Adamclisi – monumentul celor șapte trepte

Originea monumentului de la Adamclisi (Tropaeum Traiani) din Dobrogea noastră însorită, nu a fost descifrată clar, întrucât de-a lungul timpului, istoricii ba i-au atribuit origini getice, ba tracice, chiar şi persane şi au plasat până la urmă construcţia în timp înaintea erei noastre, după secolul IV sau în secolul II al erei noastre. Dacă urmărim manualele noastre de istorie și Wikipedia vom afla că acesta este un monument triumfal roman aflat în localitatea Adamclisi, din județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian, între anii 106-109 d.Hr., pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.

Surpriza mea legată de acest monument vine din lipsa de explicitare a istoricilor vis-à-vis de unele simboluri ce apar aici trasate în piatră dură. Turcii ce s-au așezat aici sau doar au trecut prin Dobrogea, l-au numit simplu și direct Biserica Omului. Volutele de acant ce îmbrățișează monumental la nivelul de bază scot la iveală capete de lup (simbol geto-dac), gata să muște la prima ocazie. Apoi, sus, deasupra centurii ce susține spada, pe lorica zeului victorios apare pasărea care mijloceşte trecerea pe tărâmul morţii, iar puțin mai jos apare Florea Vieții (Trandafirul heraldic). Leii ce apar pe linia acoperișului reprezintă Forța Vieții (simbol al Zeiței Sarmis), formând pereche cu așa zisele chipuri ale Gorgonei romane, în adevăr chipuri ale Zeului Toht (Zeul mumie), cel ce apare și pe cnemidele principilor geto-daci, din aur și argint.

Octogonul și Pătratul (opt și patru) ce apar ca simboluri sus pe creneluri, au sensul legat de cele două lumi între care „baleiem” ca oameni (Lumea aceasta și Lumea Cealaltă), reprezentate și prin spirala cu dublă înfășurare sau dublu sens. La dreapta zeului victorios („De-a dreapta Tatălui”) – zeu căruia îi este dedicat de fapt monumentul – apare chipul unui dac ce stă pe simboluri de Trifoiuri cu patru foi (Florea Scut, Floarea Regală a Vieții ce apare și pe scutul regelui Decebal, aflat pe Columna lui Traian de la Roma, dar și în mormintele-monumente ale geților sudici).

În această idée a unei vechi religi strămoșești avem și simbolul geto-dac al celor șapte vămi, reprezentate prin cele șaptetrepte ale monumentul triumfal de la Adamclisi sau Tropaeum Traiani. Monumentul este astfel construit, încât, dacă dorești să te apropii de metope, de fusul central al monumentului, trebuie să urci cele șapte trepte. Urcând cele șapte trepte, vei face șapte pași în plan vertical, urcând pe Scara Cerului, spre Casa Zeului.

Vom mai întâlni acest semn și simbol, arc peste timp, în cadrul complexului de piatră descoperit sub mormântul cel mai impresionant de la Sveștari (Bulgaria), al renumitul rege get Dromihete (a domnit între anii 300 şi 280 î.e.n). Acesta este constituit din șapte straturi de plăci rectangulare de piatră, cu rol sacru în ritualul getic de înmormântare și ne conduce în aceeași zonă a unei religii comune, la nord și la sud de Dunăre. Diana Georgova, cercetătoare în cadrul Institutului Național de Arheologie din cadrul Academiei de Științe a Bulgariei, menționa: „Posibil sa fie un ritual legat de conceptul de nemurire al getilor, atât de specific lor”. Complexul se află chiar sub camera mortuară a regelui, într-o încăpere destinată special așezării acestor șapte straturi de plăci de piatră. Așa cum cele 7 trepte de la Adamclisi urcă spre cer, tot astfel cele șapte trepte de la Sveștari coboară spre adâncimi de nepătruns (Casa lui Hades). Cifra „7” în ritualurile preoților daci era foarte importantă și avea legătură într-adevăr cu nemurirea. Amintesc de cele șapte palmete de pe brățările spiralate de aur, cu rol ritualic, care înfățișau „pomul vieții”.

Un alt semn strămoșesc legat de numărul șapte este și Soarele cu șapte raze ce se află „fixat” în piatră pe o placă din zidul cetății Daosdava (Cetatea Lupilor Geți), aflată la Sborianovo (Bulgaria; sec. IV î.Hr.). Grecii numeau acestă cetate, Cetatea Helis (Cetatea Soarelui).

