Despre conceptul educației și instruirii…

– Virgil Mândâcanu (doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, R. Moldova) în dialog cu Galina Martea (doctor în ştiinţe economice, academician de onoare al învăţământului universitar din R. Moldova, scriitoare, Olanda) –

 *

“Educaţia este acea funcţie care transmite comunicarea adecvată în formarea corectă a sistemelor şi subsiste­melor din societate necesare omului, şi comunicarea adecvată în formarea corelaţiei calitative de convieţuire dintre societate şi individ… Rolul esenţial al instruirii şi educaţiei este de a menţine echilibrul intelectual şi spiritual al omului în­tr-un mediu social, formându-i astfel personalitatea şi identitatea...” (Galina Martea)

*

Virgil Mândâcanu: Stimată doamnă Galina Martea, vă urmăresc în continuare cu multă atenție cercetările pe care le realizați în domeniul pedagogiei și al științei educaționale. Lucrările elaborate de Dvs, fiind imaginea reprezentativă a unor studii de calitate, se cer a fi expuse în mod public pentru a fi luate ca referință în metodele de educație și instruire națională. Luând în considerație acest lucru, v-aș ruga să ne spuneți cu multă înțelepciune filozofică, așa cum reușiți să o faceți ca de fiecare dată, dacă instruirea și educația este o necesitate sau o obligație umană? Și dacă învățătura și educația adevărată trebuie să fie o valoare prioritară pentru om? În viziunea mea, aceasta este încă o problemă majoră în cadrul țării noastre, care trebuie conștientizată corect și sistematizată la justa valoare în cel mai eficient mod. Cred, că la ziua de azi este o mare dificultate pentru societatea noastră în a distinge corect conceptul învățăturii si al educației.

Galina Martea: Luând în considerație faptul că instruirea și educația este un sistem de valori orientat către dezvoltarea tuturordomeniilor de activitate socială, este,în același timp, şi sistemulprin care se dobândeşte dez­voltarea intelectuală, spirituală şi de cultură multilate­rală a omului. Iar prin noţiunea de învăţătură/învăţământse contopesc atât procesele instruirii, ca parte componentă în cultu­ralizarea şi formarea omului ca personalitate instruită a unei societăţi, cât şi procesele educaţiei, ca parte com­ponentă în asigurarea unei dezvoltări complexe a omului cu însuşiri intelectuale, morale, estetice şi fizice în scopul de a contribui benefic la formarea unei soci­etăţi civilizate. Respectiv, educaţia, cu întregul sistem de valori/măsuri aplicate regulat în formarea trăsăturilor intelectuale şi morale ale omului, este acţiunea ce are ca scop perfecţionarea evolutivă a mediului social propriu omului prin intermediul cărora se contopesc experi­enţele de viaţă şi cultură ale acestora. Atât omul cât şi mediul so­cial propriu acestuia sunt ca un întreg al existenţei prin care se produce schimbul reciproc de valori şi acţiuni, care, în aceeaşi măsură, ambii necesită transformări frecvente cu accent pozitiv în creştere şi dezvoltare.

Deci, instruirea și educația este atât o necesitate cât și o obligație umană. În calitate de categorii filozofice, nesesitatea și obligația sunt corelate între ele printr-o măsură indefinită. Prin segmentul necesității are loc acțiunea de dezvoltare a omului pentru a comunica cu mediul social, iar obligația este acea componentă care impune ființa umană să contribuie în procesul evolutiv al dezvoltării umane și al intelectului uman. În caz contrar, fără instruire și educație existența ființei umane nu ar avea sens în acest spațiu al universului, fiind în stare de imobilitate, iar intelectul uman s-ar epuiza ca o metamorfoză ce va duce doar la stoparea tuturor proceselor vitale concepute. Conștientizarea corectă a acestor fenomene este un factor decisiv în existența umană și existența oricărei comunități sociale.

V.M.: Care este misiunea reală a educației într-un mediu social, aceasta fiind considerată ca activitate prioritară a societății?

