: SUA, URSS (Rusia), Argentina, Anglia, Franța, Japonia, Italia, Africa de Sud, Chile, Germania, India, Suedia, Australia, Noua Zeelandă, Uruguay, Brazilia, Polonia, China, Coreea de Sud.

Ia uite ce surpriză plăcută în expoziția antarctică din Ushuaia! O placă comemorativă To The Romanian Explorer Emil Racoviță (1868-1947) in memoriam, referitoare la expediția cosmopolită “Belgica” în Antarctica: nouă belgieni, țase norvegieni, doi polonezi, un american și un român (printre care celebrii Roald Amundsen, care a ajuns la Polul Sud în 1911, și doctorul Cook, care a ajuns la Polul Nord în 1908).

Emil Racoviță (1868 – 1947) este considerat fondatorul biospeologiei (studiul habitatului peșterilor, a faunei din subteran și pânze freatice de apă). Președinte al Academiei Române între 1926 – 1929. Lt. Adrien de Gerlache, din Marina Belgiană, a organizat și dirijat expediția “Belgica” din Antarctica, între 1897-1899, studiind hidrografia, meteorologia, glaciologia, fauna, flora, magnetismul, sunetele etc. O scurtă expoziție (numai în spaniolă) despre conflictul Insulelor Malvine (Faulkner) din 1982, între Marea Britanie și Argentina. Au fost uciși vreo 600 de argentinieni și 300 de britanici. Pe hărți, în Argentina, este tipărit că Insulele Malvine (Faulkner), Georgia de Sud, Sandwich și un sector din Antarctica aparțin Argentinei.

Așteptând în Ushuaia

La bar Ideal, comand Guiso de lentejas, deși n-am idee ce gust o să aibă. Și bere “Beagle” de Ushuaia, la țap. La televizor, un meci de fotbal între două echipe franceze (Nice vs. Montpellier). Micul dejun e inclus în prețul hostel-ului, dar după consumație trebuie să-ți speli vesela și să ștergi masa. Avem cafea, cacao, lapte, sucuri, pâine, unt și două feluri de gemuri. Întâlnesc mulți tineri din țări diferite care călătoresc și șase-șapte luni prin America de Sud. Dorm prin hostel-uri sau prin case speciale conform unei asociații făcute pe Internet, unde nu plătesc nimic sau efectuează ceva muncă pentru a-și acoperi cheltuielile.

Am discutat cu un francez, care mi-a spus că a fost și cioban la oi prin Uruguay, că în Bolivia și Paraguay e foarte ieftin (la 5$ pe noapte dormitul), iar între orașe circulă cu autobuzul (nu cu avionul), că face autostopul și merge gratuit, că avionul de întoarcere la Paris l-a cumpărat cu o zi înainte pe Internet și l-a găsit mai ieftin (900 Euro) decât dacă-l rezerva cu două-trei luni înainte.

19.12.2015

Istoria Țării de Foc. ¡Increíble! Muzeu pe strada San Martin, paralelă cu Maipú. 90 de personaje remarcabile (pozitive și negative). Vizitat mai întâi El Jardin Temático, fiindcă galeria se deschidea tocmai la 10:00. Apoi, magazinul alăturat de artizanat, “La Ultima Bita/Bienvenidos”. În galerie, manechinele, figurinele sunt atât de bine făcute, de ai impresia că sunt reale. Îți zici: uite, acum or să se miște ori vorbească! Ni se permite să facem fotografii fără bliț.

Primul trib de indigeni, Shelknam (sau Ona, Onawo), care a locuit în teritoriul dintre lanțurile de munți și Isla Grande [Insula Mare], în Țara de Foc, se subîmparte în indigenii Parika, între Strâmtoarea Megellan și Rio Grande [Râul Mare], și indigenii Hershka (între Rio Grande și lanțurile de munți).

Dialectele vorbite și stilurile lor de viață au fost puțin diferite. Erau nomazi și trăiau în corturi de trei-patru metri înălțime, precum indienii din America de Nord. Se deplasau numai pe picioare – în sensul că nu posedau cai sau alte mijloace de transport.

Abandonau corturile și se mutau în alte locuri. Nu le distrugeau, fiindcă reveneau în ele. Se încuraja menținerea obedienței femeii față de bărbat. La maturitate, bărbatul trebuie să dea dovadă de bărbăție pentru a intra în viața adultă. Ceremonia de inițiere (Hain) putea fi violentă. Purtau măști și își vopseau pielea întregului corp. Femeile asistau la ceremonie.

