Revista Presei Maghiare Nr. 14 / 15-31.07.2015 (2)

Vor lumina Pământul Secuiesc / Focuri de strajă prin solidaritate

UDMR sprijină întru totul iniţiativa Consiliului Naţional Secuiesc privind aprinderea focurilor de strajă – a declarat Izsak Balazs, care a purtat ieri discuţii cu Tamas Sandor şi cu Antal Arpad. Va fi conturată o colaborare similară celei realizate cu ocazia marelui marş al secuilor din anul 2013 – s-a spus în cadrul conferinţei de presă susţinute la Sfântu Gheorghe. Conducerea CNS adiscutat ieri cu reprezentanţii consiliilor secuieşti de aici. 56 de localităţi, dintre care17 localităţi din Trei Scaune situate de-a lungul graniţei, vor avea posibilitatea de a desemna câte un punct unde vor fi aprinse făclii. CNS nu doreşte să se implice în organizarea locală. Oamenii vor aprinde peste tot câte focuri doresc, iar comunităţile locale se vor ocupa de programele legate de acest lucru. Nu se poate crea un scenariu unitar, deoarece condiţiile sunt diferite, iar cei care trăiesc acolo ştiu cel mai bine unde ce poate fi realizat. S-a formulat ca o propunere ideea că acolo unde aprinderea focurilor este imposibilă din cauza pădurilor, farurile autoturismelor, motocicletelor să fie îndreptate spre cer. Ideea ar fi ca această conturare a Pământului Secuiesc să fie vizibilă şi prin realizarea unor imagini panoramice. Se doreşte semnarea unui contract cu o societate care face transmisiuni prin satelit şi care să înregistreze evenimentul şi să îl transmită mai departe presei din ţară şi celei internaţionale. Se speră că va fi posibilă realizarea unor imagini panoramice din avion, din elicopter. Izsak Balazs speră că vor reuşi să organizeze o acţiune care să atingă nivelul de toleranţă al presei române şi al celei occidentale. Tocmai din această cauză consideră foarte important ca şi UDMR să adere la iniţiativa lor. Se mizează pe sprijinul organizaţiilor civile, al bisericilor. S-a convenit şi ca UDMR să se implice în asigurarea suportului tehnic. Preşedintele CNS a subliniat că importantă este nu numai mobilizarea localităţilor situate de-a lungrul frontierei. Această acţiune va fi o probă a mobilizării. Este important ca din ce în ce mai mulţi oameni să se implice în problema organizării, ca în data de 24 octombrie să se mobilizeze o masă cât se poate de mare (…) – a declarat Ferencz Csaba, vicepreşedinte responsabil cu probleme de informare în cadrul CNS.

Sursa: Haromszek nr. 7552 din 24.07.2015, autor Farkas Reka

Statutul autonomiei / Ministerul de externe pune piedici

Statutul autonomist al Pământului Secuiesc este destul de defavorizat de faptul că ministerul român de externe aderă la sfera celor care promovează între altele idei false, potrivit cărora aspiraţiile autonomiste servesc indirect intereselor preşedintelui rus Vladimir Putin. Această idee a fost formulată de Antal Arpad. El consideră că realizarea documentului final trebuie să fie o prioritate. In opinia politicianului din Sfântu Gheorghe, membru al comisiei de lucru privind autonomia, ar fi deosebit de important ca statutul să capete cât mai repede o forma finală şi astfel s-ar putea prezenta în cât mai multe limbi ce anume doresc secuii şi UDMR în această problemă. In momentul de faţă există doar semne de întrebare. Diplomaţii occidentali, politicienii pot vedea diferite idei pe Pământul Secuiesc, până când nu există un document care să indice un punct de vedere comun. Întreaga situaţie este complicată de actualul conflict geopolitic, mai ales în privinţa înaintării statutului şi obţinerea sprijinului partenerilor occidentali. Evenimentele dăunează întregului proces. De exemplu faptul că ministerul român de externe promovează acea imagine falsă, potrivit căreia aspiraţiile autonomiste secuieşti servesc practic intereselor lui Putin şi intereselor ruse. Motivaţia este surprinzătoare. Orban Viktor se află în relaţii bune cu Vladimir Putin, ca atare, secuii fac ceea ce este bine pentru Putin. In opinia lui Antal Arpad, în ultima perioadă a încercat în mai multe rânduri să îi convingă pe reprezentanţii străini de faptul că această constatare nu este corectă. Secuii nu fac ceea ce spune Orban, ci premierul ungar este cel care sprijină aspiraţiile autonomiste, deoarece maghiarii transilvăneni se aşteaptă la acest lucru.