De asemenea, la Castelul Magului de la Câmpina, construit de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, între anii 1894 şi 1896, la indicațiile spiritiste ale fiicei sale Iulia Hașdeu, moartă de tânără, întâlnim ceva asemănător. Castelul, care are un aspect de fortăreață medievală, are intrarea principală străjuită de două jilțuri din piatră, așezate fiecare pe câte șapte lespezi de piatră ce simbolizează – după cum ne spune Cristin Șerbu, potrivit metempsihozei (reîncarnarea) – trecerea sufletului omenesc prin cele șapte etape (șapte ceruri planetare) sau „Vămile văzduhului”, din credințele noastre populare.Ușa încadrată de cele două tronuri de piatră este apărată și de doi sfincși, a căror prezență se regăsește și pe cavoul Iuliei de la Cimitirul Bellu.

După cum se știe, numărul șapte corespunde celor șapte zile ale săptămânii și celor șapte planete. Deasemenea el mai corespunde și celor șapte trepte ale desăvârșirii, celor șapte sfere sau trepte cerești, celor șapte petale ale trandafirului, celor șapte capete ale cobrei de la Angkor, celor șapte ramuri ale copacului cosmic și sacrificial al șamanismului. Creând lumea în șase zile, Dumnezeu se odihnește în cea de-a șaptea și o transformă în zi sfântă. Odihna din ziua a șaptea marchează un legământ între Dumnezeu și om. Șaptele simbolizează desăvârșirea lumii și împlinirea vremii. Potrivit Sfântului Augustin, el măsoară timpul istoriei, timpul peregrinării omului pe pământ. Dacă Dumnezeu își ia o zi de odihnă – arată sfântul Augustin – el o face deoarece vrea să se deosebească de creație, să fie independent de ea și să-i îngăduie să se odihnească întru el. Pe de alta parte, prin numărul șapte, care indică odihna, încetarea lucrului, omul însuși este chemat să se întoarcă spre Dumnezeu și să se odihnească întru el. Numărul șapte apare foarte des în Biblie: candelabrul cu șapte brațe; cele șapte duhuri care se odihnesc; cele șapte ceruri unde stau cetele cerești; Solomon a zidit templul în șapte ani. Șapte este cheia Evangheliei, după Ioan: șapte săptămâni, șapte minuni, Hristos spune de șapte ori „Eu sunt”. Cifra șapte revine de patruzeci de ori în „Apocalipsă”: șapte peceți, șapte trâmbițe, șapte cupe, șapte vedenii, etc. Cartea întreagă este alcătuită din serii de șapte. Acest număr mai desemnează aici și imaginea și împlinirea unui răstimp (creația în „Facerea”), a unei perioade, a unei ere, a unei faze, precum și împlinirea harurilor dăruite de Duhul Sfânt Bisericii.

Numărul șapte apare, sub diverse forme și sensuri în multe tradiții ale lumii. La mayași, ziua a șaptea era sub semnul jaguarului, întruchipare a forțelor lăuntrice ale pământului. Aceasta zi era plină de fast. În Islam, șapte este un număr fast, un simbol al desăvârșirii: se vorbește de șapte ceruri, șapte tărâmuri, șapte diviziuni ale iadului, șapte porți. Tătarii din Altai se mândresc cu sanctuarele lor de baștină, folosind expresia „Țara mea cu șapte porți și apele mele”. Pentru turco-mongoli numărul șapte este un număr sacru și cosmic, după cum arată Jean-Paul Roux. În Maroc, femeile sterpe își înfășoară cingătoarea de spate ori în jurul trunchiului anumitor copaci, apoi o agață de una din cele șapte funii legate de aceștia. În Siria, o fată care nu-și găsește pețitor exorcizează influențele rele care o împiedică să se mărite scăldându-se în mare și lăsând să-i treacă pe deasupra capului șapte valuri. Podoabele femeii sunt în număr de șapte. Pentru ca unui mort să i se ierte păcatele, trebuie trase șapte linii peste mormântul lui.

