Maculatura aia „scriitoricească” de pușcărie ar fi trebuit să-și găsească locul undeva în Parlament… În fond, locul lor de „muncă”, mulți dintre scriitorii-deținuți provenind din lotul, deloc ales și, mai ales, nelimitat, de „cursanți”, cei mai mulți la „fără frecvență”, ai acestui for. Dar nu în Catedrala de litere a Națiunii! Nu într-un Panteon Național, nu în inima culturii, Biblioteca Națională a României! Și nici măcar în vreo filială a acesteia! Iar cine a luat decizia de a duce mizeriile „științifice” în expoziții vernisate, chiar și în absența „autorilor”, în aceste locuri sfinte ale Națiunii, trebuie pur și simplu să plece. Pentru că nici o scuză nu poate șterge jignirea adusă, nu doar scriitorilor de azi, care cu greu își găsesc un loc în care să-și prezinte cărțile, ci mai ales înaintașilor cărturari.
Dar nu! În săptămâna în care revistele de cultură au rămas nebugetate, batjocura la adresa culturii românești a fost dublată de exercițiul expozițional din câteva biblioteci PUBLICE. Editurile se sufocă în costurile legate de „marketingul” fiecărei cărți, plătind pentru orice buză de raft pentru a-și aduce volumele în fața cititorilor. Pentru pușcăriași, cum altfel?!, din nou o facilitate. Expunerea cu ștaif a volumelor de eliberare pe literă de lege! Și nu oriunde! Ci în cadrul Bibliotecii Naționale a României, transformată în raft de celulă expozițională la dispoziția pușcăriașilor.
Acolo unde un scriitor cu greu găsește un loc pentru a-și prezenta o carte, deținuții au avut spațiul lor de prezentare „literară”! Pe banii fiecăruia dintre noi, pârnăiașii au avut parte de un dezmăț literar. Iar după ce ani întregi Biblioteca Națională a fost și imaginea unei reclame, acum ea a intrat pe mâna zeghelor, „Biblioteca Samsung” de mai ieri devenind astăzi Biblioteca Penitenciarului Național(e).
Chipurile, volumele pușcăriașilor au fost grupate (dar, câtă muncă, câtă dedicație în aranjarea acestor expoziții, fie și doar pentru a aduce din depozite cărți pe care nici măcar „editorii” lor nu le au în custodie!), pentru a fi făcuți de râs!
Și chiar dacă acesta ar fi fost scopul, de ce trebuia murdărit spațiul cultural național? De ce să folosim catedrala noastră de litere pentru a ridiculiza niște cărți când în depozite stau mii de volume de valoare, dar niciodată aduse dimpreună într-o expoziție?!
De fapt, volumele pușcăriașilor nici măcar nu au fost „terfelite”. Nici luate în derâdere, nici ironizate de oamenii de cultură. Ba, dimpotrivă, cu denumiri selecte ale manifestărilor expoziționale, de la „Cărţi cu răspundere limitată” (Biblioteca Națională a României, care chiar a trecut expoziția la categoria „Evenimente culturale”!) la „Autori sub semnul controversei” (Biblioteca Județeană Constanța), cu afișe atent lucrate, expozițiile au dus, în locuri în care „autorii” nu ar fi intrat nici măcar dacă erau mânați cu arcanul alfabetizării, numele unor terchea-berchea, pe plan scriitoricesc, alături de greii literaturii românești și universale.
Căci, da!, scopul acestor expoziții, care ar fi putut dura fie și doar un minut (dar ele s-au întins pe zile întregi, să afle tânăra generație valoarea autorului de carte în lumea de azi!) poate fi prezumat a fi fost voit acela de a alătura greilor culturii numele unor impostori, plagiatori și profitori. Ceea ce se cheamă blasfemie!
Bibliotecile noastre au fost dară pătate. Întâi prin intrarea în fondul literar, chiar și dosite prin depozite, a acestor „cărți”, dar mai ales prin asumarea unor expoziții colective… Or, pe când și o expoziție la nivelul Academiei? Și, de ce nu?, o expoziție itinerantă, prin toate instituțiile noastre de cultură… Poate așa se vor redeschide, măcar pentru câte o săptămână, foaierelor unor teatre care trebuiau închise, nu pentru că se cutremurau clădirile sub ropotele de aplauze, ci pentru a fi dărâmată cultura.
Lasă un răspuns