Sursa: Haromszek nr. 7552 din 24.07.2015, autor Nagy D. Istvan

Despre proiectele autonomiste la Tusvanyos / Ultimatum din partea PPMT pentru PCM

În cadrul dezbaterii de ieri, de la Tusvanyos, privind proiectele autonomiste, Toro T. Tibor, vicepreşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, nu a fost prea diplomat atunci când a vorbit despre atitudinea Partidului Civic Maghiar. După cum a subliniat, colaborarea nu poate fi posibilă. Mai mult decât atât, drumurile lor se vor separa definitiv în cazul în care PCM nu va recunoaşte, în cazul statutului autonomist, că elaborarea unui nou proiect alături de UDMR a fost o greşeală. Szasz Alpar Zoltan, moderatorul discuţiei intitulate Proiectele autonomiste – dezbaterea publică care nu a mai avut loc, i-a avut ca invitaţi pe Gergely Papp Adrianna, primarul comunei Debrod din Slovacia, pe Ferencz Csaba, vicepreşedinte cu probleme cu probleme de informare în cadrul CNS, pe Toro T. Tibor, vicepreşedintele PPMT, şi pe Kalmar Ferenc, însărcinat ministerial, autorul documentului cunoscut sub numele de raportul Kalmar, care a vorbit despre perspectivele autodeterminării. După cum a subliniat Ferencz Csaba, concepţia autonomistă pe care o reprezintă CNS este cea asumată în urmă cu 20 de ani de către UDMR. Nu este permis să fie prezentate două statute, iar CNS insistă ca această concepţie autonomistă să se clădească pe o identitate secuiască puternică, să aibă acele prerogative de care a dispus şi anterior şi să aibă cadrul juridic stabilit în statut. Conform deciziei CNS şi CNMT, documentul va fi înaintat în Parlament ca şi iniţiativă cetăţenească. Toro T. Tibor a declarat că după ce UDMR a dorit să scoată de pe agenda de lucru problema autonomiei, CNMT şi CNS au obstrucţionat cu succes acest lucru. Este vorba despre o problemă strategică şi dacă nu putem ajunge la o înţelegere, drumurile noastre se vor separa definitiv. Gergely Papp Adrianna a vorbit despre faptul că în Slovacia, autonomia a fost mult timp în categoria romantismului naţional, însă în momentul de faţă a fost realizat un proiect temeinic şi ea speră că mai devreme sau mai târziu va avea loc un dialog cu naţiunea majoritară. In opinia lui Kalmar Ferenc, o problemă o constituie faptul că în Europa există multe persoane care nu ştiu că există o problemă maghiară nesoluţionată şi tocmai din această cauză este nevoie de o diplomaţie eficientă. La întrebarea legată de şansele autonomiei, Ferencz Csaba a răspuns că există o nişă de colaborare chiar dacă în problema statutului nu sunt de acord cu UDMR. El s-a referit la faptul că liderii din Trei Scaune ai Uniunii sprijină acţiunea CNS din data de 24 octombrie, care va indica şi va amplifica factura cerinţei autonomiste. Toro T. Tibor a indicat câteva sarcini – unificarea taberei sub un drapel autonomist autentic, câştigarea alianţei autonomiştilor români din Transilvania, câştigarea unor aliaţi autonomişti europeni. Kalmar Ferenc s-a referit la necesitatea convingerii naţiunii majoritare de faptul că avem nevoie unii de alţii şi a mai spus că este necesară şi organizarea diplomaţiei. Kulcsar Terza Jozsef, preşedintele filialei PCM Trei Scaune, a declarat că este o lipsă de respect să se vorbească astfel despre PCM.

Sursa: Haromszek nr. 7553 din 25.07.2015, autor Farcadi Botond

Fără români, maghiarii nu vor putea cuceri niciodată autonomia / Politica internă şi politica externă sunt favorabile

