Corupţia a fost dintotdeauna îndreptată împotriva cetățeanului onest! Încă din 1990, ea a umbrit începuturile democrației românești. Cunoașterea adevărului și aducerea în fața Justiției a celor vinovați pentru faptele de corupţie sunt reparații obligatorii într-un stat de drept și necesare faţă de oamenii care au suferit de pe urma corupţiei, dar și față de întreg poporul român. Oricât de târzie ar fi, condamnarea corupţilor este necesară.
Definiţia juridică a corupţiei se referă la acele fapte limitative reglementate de lege, precum luarea şi darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă… Dar, după cum se ştie, fapte ilicite constituie și activitățile desfăşurate în scopul obţinerii de avantaje materiale sau morale, escaladării unor poziţii sociale sau politice înalte. Având un grad sporit de periculozitate socială, cu profunde consecinţe negative asupra întregului sistem social, corupţia cuprinde atât încălcarea normelor referitoare la îndatoririle functionarului public, precum şi neîndeplinirea obligaţiilor legale de către agenţii economici.
Există mai multe tipuri de corupţie, iar aici fac referire la corupţia profesională, economică sau criminalitatea economico-financiară sau de afaceri, dar şi corupţia politică, care la rândul ei include diferite activităţi cum ar fi finanţarea ilegală a campaniilor electorale, subiect care se regăseşte în anumite discuţii din ce în ce mai des în spaţiul public, generând promovarea cu precădere în funcţii guvernamentale a unor persoane numai pe criterii politice, dar şi de alt tip, ce folosesc abuziv puterea funcţiei publice încredinţate, pentru obţinerea de beneficii personale. Iar în aceste cazuri nu este vorba doar despre beneficiile de natură financiară, ci şi despre avantajele de orice altă natură, după cum se observă de-a lungul timpului din nenumăratele rechizitorii ale proceselor de corupţie ce ocupă spaţiul public.
Să nu trecem însă cu vederea un alt fenomen grav care se înrădăcinează în viaţa unor partide politice, acela de promovare a neamurilor, rude apropiate sau mai îndepărtate, a căror probabilitate de a deveni eventuali denunţători ai posibilelor fapte de corupţie este foarte redusă. Tot aici reamintesc şi nemulţumirea multora referitoare la fenomenul de promovare a non-valorilor, a pilelor de partid, a finilor, a prietenilor de familie, sau a renumitelor amante care nu au nici o legătură cu partidul din care provin… amanții şi par că sunt din ce în ce mai multe şi mai fără de ruşine. Şi, uite aşa, corupţia ramâne o problemă majoră a Romaniei, sub toate formele ei, iar tentativele unor politicieni de a atinge independenţa justiţiei, devin din ce în ce mai vizibile prin tot felul de metode chiar şi cu ajutorul unor canale media, care nu ne fac cinste deloc. Inclusiv un fapt care la prima vedere nu ne-ar atrage prea mult atenţia în viaţa politică a unei societăţi, dar extrem de nociv, este şi acela că o formă de corupţie, sau mai bine spus o societate coruptă, o putem observa manifestându-se inclusiv printr-un fenomen continuu de schimbarea a legilor într-un ritm cu totul şi cu totul anormal, trecut cu vederea de mulţi analişti politici sau recunoscuţi deontologi.
Instituţiile statului au mare nevoie de oameni cu adevărat morali, de oameni profesionişti, oameni incoruptibili, chiar dacă se pare că încă de foarte mult timp pe meleagurile noastre, mita a fost în stare să pătrundă în aproape toate structurile statului. Istoria ne-a dovedit de-a lungul timpului că pentru mită cele mai de sus minţi „luminte” ale administraţiei au vândut destinul şi norocul multor generaţii. De aceea, fără instituţii eficientizate, cu oameni integri şi legi clare, neafectate de tot felul de prevederi stimulatoare de corupţie, nu poate exista mult doritul progres în nicio societate, în care, clasa politică este direct responsabilă pentru toate aceste aspecte care stau în calea progresului societăţii noastre.