G.M.: Educaţia, fiind o activita­te socială, îşi exprimă caracterul prin forme clare de a transmite către generaţia în creştere acele componente esenţiale educative, care să influenţeze sistematic şi con­ştient dezvoltarea facultăţilor umane, şi care, nemijlocit, să asigure culturalizarea societăţii respective. Activând în modul respectiv, prin educaţie se formează acel com­ponent social care acţionează ca un element al evoluţi­ei datorită căruia sunt influenţate întreaga varietate de valori necesare omului în dezvoltare, şi anume valori­le spirituale, intelectuale, materiale. Prin aceste valori create de om, în paralel s-a format şi ştiinţa educaţiei la baza căreia a fost şi va fi mereu omul cu intelectul şi cultura sa. Omul, ca individualitate socială, este acea substanţă în existenţa umană care prin cultură şi educa­ţie favorizează la nesfârşit desfăşurarea acţiunilor, ca necesitate absolută a proceselor evolutive, astfel creând condiţii favorabile fenomenelor conce­pute. Fenomenele, la rândul lor, fiind o categorie care se manifestă prin ap­titudini, comportament, tendinţe către acţiuni cu valori materiale, spirituale, intelectuale, sunt nemijlocit şi le­gătura dintre domeniile de activitate umană şi socială care dezvoltă societatea omului. Prin această legătură, educaţia este acea funcţie care transmite comunicarea adecvată în formarea corectă a sistemelor şi subsistemelor din societate necesare omului, şi comunicarea adecvată în formarea corelaţiei calitative de convieţuire dintre societate şi individ. Prin comunicarea şi corelaţia calitativă dintre om şi societate, educaţia se prezintă ca un factor intermediar între aceştia cu funcţia de a reali­za acţiunea comună benefică şi de a favoriza dezvoltarea socială, bazată pe structura economică şi politică. Re­spectiv, dezvoltarea economică şi politică a unei soci­etăţi atrage în sine factorul educativ ce determină structurarea domeniilor de activitate socială pe principii de calitate, în rezultat producând produsul cu efectul necesar. Indis­pensabil, se creează produsul de care are nevoie omul în dezvoltare şi în prosperarea societăţii.

V.M.: Educaţia este acea condiţie umană care impune omul să fie mereu în contact direct cu învăţătura?

G.M.: Ca prioritate a societăţii, educaţia este acea condiţie umană care impune omul să fie mereu în contact direct cu învăţătura. Numai prin procesul învăţării omul este capabil să atingă acele ex­perienţe şi valori, care să-i aducă bogăţia spirituală şi intelectuală pe tot parcursul vieţii. În acest sens, Amos Comenius (teolog, filozof şi pedagog ceh), într-un proces de reflecţie generală asupra îmbunătăţirii re­laţiilor umane, spunea că „În ceea ce priveşte întreaga omenire în întreaga lume viaţa pentru fiecare fiin­ţă umană este o şcoală, de la leagăn până la mormânt”. Deci, de asemenea putem confirma că rolul esenţial al instruirii şi educaţiei este de a menţine echilibrul intelectual şi spiritual al omului în­tr-un mediu social, astfel formându-i personalitatea şi identitatea pe parcursul întregii vieți. La rândul lui, omul cu respectivul bagaj de cunoştinţe, cu bogăţia intelectuală şi spi­rituală acumulată de-a lungul anilor contribuie la bu­năstarea propriei societăţi, astfel dând sens conţinutului material care îi aduce satisfacţia în viaţa personală şi socială. Totodată, prin contactul permanent al învăţării omul reuşeşte să se integreze mai uşor într-o societate, astfel valorificându-şi în mod evident perso­nalitatea sa prin procesele ce contribuie la dezvoltarea umană şi socială. Cu funcţia de a con­tribui pozitiv la formarea omului, educaţia, ca valoare, trebuie să îndeplinească şi misiunea de a forma omul cu capacitatea de a răspunde necesităţilor impuse de viaţa socială (sau existenţa socială). Ca urmare, viaţa socia­lă formează acel întreg, care reprezintă nivelul de civilizaţie, evoluţie şi dezvoltare a unei societăţi cu individul acesteia. Nivelul de dezvoltare se regăseşte în existenţa spirituală şi mate­rială a societăţii, iar omul cu cultura sa este nucleul prin care procesul educaţiei îşi face efectul. Efectul educaţiei, ca proces, îşi actualizează existenţa prin atribuţiile sale ce cuprind toate elementele unui întreg de principii socio-umane cu rolul de a forma comunicarea adec­vată şi continuă dintre om şi societate.

