Ţinuturile geto-dace din estul Transilvaniei cunosc pe lângă o dezvoltare economică şi demografică deosebită şi un rol politic aparte, fapt demonstrat de numărul mare de fortificaţii care s-au ridicat aici (peste 35 de cetăţi şi aşezări fortificate). Deşi se presupune că formaţiunea politică a lui Oroles ar fi stăpânit zona Carpaţilor Orientali, cercetările arheologice sumare, de până acum, nu ne permit să datăm nici o cetate pe parcursul sec. III – prima jumătate a sec. II î. Hr., cum ar fi îndreptăţit să fie. Primele fortificaţii pot fi datate doar la sfârşitul sec. II şi începutul sec I î.Hr., odată cu înmulţirea aşezărilor civile şi a creşterii puterii armate a uniunilor de triburi. Acestea, amplasate cu precădere în zonele bogate în minereuri de fier (Biborţeni, Jigodin II, III, Ciceu, Racu I, II, Covasna etc.), îşi vor continua existenţa şi în deceniile următoare. Pe parcursul sec. I î.Hr. Chr. – I d.Hr. numărul fortificaţiilor sporeşte (Cernat – „Vârful Ascuţit”, Bădeni, Praid, Sânzieni – „Perka”, Mihăileni, Şoimuşul Mare, Leliceni, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari, Ghindari, Sândominic, Valea Seacă, Zetea etc.), menirea lor fiind de acum atât de supraveghere a zonelor importante din punct de vedere economic, de asigurare a condiţiilor favorabile practicării comerţului şi trecerii caravanelor cu mărfuri, cât şi de barare a accesului spre capitala statului dac, Sarmizegetusa.
Pe măsură ce înaintăm spre nord în Depresiunea Ciucului, sau spre ţinuturile subcarpatice interne ale Carpaţilor Răsăriteni, numărul descoperirilor de tezaure geto-dace este cu atât mai important. Astfel, în această depresiune, renumită prin numărul mare de aşezări cu activitate siderurgică, (peste 43) şi prin fortificaţiile care o străjuiesc (9 cetăţi geto-dace), sunt de remarcat tezaurele descoperite la Bancu (com. Ciuc-Sângeorgiu; denari republicani romani), Dăneşti (tezaur, 88 monede de argint cu „figură de cal”, probabil imitaţii Filip al II-lea, din care nu s-a păstrat nici un exemplar), Miercurea Ciuc-Jigodin (tezaur format din 19 monede de argint din care se păstrează o tetradrahmă Maroneia, una Macedonia Prima şi 15 thasiene – sfârşitul sec. II – începutul sec. I a. Chr.) sau Sâncrăieni (tezaur cu obiecte de argint, în greutate de 3,650 kg format din: două brăţări masive, o fibulă şi două monede, o drahmă Dyrrhachium şi o imitaţie de tetradrahmă thasiană şi cincisprezece vase din care două cupe semisferice, cinci conice şi opt pocaluri, cu porţiunea ornamentată aurită). Tot din zone cu potenţial economic deosebit provin tezaurele de la Lueta (zonă bogată în minereu de fier; tezaur de tetradrahme thasiene), Mărtiniş (depozite de sare; 2 tezaure, unul cu mai multe tetradrahme thasiene, iar altul cu monede romane republicane din care se cunosc 15, ultimele fiind din anii 82 – 81 î.Hr r.), Odorheiu Secuiesc (o drahmă Dyrrhachium şi un tezaur, descoperit în anul 1850, format din 277 denari republicani şi imperiali romani), Ceheţel (tezaur de argint compus din 2 fibule cu scut rombic, 4 fibule cu noduri inelare, 3 brăţări simple, 2 brăţări spiralice şi 3 colane), Firtuşu (trei monede Koson) sau Sovata (tezaur format din 10 tetradrahme thasiene şi 2 Macedonia Prima).
Tezaurul geto-dac de la Sâncrăieni, cea mai însemnată mărturie a teuroticii geto-dace târzii (sec. I î.Hr – sec. I d.Hr.) a fost descoperit în august 1953, în cariera de andezit aflată între localitățile Sâncrăieni și Jigodin (Județul Harghita (sau „Har – Getay” (Har-Geția), sau „Harul neprețuit al Geției de Aur primordiale”– Dio Geția, Dacia Felix, Grădina Maicii Domnului), în apropierea unei așezări dacice.