Pe de altă parte, în multe dintre rechizitoriile procurorilor care luptă împotriva corupţiei se observă relaţiile oculte dintre o parte a presei, afaceri şi politic. Credibilitatea media este pusă la îndoială chiar din perioada marilor moguli, desconspiraţi de interceptările autorizate ale instituţiilor statului abilitate cu combaterea corupţiei. În timp ce credibilitatea mediului de afaceri a fost afectată de exemplele atâtor mituitori desconspiraţi. Este cunoscut inclusiv faptul că în majoritatea cazurilor nu mai poţi să faci afaceri cu statul fără să mituieşti un funcţionar al lui, iar mediul politic pare că nu vrea sub nici o formă să înţeleagă cât de rău face corupţia, în toate formele ei, întregii noastre societăţi, trecând cu uşurinţă peste orice teamă de a cere în continuare mită şi de a crea condiţiile necesare pentru un mediu uşor coruptibil.
O mare parte a clasei politice pare că încă nu vrea cu adevărat să înţeleagă cum ar trebui să se mobilizeze societăţile şi cum se reformează statele pentru a controla corupţia şi că orice societate poate evolua de la starea naturală de corupţie, clientelism şi guvernare particularizată la normele impersonale ale corectitudinii, integrităţii şi transparenţei, ce pot constitui o bună guvernare, numai cu ajutorul oamenilor politici morali. Corupţia este cea care se va ascunde întotdeauna de transparenţă, constând în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în cel privat.
Şi uite aşa, totul pleacă de la o clasa politică coruptibilă, de atâţia şi atâţia ani, cu atâtea şi atâtea generaţii, în care corupţia începe să pară o virtute, comparabilă cu un act de curaj, de eroism, în care un posibil denunţător al unor fapte de corupţie este executat, exclus, sau dacă are puţin noroc doar marginalizat, de o mare parte a clasei politice, în ciuda declaraţiilor facute de aceiaşi politicieni în faţa presei, unde cel care are curajul de a lupta împotriva corupţiei şi de a pune umărul decisiv pentru aflarea adevărului este considerat „turnător”. Un „turnător” în care, sau mai corect de care, mulţi se tem că pot avea soarta confraţilor arestaţi pentru faptele lor penale, un om de care un mediu uşor coruptibil nu are nevoie. Pentru majoritatea politicienilor timpurilor noastre acesta devine un om pe care nu îl mai poţi lua într-o echipă reformată pe criterii cu totul şi cu totul imorale. O clasă politică unde un politician prins în flagrant de către procurorii anticorupţie, este privit ca „o victimă” a celui care fără milă la dat pe mâna justiţiei sau a „inumanilor procurori anticorupţie” , ca un „erou” despre care nu se poate spune cu voce tare ce se gândeşte cu adevărat invocându-se uneori tot felul de înscenări unele chiar penibile, nu va aduce niciodată reforma mult dorită la nivelul întregii noastre societăţi, uitând totodată că arestul preventiv nu este decis de procurori, ci de judecători, iar o persoană condamnată la arest preventiv nu e trimisă acolo de către un procuror care vrea să facă dreptate, ci de către un judecător, în urma unei judecăţi.
Şi atunci este normal ca pentru foarte mulţi care încă doresc binele acestei naţiuni, speranţele că acest fenomen generalizat uşor comparabil cu o cangrenă care macină fiecare bucăţică de progres a statului nostru, să se îndrepte către cei care se opun acestui fenomen generalizat. O veşnică nădejde îndreptată către procurorii ce luptă cu acest fenomen de nesfârşită corupţie alături de cei care asumându-şi chiar şi statutul de denunţător, martor, sau într-un alt cuvânt ,„turnător”, aşa cum va fi catalogat de acea parte coruptă despre care vorbeam mai sus, temătoare la rândul ei de orice iniţiativă a celor care s-au săturat de oameni coruptibili. O nădejde veşnic orientată, exact către cei care reuşesc din când în când să revitalizeze toate speranţe generaţiilor contemporane, către toţi aceia care s-au unit într.o aprigă luptă împotriva corupţiei generalizate, asumându-şi cele mai diversificate riscuri.