V.M.: La constituirea unui sistem educa­ţional autentic care ar fi componentele de bază ce ar produce cu adevărat remodelarea corespunzătoare?

G.M.: Pentru constituirea unui sistem educa­ţional autentic este necesară comunicarea corelată cu politica educaţională; cu conceptul acesteia ce reflectă just şi corect realitatea; cu factorii de mediu în cadrul cărora individul îşi reflectă acţiunea prin modul de gân­dire şi conştiinţă; cu politica statului intersectată prin arta şi ştiinţa pedagogiei; cu prezenţa reală a cadrelor manageriale şi didactice în viaţa omului, care sunt nu­cleul dezvoltării sociale şi prin care se transmite ştiinţa pedagogiei; cu copilul-elevul şi părinţii acestora care sunt parte componentă în existenţa tuturor pro­ceselor educaționale; cu unitatea de învăţământ care este învăţătură, cultură, intelect, evoluţie. Prin corelaţia re­spectivă educaţia îşi va putea găsi locul corespunzător într-un mediu social, manifestându-se ca valoare prin toate formele de existenţă. Prin formele sale educative şi instruc­tive sistemul educaţional trebuie sa-şi desfăşoare acţiunea atât în cadrul unităţii de învăţământ cât şi în afara ei, păstrând în permanenţă legătura organică cu factorii interni şi externi ai mediului. Sub influenţa factorilor interni şi externi se vor regăsi şi formele de educaţie formală şi nonformală la baza cărora se află varietatea de institu­ţii cu activităţi şcolare şi extraşcolare, extradidactice. În consecinţă, toate vor fi puse la dispoziţia individului cu scopul de a cunoaşte şi a acumula cât mai multe cunoş­tinţe şi deprinderi în diverse domenii de activitate. Ca urmare, educaţia formală este acea formă de educaţie şi instruire care creează în totalitate personalitatea omului în raport cu personalitatea societăţii, iar educaţia non­formală îl face pe om să-şi îmbogăţească şi mai mult cultura şi intelectul, astfel valorificându-şi identitatea completă de om în societate. Fiind fundamentul tuturor formelor de educaţie şi instruire a omului, unitatea de învăţământ urmează a fi respectată în modul cel mai matur într-o societate. Numai în așa mod se va forma acel principiu real al existenţei care va impune omul să respecte şi să aprecieze importanţa conţinutului social/edicațional şi importanţa strategiei comune în dezvoltare.

V.M.: Stimată Doamnă, prin educația adevărată poate fi trezit și dezvoltat în om procesul afectiv față de valorile naționale?

G.M.: Bineînțeles! Sistemul educațional a fost și este acea sferă de activitate care dezvoltă și formează orice fel de orientare. Prin instruirea adecvată omul în dezvoltare poate fi orientat către cele   mai frumoase calități creștine. Este necesar doar de a interpreta corect procesele educaționale din societate, fiind orientate către omul care este valoare și capital uman. Respectiv, este necesar de a conștientiza corect importanța omului în societate și valoarea acestuia ca personalitate și identitate socială. În mod special, este necesar să fie conștientizat corect conceptul cu privire la educația și instruirea în spiritul național și de conștiință națională. Numai în așa mod se vor corela cu adevărat procesele educaționale axate pe dezvoltarea omului în spiritul valorilor naționale. Astfel, se va crea în om și sentimentul real față de valorile naționale și creștin-umane.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*