În urma aruncării în aer a unei stânci ce amenința cu prăbușirea, a ieșit la iveală o bună parte a unui tezaur de vase și podoabe de argint. S-a spus că o bună parte, fiindcă el ar fi trebuit să mai cuprindă cel puțin încă două fibule și mai multe monede, decât cele două piese recuperate (o tetradrahmă din insula Thassos și o drahmă emisă de orașul Dyrahium). Vasele ce alcătuiesc tezaurul recuperat sunt: două cupe hemisferice cu buza profilată, trei cupe conice lise (netede) la exterior, dintre care la una se păstrază doar partea superioară ornamentată, opt cupe cu picior și cu două toarte (una din cupe, doar fragmentar). Acestor vase de băut li se adaugă două brățări și cele două monede menționate mai sus. La aceste piese de tezaur există o anume finețe a execuției artistice, o bogăție deosebită a motivelor ornamentale. În studiul acestor piese de tezaur, bineînțeles că se face o trimitere la lumea elenistică și la influența acesteia. Vasele de argint au cunoscut o mare răspândire, din Asia Mică până în Peninsula Iberică, produsele caracterizându-se prin unitate tipologică, chiar prin stereotipie. Argintul era folosit datorită calităților sale antibactericide (apa ținută în aceste vase devenea potabilă; microbii nu trăiesc pe vasele de argint, de aceea vesela se făcea din acest metal nobil). Vasele de la Sâncrăieni conferă totuși sensuri noi stereotipiei existente la aceste modele de vase, demonstrând de la început originalitatea și capacitatea interpretativă a meșteșugarilor argintari geto-daci. Este cazul, în primul rând, al cupelor conice, formă obișnuită la vasele din lumea elenistică. Această formă, specifică rhytonurilor (fără suport de așezare), este caracterizată de un anume mod de folosire; după umplere, trebuiesc golite până la fund („Să bem cupa uitării până la fund!”; a.s.v. „Cupele geto-dace ale Marii Uitări Necesare”). Se cuvine amintit faptul că astfel de forme se întâlnesc și la alte obiecte descoperite în alte locuri din țara noastră: preotul-principe reprezentat pe obrăzarul drept al coifului princiar „cu ochi” din aur (Coifurile Frăției Getice), descoperit la Băiceni-Cucuteni (județul Iași), ține în mâini un rhyton și o cupă conică, drept vase ritualice. Chiar celebrul vas ceramic de cult descoperit la Grădiștea de Munte (Sarmisegetusa Regia), purtând nu mai puțin vestita inscripție „Decebalus per Scorilo”, redă aidoma, dar la proporții mai mari, forma conică a vaselor de la Sâncrăieni, iar în mai multe așezări geto-dace din Câmpia Munteană au fost descoperite cupe conice miniaturale din lut.
Aceeași originalitate o constatăm și în cazul cupelor cu picior de la Sâncrăieni. Față de cupele cu picior elenistice din sec. I î.Hr., ce erau canataroide (similare veselor grecești cu picior scurt și două toarte, numite cantaros – cărăbuș), cupele gen Sâncrăieni au piciorul cilindric mai înalt, „împodobit” cu o „nodozitate” centrală (Nodul Gordian; Taina ce separă Lumea noastră de Lumea Potopului Planetar ce poate veni (de sus), din cer), acest fapt anulând necesitatea existenței toartelor, ce doar măresc instabilitatea vaselor (poate chiar dorită această instabilitate, ca semn al balansoarului (cu sens de „balansul-soarelui”, instabilitatea planetară la vreme de Apocalips)). Această supraetajare de elemente seamănă, întrucâtva, cu grandilocvența pe care barocul o va aduce mai târziu în istoria artelor. Aceste cupe cu picior vădesc voința toreutului de a descoperi noul și de a folosi elemente decorative cu totul noi, spre a putea transmite un „mesaj”. Exterioarele cupelor hemisferice cu picior sunt împodobite cu motive tipice așa-ziselor cupe deliene de ceramică, descoperite cu precădere în așezările de la sud de Carpați. Minunatele cupe geto-dace din argint descoperite la Sâncrăieni poartă prin simbolistica elementelor cu care sunt împodobite un masaj milenar: să nu uităm de cataclismele planetare periodice, ce pot distruge specia umană în totalitate.
Astfel, pe unele dintre acestea apare motivul capetelor de vultur cu ochi (Mama Gaya Vultureanca; simbol de „val curgător”; motiv ce apare și la partea superioară a cupelor de ritual geto-dace tip Agighiol), privind spre stânga (Vest) sau spre dreapta (Est), dar și motivul sinusoidal simplu al „valului curgător” (apele Potopului planetar). Mai apar simbolul Pomului Vieții, dar și un motiv vegetal (posibil iederă) simbol al nemuririi. Același motiv îl întâlnim și pe coifurile princiare de argint al Frăției Getice descoperite la Porțile de Fier (în prezent la Detroit – USA) și la Peretu-Pirum (Teleorman). Pe câteva cupe apare motivul „penelor de vultur” (Mama Gaya Vutureanca; motiv ce îl întâlnim pe toate coifurile Frății Getice, pentru că Geții se considerau Puii (Fii) Mamei Gaya Planetare, numindu-se Gaeți, adică Geți), dar și un brâu alveolar cu ochi (Ochiul care vede tot). Adăpostite în Sala Tezaurului din cadrul Muzeului de Istorie a României din București, piesele componente ale Tezaurului geto-dac de la Sâncrăieni ne „vorbesc” despre vremurile de glorie ale strămoșilor noștri adevărați. Cinste lor!
Lasă un răspuns