Şi uite aşa stau şi mă întreb: oare cine va îndrepta viitorul acestei naţiuni? Poate doar aceea mică parte, de bună credinţă, a clasei politice, aceea parte incoruptibilă, formată din oameni morali care nu s-au trezit peste noapte puşi pe tot felul de funcţii nemeritate şi care au muncit pentru cariera lor politică trecând prin toate etapele unei ascensiuni normale şi care sunt din ce în ce mai puţini în această zonă a societăţii, considerată de foarte mulţi ca ceva asimilat imoralităţii. Acei politicieni care îşi iubesc cu adevărat partidul din care provin, nefolosindu-l doar ca un vehicol de promovare pe anumite funcţii şi care vor face tot ce este necesar pentru a nu îl face de râsul întregii societăţi, devenind în scurt timp de la promovarea lor nişte consumatori de imagine, iar la final doar niste iluştrii consumatori de voturi pentru partidul pe care îl reprezintă alături de cel, sau cei care i-au promovat pe o funcţie de pe care ei ar fi trebuit să devină acei generatori de vot pentru echipa din care fac parte.
Cine va îndrepta viitorul acestei naţiuni? Poate doar aceea clasă politică despre care încă se poate spune referitor la politicianul corupt, arestat pentru fapte sale, că nu i se va mai plânge de milă pe holurile partidului din care face parte şi nu numai. Pentru cât timp? Pentru mult timp de acum încolo, timp în care procurorii anticorupţie să fie văzuţi doar ca oameni ai dreptăţii şi nu ca duşmanul de clasă, duşmanul comun, al multora dintre politicienii coruptibili. O clasă politică a celor ce nu se înscriu pe lista politicienilor, pe care îi vei vedea mai mereu plângându-le de milă celor dovediţi pentru faptele lor de corupţie, apărându-i în cele mai perverse moduri, sau partide cu politicieni giraţi de o societate care încă votează şi are încredere, într-o măsură considerabilă, în omul politic dovedit hoţ din banii publici, sau din munca celor care s-au săturat de şpăgarii nesătui ai timpurilor noastre.
O clasă politcă în care politicianul corupt să nu se mai regăsească în viaţa publică, căruia să nu i se mai permită revenirea atât în funcţii publice cât şi în viaţa politică, formand majorităţi între ei, „instrumentele băieţilor deştepţi”, indiferent de partidul din care provine acel profil de politician căruia pare că nu-i mai pasă, fiind lipsit de ruşinea şi teama de a se regăsi pe lista politicienilor coruptibili.
Cine va reuşi să cureţe societatea de această cangrenă? Toţi cei care iubesc această ţară şi înteleg că a lupta împotriva corupţiei în orice fel nu este o ruşine, nu este ceva imposibil. Acel om politic care înţelege o dată pentru totdeauna că nu este o povară nici pentru el şi nici pentru echipa lui, chiar dacă riscă să fie marginalizat în propriul său partid din care provine şi care are curajul să explice aşa cum poate începând cu proprii colegi de partid că un politician dovedit corupt este un grav consumator de vot pentru partidul din care fac parte ei toţi, că cea mai mare dovadă de lipsă de respect pentru membrii unui partid este ca tu cel care ai fost promovat să-l reprezinţi îl faci de râsul societăţii, cel care va avea curajul şi forţa de a lupta împotriva celor ce vor promova astfel de politicieni ce se înscriu fără ruşine pe lista politicienilor coruptibili. Acel politician care chiar dacă în prezent se află într-o descurajantă minoritate nu va abandona lupta de pe scena politică şi va rămâne veşnic prezent încercând să coaguleze în jurul lui majoritatea care poate învinge pentru totdeauna echipele promovatoare de coruptibili ce se regăsesc în aproape toate partidele politice ale prezentului nostru.
Cine va reuşi să cureţe societatea de această cangrenă? Noi toţi cei fără de frică, care nu ne vom regăsi în lista politicienilor coruptibili!
Lasă un răspuns