La acest ceas eminescian, a ieşit din bârlog şi fratele triumviratului Patapleşanu (Patapievici-Pleşu-Liiceanu), adică Andrei Pleşu, pe blog-ul său, cu un articol numit „Sărbătorirea lui Eminescu”, umil şi perios, uns cu alifii pentru a apăra emisiunea lui Cătălin Ştefănescu de la TVR, pentru a-l apăra, de fapt, pe fratele lui de suferinţă, Patapievici, cel care, ca şef al ICR, i-a dat lui Pleşu, de fapt, le-a dat lui şi nevestei sale, ciolane mari de ros.
Pe dl. Pleşu nu-l deranjează faptul că despre Eminescu este invitat să vorbească un hoţ, unul care a delapidat ICR de sume pe care le ştie mai bine guvernul, care a făcut controlul, dar nu le-a recuperat! Nu-l deranjează că nu l-a tipărit pe Eminescu, ci pe Pleşu, şi şi-a tradus o carte anti-românească în 17 limbi sau a editat, tot pe banii poporului, un album reprezentând „ardei iuţi în vagin” sau a scos o carte despre evul mediu românesc arătând cât de dezmăţaţi şi alteraţi erau domnitorii români etc. Nu-l deranjează că Patapievici este un individ profund imoral sau că că Boia este un impostor şi un profitor, o boia făcută peste noapte reparator al istoriei naţionale!, un om fără sensibilitate artistică, incapabil să înţeleagă mitologia naţională, fără aderenţă la folclorul românesc, pe din afara Predaniei şi a etosului românesc, deci la fel de imoral ca triumviratul incriminat.
Iată noul mit al celor numiţi „intelectualii lui Băsescu”, invitaţii TVR, imorali până în măduva oaselor, când ţara are intelectuali de soi, veritabili, care ar fi putut vorbi mult mai original, în primul rând mai sincer, decât aceşti păpuşari, de care s-a sărutat lumea să-i tot vadă. Patapievici a apărut pe micile ecrane mai mult decât Ceauşescu în toată cariera lui de prim secretar. Şi cum ne era scârbă de el, aşa ne este şi de oricine apare peste poate. Saturaţia este un fenomen care face şi desface istoria. Caragiale a fost acuzat că în prozele sale nu are peisaj destul. Iar el a răspuns că are suficient, fiindcă destul e prea mult.
Aceste apariţii sunt gonflări mitocăneşti. E destul, domnilor, e prea mult! Mai opriţi-vă, mai lăsaţi-i şi pe alţii să vină cu un aer proaspăt, să împrospăteze imaginea culturii, ne-am săturat de răsuflaţi care o fac pe preoţii, dar predică într-un bordel! Bun, nici acest lucru nu l-a deranjat pe dl. Pleşu, nici nu se putea, fiindcă şi el este un alintat la micilor ecrane –mă mir că nu a fost invitat la emisiunea cu pricina! De, dacă nu a scris o carte ca Boia, plină de boia anti- eminescinană, fără nici o legătură cu poetul, ci cu el şi cum vede el demitizarea poetului. Şi mitul are mister, d-le Pleşu. Trebuie să-l citiţi şi citaţi şi pe Mircea Eliade, nu numai pe Constantin Noica, fiindcă şi cu aceste citări saturaţi lumea şi orice saturare duce la disperare, la răsuflare!
Ei bine, Pleşu închide ochii la toate aceste adevăruri şi ne atacă tot pe noi, că nu am înţeles ce a vrut să zică Patapievici când a scris că Eminescu este „cadavrul nostru din debara”! Iată, aici e marea noutate, fiindcă Patapievici a scris „cadavrul nostru din dulap”, nu din debara! Ca mâine o să apară că „din sertar”, „din pat”, „din pod” şi alte „din”-uri. Da, dar cică nu el a spus-o, adică nu ar fi părerea lui, a lui Patapievici, ci Patapievici a spus că pentru unii, pentru alţii, pentru generaţiile noi, post-moderne, Eminescu este „cadavrul nostru din dulap, de care trebuie să ne debarasăm”. Dar cine a spus asta, că „trebuie să ne debarasăm”?
Tot generaţia nouă, post-modernă, incapabilă să-l înţeleagă şi citească pe Eminescu, aşa cum îl înţelege el, Patapievici, de la Plopii fără soţ în jos?! Dar expresia incriminată este formularea cui, d-le Pleşu? A generaţiei noi sau a lui Patapievici? Felul cum a spus-o Patapievici, felul cum a lăsat lucrurile să plouă, fiindcă nu s-a dezis niciodată de această enormitate, ca şi de formula că „poporul român are structura fecalei” (fapt pentru care Băsescu, sfidând memoriul a 200 de intelectuali, i-a prelungit lui Patapievici mandatul cu încă patru ani!), îl încriminează de două ori. De o sută de ori, fiindcă eroarea a făcut înconjurul lumii! D-le Pleşu, dvs, care aţi fost de două sau trei ori ministru român, căci sunteţi român, faceţi parte din poporul român, nu?, simţiţi cumva că aveţi „structura fecalei”?
Un contemporan de-al lui Eminescu, evreu, l-a numit „Sfântul Eminescu”, iar orvreii noştri alteraţi îl taxează pe Eminescu drept antisemit. Iar un şef al ICR, care era plătit de poporul român să promoveze imaginea României în lume, îl bagă în debaraua istoriei! Şi vine acum fratele lui de impostură care vrea să-l scoată pe Eminescu din debara! Poporul român un are nevoie de alde Patapleşanu să-l apere pe Eminescu, nici să-l bage în debara, nici să-l scoată. Eminescu este sfântul poporului român, un reper absolut în care crede, aşa cum crede în Iisus. Un popor cu o aşa de mare credinţă nu poate avea „structura fecalei”, d-le fost ministru al culturii, fost ministru de externe! Nu o mai faceţi pe dascălii naţiunii, pe ocrotitorii spiritului, când vă lipseşte morala şi credinţa. Păcătoşii trebuie mai întâi să fie capabili de un pas existenţial major, să se spovedească, apoi să fie iertaţi!
Nu cred ca Eminescu ar fi vrut sa se creada in el asa cum se crede in Isus, ci sa fie citit si, eventual, inteles… „A crede in Eminescu” ne indeparteaza de „a-l intelege pe Eminescu”… Nu este nicio diferenta intre „cadavrul din dulap” si „icoana de pe perete”… Si intr-un caz si in celalalt il exilam in locuri ale constiintei in care il omoram si il conservam… Avem nevoie de omul, de poetul, de jurnalistul, de prozatorul Eminescu mai mult decat de mitul Eminescu… Si fiecare generatie trebuie sa il descopere pe Eminescu in acest fel (prin lectura nu prin exercitii de falsa admiratie) si apoi sa ii dea inaltimea pe care o merita… Dincolo de spoiala de cuvinte mari invatate pe dinafara…
Cristi