La universitatea liberă de la Tusvanyos, politicieni maghiari şi români au discutat despre necesitatea şi formele autonomiei, despre valorile Transilvaniei istorice şi importanţa păstrării lor, despre prezentul şi viitorul ei, dialogul româno-maghiar din Transilvania şi necesitatea unui partid multietnic. Fondatorul Ligii Transilvania Democrată, Sabin Gherman, a fost de părere că lipsa relaţiilor şi a dialogului dintre cele două naţiuni este cel mai mare handicap al relaţiei româno-maghiare, deloc satisfăcătoare. Din acest motiv, respectiv din cauza ideilor exclusiv cu caracter etnic ale politicienilor maghiari, autonomia are o rezonanţă negativă în urechile românilor. Ca atare, ar fi timpul să fie explicată esenţa acesteia. In opinia sa, proiectul autonomist al PPMT este cel mai bun dintre cele existente şi date publicităţii, deoarece schiţează autonomia Pământului Secuiesc nu ca pe un caz singular, ci într-o Românie transformată în stat federativ. Ţinând însă cont de sensibilitatea românească deja pomenită, Gherman propune ca în locul cuvântului federalizare să fie utilizată expresia regionalizare. Cu atât mai mult cu cât are convingerea că maghiarii nu vor putea cuceri niciodată autonomia fără români şi nici românii fără maghiari. În viziunea sa, autonomia ar putea fi înfăptuită mai degrabă în interiorul graniţelor regiunilor istorice. Nu respinge însă nici posibilitatea unei autonomii asimetrice, în cazul căreia, în Transilvania, de exemplu, ar putea-o primi nu numai cei de pe Pământul Secuiesc, ci şi locuitorii din Banat, cei din Valea Jiului şi cei din Tara Moţilor. După cum susţine Gherman, cea mai bună modalitate de exprimare a voinţei comune ar fi înfiinţarea unui partid comun transilvan, româno-maghiar, bazat pe principiul egalităţii culturale, lingvistice şi politice depline a celor trei etnii. Actuala situaţie politică internă şi externă este favorabilă principiului autonomiei, însă dacă în decurs de 1-2 ani nu vom acţiona, ar putea trece chiar şi 1.000 de ani până la apariţia unei noi ocazii favorabile – a atenţionat Gherman. Lucian Constantin, preşedintele Ligii Transilvania Democrată – înregistrate deocamdată ca asociaţie culturală – a fost de acord cu ideile exprimate de Sabin Gherman. Fancsali Erno, preşedintele PPMT Cluj, a fost şi el de părere că strădaniile autonomiste nu trebuie restrânse exclusiv la nivelul Pământului Secuiesc, în schimb a avut unele rezerve cu privire la înfiinţarea unui partid comun româno-maghiar. După cum a spus, din cauza gesturilor duşmănoase ale puterii române la adresa noastră, la nivelul maghiarimii transilvane s-a creat o neîncredere accentuată faţă de politica românească, iar maghiarii nu vor vota un astfel de partid şi din cauza pierderii reprezentanţei parlamentare a UDMR.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 142 din 28.07.2015, autor Bedo Zoltan

Raffay Erno a susţinut o expunere despre motivele şi consecinţele Trianonului / Istoria se repetă

In 28 iulie, istoricul ungar a susţinut, în Sala Ignacz Rozsa a Casei de Cultură din Covasna, expunerea intitulată Motivele şi consecinţele Trianonului (din 1879 până în zilele noastre). Evenimentul a fost organizat de Şcoala Populară Superioară Fabian Erno. In introducere, istoricul a prezentat câteva cifre legate de Trianon, din care a rezultat că dacă nu ar fi existat Trianonul, Ungaria ar avea azi 40 de milioane de locuitori, din care 36 milioane maghiari. Realitatea tristă este însă că maghiarii ţării-mamă trăiesc azi disparaţi în 11 ţări. Conferenţiarul a arătat că Trianonul a avut motive externe dar şi interne. Cele externe sunt legate de marile puteri şi de popoarele vecine. Acestea din urmă au avut la bază interesele ţărilor vecine: planurile româneşti, cehe şi sârbe vizau încă înainte de 1914 dezmembrarea aproape totală a ţării-mamă, fusese lansată inclusiv ideea ca Ungaria să rămână doar cu Budapesta şi cu împrejurimile acesteia. Printre consecinţele Trianonului poate fi enumerat şi faptul că a distrus pe veci relaţia dintre popoarele din regiune. Intre 1920 şi 1944, obiectivul politicii externe ungare a fost redobândirea teritoriilor, fapt care i-a şi reuşit parţial. Despre problema Trianonului nu se putea discuta. Situaţia este la fel şi în ziua de azi – a spus renumitul istoric -, şi autonomia este o temă tabu în politica şovină română, sârbă şi slovacă. – Avem trei posibilităţi – a spus Raffay. – Prima este să acceptăm Trianonul, iar în felul acesta să ne pecetluim soarta şi viitorul. A doua este autonomia, care – văzând interesele şi situaţia din Europa – nu poate fi înfăptuită pe cale paşnică. A treia posibilitate este revizuirea teritorială. Istoria se repetă şi le oferă posibilităţi celor care le observă şi profită de ele – a spus istoricul în încheiere.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 144 din 30.07.2015

