(Acest volum este o lucrare despre suferința și durerea poporului român din Basarabia)
Galina MARTEA, de naționalitate română din Basarabia, este o scriitoare, poetă, publicistă și un pedagog cu renume din Basarabia, doctor în științe economice, academician de onoare al învățământului superior universitar, cercetător științific, economist. În timp a publicat cinci cărți de versuri, patru monografii științifice, peste 100 de articole (articole științifice) publicate în reviste naționale și internaționale (în volum mare) în domeniul economiei, învățământului, sociologiei, filozofiei. Realizează dialoguri, comentarii, articole de analiza, eseuri, monologuri, cicluri de poezii, recenzii literare și științifice. Galina Martea, de această dată, ne prezintă versuri din volumul de poezii “DURERE TRICOLORĂ” (Editura Pontos, Chișinău, 2014, pagini 176), cu o prefață scrisă de Nicolae Dabija (academician, scriitor, poet, istoric literar, editor). Volumul de poezii/aforisme “DURERE TRICOLORĂ a fost nominalizat cu Premiul I, Secțiunea A, pentru volume publicate cu poezii, în Concursul de poezie “Alexandru Macedonski”, organizat de Uniunea Scriitorilor Europeni, filiala România, 20 iunie 2015. Iar poezia“Ţara mea cu nume „Durere, Răbdare” din acest volum a fost Nominalizată cu Premiul II, Categoria – Patriotism, (Diploma Award) în Concursul Internaţional de Poezie “Dr. Nicholas Andronesco – Eternitatea” (Stamford, Connecticut, SUA).
*
SINCERITATEA ROSTIRII
Galina Martea îşi poartă locurile în care s-a născut, a crescut şi a bătătorit cărările vieţii prin lume. Pentru ea poezia este o punte dintre Olanda, ţara de adopţie, şi Moldova, ţara în care s-a născut. Condeiul ei inteligent oscilează între eseu şi vers, între articol de analiză şi poem de dimensiune. Pentru ea Basarabia e mai mult decât o ţară, e o metaforă. Una a dorului, a rădăcinilor care dor, a sinelui, care numai dispersându-se devine complet. Geografia autoarei e una unitară. Distanţele se aştern doar în inima ei. Memoria conlucrează cu imaginaţia şi amintirea – cu visul.
Galina Martea nu cântă zăpezile de altădată, ci pe acele care nu au căzut. Ea are nostalgia lucrurilor care nu s-au întâmplat şi amintirea evenimentelor care abia urmează să se producă. Dedublarea lumii în care trăieşte, trecută prin purgatoriul versului, capătă aspecte de lumi coerente, care se completează şi coexistă într-o simbioză perfectă.
Dorul pentru ea e „tricolor”, Basarabia e „haină în durere tricoloră” („Prin haina în culori ce ard tristeţea”), românii sunt un neam „cu sângele pe două maluri” („Te-ai născut să mori pe cruce răstignit”), izvorul identitar e „plin de lacrimi”, autoarea având credinţa că „sufletul unei naţii izvorât din lacrimi” se înalţă mai uşor în tării. Îndemnul ei: „Basarabie, nu-ţi vinde sufletul / Basarabie, nu-ţi vinde dorul, casa şi hotarul” e unul al disperării menite să se transforme în scut. Vreme („suspină vremea”), tăcere („tăceri de veacuri”), tristeţe, ram, gol, durere, rază, fulger, zbor, soartă, dăruire, asfinţit („amurg destrămat”), dragoste – sunt cuvintele-cheie din acest volum, elementele care au misiunea de a reconstitui prezentul trăirii. Poemele de rezistenţă naţională (aşa sunt ele) se împletesc cu poemele de dragoste, mai ales în partea a doua a cărţii.
„Cade frunza, toamna vine,
Totul pare trist în jur,
Foşnetul adună-n mine
Liniştea ce vreau s-o fur.”
Impresia pe care o lasă Galina Martea în poemele ei de dragoste e că ea nu şi le scrie, ci şi le caligrafiază. Autoarea reabilitează poezia feminină prin sensibilitatea, ingenuitatea, sinonimă cu poezia însăşi, la care se adaugă conştiinţa matură şi luciditatea discursului poetic. Ea vorbeşte simplu, ca un profesor ieşit în faţa clasei, care doreşte să se facă înțeles de auditoriu. Mesajul ei e unul ce impresionează prin sinceritatea rostirii, ea îi convinge pe alţii prin convingerea proprie, dar şi prin vigoarea limbajului. Poezia ei este una a păcii şi a neliniştii, a speranţelor şi a durerilor, a zorilor de zi şi a amurgurilor, a înrădăcinării şi a exilului, a strigătului şi a şoaptei: „Viaţa mea în poezie /Nu aş vrea nimeni s-o ştie.”
Poeta are un timbru distinct, care o face să fie ea însăşi în ceea ce scrie: eseu, poem,articol de atitudine, analiză. Ca să înțelegi acest fel de poezie trebuie să o citeşti cu ochiul inimii. Atunci ţi se arată motivul din care a scris-o autoarea: din nevoia de spovedanie. Din frica de singurătate. Din dorul de bunătate. Din necesitatea iluziei. Din încrederea în cuvinte. Din toate acestea se naşte şi se alcătuieşte poezia Galinei Martea. Ea îşi edifică templul său poematic cu migală, ca o altă Ana meşterului Manole, când meşterii întârzie să vină, ea sacrificându-se construcţiei ca să o facă să fie. (Nicolae Dabija)
*
MOTTO:
„Basarabia este lumina şi întunericul dintre răsărit şi asfinţit…”
Galina MARTEA
ŢARA MEA CU NUME „DURERE, RĂBDARE…”
Umilită de ani prin veacuri
Plângi în pumni să vindeci durerile,
Răstignită pe două maluri
Mai încerci să-ţi aduni puterile.
.
Răstignită pe suferinţă,
Lăcrimând mai visezi în tăcere
Şi te lupţi cu multă credinţă
Să obţii libertate, vedere.
.
Te tot lupţi cu focul, lumina
Şi cu viaţa ce-ţi plânge în zare,
Şi orbeşti speranţa străină
Pe-a ta cruce cu nume „răbdare”.
.
Te tot lupţi cu moartea păgână
Şi cu negrele vremuri trădate,
Ani la rând te zbaţi prin ruină
Două maluri s-aduni îmbrăcate.
.
Scuturi haina, haina tristeţii,
Peste valul din râu ce mai curge
Şi în negura dimineţii
Stai la sfat cu durerea când plânge.
.
Încălzeşti hotarul răbdării
Cu ţărâna spălată-n tăcere
Şi cu apele reci ale serii
Speli destinul strivit de durere.
.
Mai suporţi în tine trădarea
Şi necazul ce-ţi este-o povară,
În genunchi te rogi cu răbdarea
Să nu-ţi fure şi chipul de ţară.
BASARABIE, NU-ŢI VINDE SUFLETUL
Nu-ţi vinde sufletul de ieri-azi-mâine
De eşti pe moarte cu speranţa dusă,
Pe-al tău pământ duşmanii vor rămâne
Să-ţi înrobească inima răpusă.
.
Nu-ţi vinde cugetul şi răsuflarea
Pe-o zi cu soare şi o ploaie caldă,
Pe cruce-ţi se va stinge lumânarea
Din lacrima trădării ce-o dezmiardă.
.
Nu-ţi vinde dorul, casa şi hotarul
Cu banii adunaţi din toată lumea,
Nepoţii vor cunoaşte adevărul
Şi te vor condamna cu toată-asprimea.
.
Nu-ţi vinde mama, fratele şi sora
Şi pe acei ce încă te-adoră,
Te vrea poporul, toată Diaspora
Din lumea cu Durerea Tricoloră.
.
Nu te lăsa supusă-n patul morţii
Adus în dar de oameni fără suflet,
În al tău cuib s-au aciuat ca hoţii
Făcându-ţi viaţa numai chin şi plânset.
.
Te-au subjugat unei credinţe crude,
Lăsându-te sărmană sub cer liber
Şi pe ai tăi copii, părinţi şi rude
I-a risipit prin lume, duşi de spulber.
.
Răpit îţi este şi cuvântul-frate
Cu libertatea plină de mânie,
Sub al tău steag oftează-nsângerate
A inimii dureri în astenie.
.
A gândului dureri intimidate
Stau mute, fără viaţă şi mândrie,
Iar satele cu case-abandonate
Mai stau de veghe, sfânt, la datorie.
.
Mai stau de veghe florile-n grădină
Cu-a lor miros ce-mbată sărăcia,
Iar tu cu spaima-n tine ce răsună
O laşi să-ţi bată ritmul, veşnicia.
.
O laşi să-ţi frângă şi gospodăria
Şi demnitatea oarbă-n slăbiciune,
Te pierzi uşor pe drumuri, pierzi tăria
În drumul vieţii plin de acţiune.
.
Te laşi răpusă-n aripa durerii
Şi-n existenţa plină de tăcere,
Cu viaţa şi cu moartea dai uitării
Pe-acei ce te omoară cu plăcere.
.
Nu accepta duşmanii să te-ndrume
Cu a lor faţă falsă, fabricată,
Tot ei te vor lăsa să te sugrume,
A lor putere oarbă-fermecată.
.
Şi chiar de mori să nu te vinzi cu nume
Duşmanilor ce te urăsc – ignoră,
Te vor compatrioţii duşi prin lume
Şi al tău neam cu sângele în horă.
.
Te vor ai tăi copii, ai tăi de sânge
Cu viaţa şi-a strămoşilor credinţă,
Ajunge să oftezi, s-auzi cum plânge
La nesfârşit sărmana inocenţă.
.
Nu te mai da bătută, răstignită
Tâlharilor ce ţi-au donat trădare,
Te-ai subjugat de-ajuns, neostenită,
Cu-a anilor curenţi puşi în vânzare.
.
Ajunge să te vinzi cu trup şi suflet
Pe bani şi fără bani de-a sorţii tril,
Al morţii cântec şi al morţii umblet
Goneşte-l astăzi, că e surd – febril.
.
Opreşte-te pe-o clipă şi priveşte
Cum lumea s-a schimbat şi se mai schimbă,
Nu-ţi pierde timpul să gândeşti orbeşte
Prin vorbele ce vin din altă limbă.
.
Încearcă să păstrezi ale tale datini
Cu vorbele rostite în română
Şi nu te irosi cu greu să-ţi macini
Orânduirea vieţii cea creştină.
.
Întoarce-te cu faţa spre lumină
Să desluşeşti prezentul care doare
Şi cu a ta putere şi doctrină
Să îţi salvezi ţărâna din vâltoare.
.
Să îţi salvezi cuvântul şi onoarea
Pe-acest pământ purtat de-a ta suflare,
Şi fă să ardă, vie, lumânarea
Cu binecuvântata bunăstare.
.
Să fie soare, linişte şi pace
Cu răsăritul şi-asfinţitul zilei,
Şi fratele cu sora să se-mpace
Trăind uşor în inima luminii.
ROMÂNI, CU SÂNGELE PE DOUĂ MALURI
Te-ai născut să mori pe cruce răstignit
Cu lacrima pe faţă, cu durerea,
Foamea, setea, gândul rătăcit
Ţi-a curmat destinul şi averea.
.
Te-ai născut făr’ să cunoşti ce-i mama,
Frate, soră şi copil în poartă,
Apele ţi-au adunat doar teama
Peste chipul stăpânit de soartă.
.
Te-ai născut făr’ să-ţi cunoşti părinţii,
Al tău sânge, sânge roş-albastru
Şi-ai crescut cu-absurde afirmaţii
Exclamate de-ale hoţilor dezastru.
.
Te-ai născut să creşti cu blestemaţii,
Plini de viclenie, duşmănie
Şi-ale tale sfinte aspiraţii
Să le bată-n cuie pe vecie.
.
Ai crescut cu graiuri aspre, ne-nţelese,
Obiceiuri şi tradiţii înfiate,
Şi prin răul ce-a ştiut s-apese
Pe durerile ce-ţi sunt acumulate.
.
Cu-o credinţă rece, oarbă, nefirească
Te-au desprins de ţara ta natală,
Ţi-au tăiat pământul s-adâncească
Şi mai mult durerea pe-a ta boală.
.
Ai crescut cu răii, hoţii, necuraţii,
Adunaţi pe-a ta ţărână-n noapte
Şi tot ei ţi-au răstignit confraţii,
Moldoveni numiţi în a lor fapte.
.
Te-au vândut, te-au osândit la moarte
Duşmanii cei corupţi din toată lumea,
Pe cruce te-au trădat fără să ierte,
Tot fiindu-le slugoi în toată legea.
.
Iar tu cu teamă, scârbă, modestie
Sub mâna lor le stai la îndemână,
Te vinzi cu tot cu suflet, onestie,
Şi-un cânt de jale inima-ţi îngână.
.
Te vinzi în ger şi arşiţă cumplită,
Unui străin ce nu-nţelege dacul,
Şi viaţa-ţi asuprită, biciuită,
Curaj nu are să-şi găsească leacul.
.
Ţi-ai vândut şi sângele şi crucea,
Tot crescând fără de mamă, tată
Şi-n ţara sfântă Basarabia
Numele-ţi stă pe banca acuzată.
.
Te-ai vândut cu frica şi neliniştea,
Oropsite şi abandonate,
Şi cu ele ţi-ai găsit menirea
Printre crucile cu sânge ajustate.
.
Te-ai născut să fii vândut de friguri
Noaptea când se lasă pe lumină,
Copleşit de-amare adevăruri
Chemi întruna mama ca să-ţi vină.
.
Ceri întruna să-ţi cunoşti trecutul,
Fratele şi sora cea mai mare,
Şi cu dulcea vorbă şi cuvântul
Să-ţi uneşti destinul la hotare.
.
Să-ţi uneşti destinul, viaţa şi trecutul
Cu-ai tăi fraţi de sânge şi visare,
Şi cu lacrima curată şi prezentul
Două maluri să îmbraci cu o chemare.
.
Să-ţi cobori jos trupul de pe cruce,
Sângele ce stă pe două maluri,
Iar cu limba, limba românească
Să renaşti o inimă din lanţuri.
.
Şi să uneşti pământul, apa, cerul,
Şi crezul românesc să-nalţi în lume,
Iar duşmanii ce ţi-au sporit amarul
Să tot dispară-n hău cu a lor nume.
CÂNTUL NEAMULUI
Macină vremea un neam printre frunze,
Timpul dărâmă ţărâna prin vânt,
Inima bate, mai curge prin buze,
Vorba latină, al patriei cânt.
.
Vremea grăbită prin brazdă s-avântă,
Apa curată îşi spală izvorul,
Ploaia coboară, mierla mai cântă,
Lumea trăieşte cu chinul şi dorul.
.
Frunzele cad, se topesc ca zăpada,
Altele cresc după iarnă timid,
Lumea de vise se pierde sub spada
Vremii buimace cu zborul rapid.
.
Lacrima curge, durerea se-nşală,
Cântecul maicii răsună-n fuior,
Clipele deapănă ţara natală,
Codrul îşi scutură haina uşor.
.
Brazda se-nchină cuminte la faţă
Doina bătrână s-asculte cu drag,
Cântă copiii, balada se-nalţă,
Vântul dezmiardă acelaşi meleag.
.
Macină vremea un neam printre frunze,
Inima bate cuminte, blajin,
Vorba latină se scurge prin buze
Pentru ţărâna cu tristul destin.
GENEZA PĂCATULUI
Nimic nu începe fără de păcat
În lumea ce mişcă, respiră,
E totul o masă, un joc încurcat
Şi corpuri cereşti ce inspiră.
.
E totul creaţie şi nu faci nimic
În rolul deja pus în scenă,
Dinamic, palpabil – un simplu amic
La viaţa ce stă în arenă.
.
Geneză şi faptă a unui proces
Cu pasul mereu – acţiune,
E mersul trăirii plin de succes
În soarta de om-misiune.
.
Geneză şi faptă, natură, produs
Cu opera strict definită,
E doar conţinutul pe lume adus
De zodii, credinţă-absorbită.
.
E doar conţinutul justificat
Când soarele-şi poartă mişcarea
Şi nu faci nimic făr’ de păcat
În lumea ce-şi schimbă purtarea.
.
E doar conţinutul pus într-un joc
Şi viaţa ce zbuciumă-n tine,
Şi toate în lumea aceasta au loc
Pe crucea iertării divine.
BASARABIA – HAINĂ ÎN DURERE TRICOLORĂ
Prin haina în culori ce ard tristeţea,
De secole-ţi sacrifici existenţa
Şi anii de copil cu tinereţea
Parcă n-au fost, precum adolescenţa.
.
Parcă n-au fost şi florile-n grădină,
Crescute prin lumina albăstruie,
Revarsă zorii pe a ta tulpină
Şi-a ta coroană cu nuanţe roş-gălbuie.
.
Se varsă zorile şi pe-ale tale straie,
Brodate şi-mpletite cu ţărână,
Iar vântul bate, bate şi îndoaie
A tale lacrimi peste inima română.
.
Şi-a tale lacrimi ocrotite de durere
Rotesc fiorul plin de bunătate
Şi vorbele cu dulce caractere
Îşi poartă haina prin culorile pictate.
.
Îşi duce haina şi-ochiul trei din tine
Lansând regia plină de senzaţii
Şi muzica cu tristele destine
Mai ţine ritmul pe a strunelor reacţii.
.
Pe-a strunelor vibraţii plânge corul,
Actorul, regizorul, spectatorul
Şi-n viaţa de artist cu dorul
Mai scuturi haina de necaz cu rolul.
.
Mai scuturi haina prin nuanţa ce suscită,
Stârnind furie peste-a tale pânze
Şi cu durerea colorată, dăltuită
Îţi depeni viaţa prin regrete şi prin scuze.
Lasă un răspuns