Prin forma universală a existenței se construiește acea figură geometrică prin care ființa umană reușește să formeze elemente de legătură și corelație dintre viața reală și ireală, dintre echilibre și dezechilibre, dintre pământesc și ceresc, dintre imaginație și veridicitate. Legătura acestora este existența în spațiu a unui trecut, prezent și, cu siguranță, a unui viitor, definit cu proprietăți comune și combinații care toate fac parte din viața omului strâns legată de divinitate. Esența divină, fiind considerată și cârmuitoarea lumii și a universului, este, totodată, și natura prin care trăiește omul, iar omul, la rândul lui, este obligat să-și îndeplineasă rolul de oaspete în acest spațiu al universului. Spațiul universului este acel teren și realitate prin care omul se poate manifesta cu toata ființa sa, coordonând în sens unitar legătura organică dintre intelect și gândire. Prin formele respective se desemnează structura internă și externă a omului, cu funcția de a reflecta mereu asupra vieții spirituale despre propria existență.
Viața spirituală, prin formele sale de existență, tinde necontenit către interacțiunea de a ține în contact direct rațiunea cu stările emoționale ale sufletului. Această formă contribuie nemijlocit la redarea conținutului de idei și sentimente printr-un limbaj emotiv conform căruia se formează sistemul de comunicare dintre viața imaginară și cea reală. Sistemul respectiv de comunicare este specific omului care are mereu necesitatea de a-și exprima gândurile, senzațiile, emoțiile, dorințele. Anume dorința, fiind parte din sistemul propriu al stărilor sufleteşti în existența umană, îl face pe om să intre în dialog direct cu lumea interioară care îi aparține. Fiind în contact direct cu lumea interioară, omul reflectă acea lumină care dă naștere unui dialog intim, sincer, profund prin universul ce-l favorizează. Respectiv, prin această lumină se compune și creațialiterară ale acestora, fiind alimentată/confecționată din stări sufletești, vibrații dictate de sentimentul dragostei, din trăiri și emoții naturale a realității.
Creațialiterară, fiind și expresia cuvântului redat de ființa umană, reprezintă asocierea și legătura geometrică dintre existență-om-lumină-univers. Cu această asociere și legătură geometrică din univers își reflectă imaginea omul, care îmbină lumina naturală a propriului suflet cu lumina imaginară a creației literare. Astfel, lumina imaginară a creației literare este contribuția autentică în arta de a comunica cu sine însuși, cu lumea interioară și cu cea cerească care te însoțește către idealuri, în aşa mod formând activitatea creatoare umană.
Lasă un răspuns