Procesul imnului / Împreună la tribunal

În cadrul şedinţei de ieri, Kulcsar Terza Jozsef, preşedintele organizaţiei judeţene a PCM, şi Tamas Sandor, preşedintele fililalei UDMR Trei Scaune, le-au cerut tuturor oamenilor de bună credinţă să meargă în 15 septembrie la tribunal, unde va avea loc înfăţişarea în procesul imnului. Kulcsar Terza Jozsef a calificat drept revoltător faptul că prefectul nu participă la şedinţele de consiliu la care ar putea fi discutate problemele comune, deşi a fost invitat de fiecare dată. In schimb, prefectul a avut timp să intenteze 154 de procese împotriva consiliului judeţean – a adăugat el. Kulcsar s-a referit la faptul că 1.500 de persoane au întrebat în scris de ce ne atacă ruga naţională. Nu a răspuns în limba maghiară, deşi ar fi avut această obligaţie. Nu a acordat un răspuns de fond. A spus că a oferit răspunsul în contestaţia depusă împotriva sentinţei adoptate în primă instanţă. Acum să mergem 1.500 de oameni la tribunal? – a întrebat Kulcsar Terza. Răspunsul a fost: da! Să mergem toţi cei 1.500 atunci când se va discuta despre recurs. Tamas Sandor a arătat scrisoarea primită de la prefect. Si el a reclamat limbajul şi conţinutul acesteia. Da, el va merge în 15 septembrie la înfăţişare şi îi roagă pe toţi oamenii de bună credinţă să facă acelaşi lucru. Ideea scrierii petiţiei a fost iniţiată în luna iunie în Trei Scaune, deoarece prefectul a amendat PCM pentru intonarea imnului ungar, iar atunci când partidul a câştigat în primă instanţă procesul, a contestat sentinţa.

Sursa: Haromszek nr. 7558 din 31.07.2015, autor Szekeres Attila

Contra vântului

Pe Pământul Secuiesc, prerogativele prefectului par a fi altele decât în celelalte judeţe din ţară, parcă juriştii instituţiilor de aici se concentrează asupra altor sarcini decât în zonele în care abia locuiesc maghiari. Nu încearcă să facă lobby, nu intervin la foşti colegi de partid pentru fonduri, nu sunt interesaţi de investiţii. Caută cazuri în care maghiarii încearcă să amplaseze noi inscripţii maghiare sau să arboreze drapele secuieşti sau drapele ale localităţilor. Încearcă să respecte toate reglementările juridice. Fac o treabă bună din moment ce rezultatele sunt spectaculoase. Numai în ultimii trei ani, în Trei Scaune au fost reclamate 154 de hotărâri care au legătură cu limba noastră maternă, cu utilizarea simbolurilor noastre sau care susţin apartenenţa la regiunea autonomă de pe Pământul Secuiesc. Există şi procese iraţionale, cum ar fi intonarea imnului ungar. Iată că această confruntare aparent vehementă dă roade. Primarii sunt din ce în ce mai precauţi şi puţini sunt cei care au curajul să înfrunte instituţia. Sunt situaţii când decizia reclamată la palatul prefectului este retrasă la primul avertisment. Cei care s-au angajat să ocupe funcţii mai mici sau mai mari de conducere ar trebui să înţeleagă că până şi lupta cu morile de vânt are rezultate. Prin intermediul hotărârilor respinse se poate demonstra în faţa lumii că ne este interzis să ne exprimăm chiar şi opinia. Drapelele arborate iar şi iar indică din ce în ce mai mult prezenţa noastră, iar limitarea permanentă a utilizării limbii noastre materne demonstrează că politica minoritară română nu este nici de departe atât de exemplară precum se anunţă de la Bucureşti. Lumea va înţelege în sfârşit că nu dorim mai mult decât să dăinuim ca maghiari pe pământul nostru natal, că dorim să decidem singuri în probleme definitorii legate de destinul nostru. Este vorba despre un proces îndelungat şi care necesită multă consecvenţă, în care laşii nu au ce căuta şi trebuie excluşi cei care nu înţeleg ideea formulată de Arus Zsolt, şi anume că obstrucţionările din partea prefectului sunt de fapt în favoarea noastră.

Sursa: Haromszek nr. 7558 din 31.07.2015, autor Farkas Reka

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*