Toată viața lor se concentra în jurul prinderii de guanaco, mamifere mari, camelide, de la care, pe lângă haine, se folosea și pielea pentru sfori și la acoperirea corturilor.

Din stomacul animalului făceau burduf de transportat lichide, din intestine – corzi de întins arcurile, iar tendoanele le utilizau pentru a lega vârful pietros de lemnul săgeții. Din oase confecționau unelte. Consumau măduva și carnea macră, iar grăsimea animalului producea energia necesară înfruntării climei ostile subantarctice.

Alt trib de indigeni, denumit Haush, fiind de pe coasta Atlanticului de Sud, pe lângă arcuri și săgeți, foloseau și harpoane pentru prinderea animalelor marine, pescuiau și vânau lupi de mare din canoe. S-a estimat că tribul Haush era puțin numeros: în jur de vreo 500 de indigeni în urmă cu două secole, conform lui Thomas Bridges (1842–98), autorul cărții The Uttermost Part of the Earth [Cea mai îndepărtată parte a Pământului] (1948) și tatăl primilor albi născuți în Tierra del Fuego.

Indigenii din Canalul Beagle și până la Cabo de Hornos se numeau Yámana (sau Yahgan, Yagán, Tequenica), fiind cei mai australi locuitori din lume, a căror existență poate fi atestată arheologic pentru mai mult de 10.000 de ani. Un semnificativ sit arheologic, datând din Megalitic, a fost investigat la Wulaia Bay.

Yámana, locuind într-o zonă geografică muntoasă și ploioasă, aveau resurse puține pe uscat, dar resurse în apă: pești, numeroase balene, lupi de mare, păsări acvatice.

Yámana erau buni navigatori. Foloseau canoele în lungime de 3 – 5,5 m, cu vâsle, pe care le construiau în timpul verii, între octombrie și februarie. Corturile lor, cu un diametru de patru-cinci metri, aveau o formă conică. cu o cupolă în vârf. Alimentele cu multe calorii (grăsimile) erau necesare în zona subantarctică pentru energie. Cele fără multe calorii trebuiau să fie consumate în cantități mari. De exemplu, moluștele. De la păsări, pe lângă carne, foloseau penele și ouăle. Thomas Bridge a estimat că tribul Yámana număra circa 1000 de indivizi (bărbați, femei și copii).

Între 1826-1830, vice-amiralul britanic Robert FitzRoy (1805 – 1865) pe vasul “HMS Beagle”, sub conducerea amiralului Phillip Parker King (1791 – 1856) a efectuat un studiu hidrografic al coastelor meridionale din America de Sud. FitzRoy a fost și guvernatorul coloniei Noua Zeelandă. La bordul vasului s-a urcat și un tânăr, Charles Darwin, nu prea cunoscut, fără alură științifică. După ce vizitează Insulele Galápagos, va elabora teoria selecției naturale (Teoria Evoluției). Căpitanul FitzRoy a luat la bordul navei “HMS Beagle” patru indigeni din Țara de Foc și i-a dus în Anglia.

Primul avion care a aterizat la Ushuaia, la 3 decembrie 1928, numit ”Condorul din Plata”, a fost pilotat de germanul Gunther Plüschow, acompaniat de mecanicul său Ernest Dreblow. Dar, într-un zbor ulterior, aparatul s-a prăbușit lângă orașul El Calafate, în Argentina, și pilotul a decedat. În Museo Temático este prezentat și un inginer român-evreu, Julius Popper (1847-1893), născut la București, care a emigrat în Țara Focului atras de febra aurului, aur care ulterior s-a dovedit că nu există.

Din librăria alăturată, am cumpărat cartea sa „Ora y Rarezas” [Aur și curiozități], retipărită de Editura Monte Olivia din Ushuaia în 2013 (110 pesosi).  „Expediția Imperială Transantarctica”, între 1914-1917, a fost condusă de exploratorul anglo-irlandez Sir Ernest Shackleton (1874-1922). Când ambarcațiunea sa „Endurance” s-a blocat în gheața Mării Weddell, din Antarctica, el a ordonat echipajului său să abandoneze vasul și să se retragă. Temperatura era de -27°C, iar lumină nu aveau decât de la lună. Expediția poseda 60 de câini și doi porci. Naufragiații consumau carne de focă și de pinguini, iar grăsimea de focă era folosită drept combustibil.

Shackleton se hotărăște să continue călătoria până la Insulele Georgia de Sud, unde speră să găsească ajutor. Și-a ales vasul cel mai robust (dintre cele trei pe care le avea), împreună cu cinci marinari. Au navigat până la Insulele Elefante, de unde au fost salvați de un vas chillean, numit Yelcho. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*