După înmormântare, participanții se îndepărtează șapte pași de mormânt, apoi fac șapte pași spre el. Se crede adesea că sufletul mortului rămâne în preajma mormântului vreme de șapte zile. În India, tradiția hindusă îi atribuie soarelui șapte raze: șase corespunzând direcțiilor spațiului, iar a șaptea centrului. În știința Yoga se cunosc șapte centrii subtili de forță, numite „chakra”. De asemeni, unele texte musulmane leagă cele șapte sensuri ezoterice ale Coranului de cei șapte centrii subtili ai omului. Și în Africa, numărul șapte este un simbol al perfecțiunii și al unității. La dogoni, șaptele este sumă a numerelor patru (simbolul feminității) și trei (simbolulul bărbăției) și reprezintă perfecțiunea omenească. Numărul șapte, ca sumă a numerelor patru și trei, este semnul omului întreg, cuprinzând cele două principii spirituale, polar opuse. Șapte este semnul lumii complete, al creației încheiate, al creșterii naturii. El este și expresia Cuvântului Desăvârșirii și, deci al unității originare. Numărul șapte este numărul omului desăvârșit, al omului pe deplin realizat, este numărul ce corespunde androginului ermetic. Șapte trepte are Scara Mithraică (Scara cu Șapte Porți), iar religia babiloniană avea șapte ceruri planetare. Ziguratul babilonian ce avea la început trei sau patru niveluri, a urcat apoi la șapte etaje, ca reprezentare simbolică a celor șapte ceruri, a celor șapte munți cosmici, a celor șapte planete cunoscute. Conform mărturiilor lui Herodot, nivelurile ziguratului aveau culori diferite, posibil ca și Scara Mithraică. Eroul babilonian Etana a fost transportat prin cele șapte ceruri de un vultur uriaș. Tot în anticul Babilon avem legenda celor șapte divinități (demoni ahrimanici) care au fost făcuți prizonieri de către forțele lui Ormazd și transformați în cele din urmă, în șapte luminători, legendă susținută de multe surse iraniene. Totuși, ideea existenței a șapte stele malefice – probabil cele ale Pleiadelor – este tipic babiloniană. În capitolul al XVIII-lea al „Cărții etiopiene a lui Enoh”, ce aparține părții celei mai vechi din această scriere (sec. 3 – 2 î. Ch.), cele șapte stele „…care au nesocotit porunca Domnului la răsăritul lor, pentru că nu au apărut la timpul stabilit”, sunt ținute prizoniere „la capătul pământului”, în „închisoarea pentru stele și oaspetele cerului” (Ioan Petru Culianu – „Psihanodia” – Editura Polirom. Iași, 2006).

În unele doctrine religioase ale antichității târzii, întregul univers devine un sălaș al răului (conform unor posibile metamorfoze periodice). Cele șapte sfere planetare, a căror influență asupra lucrărilor omenești devenise covârșitoare datorită astrologiei, sunt considerate lăcașuri ale vicioșilor guvernatori astrali sau arhonților, care pe de o parte conferă propriile lor vicii tuturor sufletelor ce intră în lume, iar pe de altă parte interzic drumul spre cer sufletelor care încearcă să părăsească lumea. Din fericire, periodic, un Mântuitor pogoară din cer pe pământ și le dezvăluie discipolilor săi parolele pe care trebuie să le rostească în fața arhonților, pentru a căpăta trecere liberă prin vămile cerești. Călătoria Mântuitorului, a unui profet sau a sufletului însuși prin cele șapte ceruri sau palate, a devenit un loc comun al antichității târzii. Mistica iudaică a fost preocupată în mod special de descrierea celor șapte ceruri sau șapte palate (hekhaloth) pe care trebuie să le traverseze profetul, înainte de a fi condus în fața Tronului lui Dumnezeu.

Aceste călătorii Descensus și Ascensus ale unei entități supramundane, pot avea efecte revelatorii asupra discipolilor săi, dar și efecte eliberatoare asupra celor care primesc revelația. Călătorii revelatoare în Lumea de Dincolo pot face și sufletele omenești alese, dar de data aceasta ele vor fi Ascensus și Descensus. În acest caz avem de-a face cu adevărații profeți, cei ce „ne aduc vești” din Cealaltă Lume. Și eroii se pot întoarce pe pământ, pentru o nouă viață, dacă au trăit conform normelor cerute de doctrina cărora le-a fost dedicați pe timpul vieții. Cavalerii Zamolxieni sau Danubieni erau cei care respectau o doctrină, un ritual. Școala lor preapocaliptică era recunoscută în întreaga lume. Clădirile lor rotunde sau în formă de potcoavă au împânzit continentul încă din antichitate. Simbolurile lor au traversat mileniile, fiind „pierdute”, ca sens și interes științific, în ultima sută de ani. Au stat sihaștrii lipiți de stânca muntelui și cu ochii ațintiți la cer și au stat cavalerii cu o mână pe spadă și o mână pe frâul calului, totul spre a putea vedea ce menește viitorul „ce va să vie” și a apăra vatra strămoșească (Aria) și această ființă plăpândă, ce se cheamă om. Să le păstrăm o amintire nepieritoare, să reînviem simbolurile științei lor pierdute.

One Response to Adamclisi – monumentul celor șapte trepte

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *