De ziua Imnului! De ziua noastră!

natiuneaziarPot spune că în viața mea Imnul de stat al României de azi a însemnat foarte mult… Face parte din biografia mea…

Când am luat cunoștință de existența lui am aflat că este un text interzis, un cântec pe care n-ai voie să-l cânți!… Asta se întâmpla în jurul anului 1950, în timpul așa numitului „obsedantul deceniu”, denumire eufemistică, dată chiar de cei care au făcut din deceniul 1950-60 perioada cea mai urîtă din Istoria României, până la acea dată… În multe privințe, anii ce au urmat după 1990 concurează cu „obsedantul deceniu” la eticheta de perioada cea mai nefastă din Istoria României…

Atunci însă, în plină epocă cominternistă – am spus kominternistă, nu comunistă!, tot ce era interzis se știa că are valoare, că merită cunoscut, însușit și cultivat… Astfel că atunci când am dat peste acest text, publicat în voluminoasa și curajoasa Antologie a poeziei românești, în 1954, am citit și răs-citit textul cu mare ardoare. M-am mirat că apărea sub titlul, atât de modest, Un răsunet… Așa se intitulează, în versiunea originală, sublimul text: Un răsunet. De Andrei Mureșan.

În 1956, venind frate-meu în vacanța de iarnă de la Cluj, am aflat mai multe detalii despre alt subiect interzis: existența în munții României a unor formațiuni para-militare de „partizani”! La Cluj, erau mulți studenți proveniți din satele de sub munte, mai ales din zona Făgărașului, care le povesteau colegilor momente din epopeea rezistenței românești anti-comuniste!… Printre altele, frate-meu m-a învățat cum să umblu pe unde scurte și să găsesc postul de radio al partizanilor din munți,  „România Viitoare” se numea, dacă-mi aduc bine aminte. Postul își începea emisiunea cu prima strofă din Deșteaptă-te, Române… Atunci am auzit-o prima oară cântată melodia imnului. Și pentru mine a rămas legată de partizanii din munți…

În vara aceluiași an 1956, mergând cu tabăra de pionieri la Sibiu, am făcut și două excursii în Făgăraș, la cabanele Bâlea și la Suru. Fiecare cabană găzduia o formațiune militară, de soldați în termen, de la care am aflat că păzeau cabana de partizani… În realitate scotoceau împrejurimile după ei…

Mi-e greu să reconstitui ce a fost în capul meu, dar m-am pomenit într-o bună dimineață că mă depărtez de cabană, pe o cărare mai nesigură și mă apuc să fluier melodia imnului… Nu mai țin minte dacă am rostit și cuvintele… Speranța mea a fost că mă aude vreun partizan și mi se arată!… Țin bine minte unul din motive: să mă laud, când mă întorc la Constanța, că am întâlnit un partizan din munți… La Constanța circulau povești fantastice despre vitejia acelor partizani la concurență cu isprăvile partizanilor sovietici, despre care citeam în manuale…

Vreau astfel să zic că în anii aceia, atât de grei pentru neamul românesc, cuvintele imnului național, interzise, erau rostite spre a ne îmbărbăta, pentru a ne afirma identitatea de români, speranța că Țara va fi din nou a noastră.

În toamna aceluiași an s-a produs o reformă a învățământului, s-a părăsit modelul sovietic, adoptat cu vinovată slugărnicie de Ana Pauker în persoană, și s-a revenit la modelul românesc. Printre altele, s-au reintrodus orele de limbă latină și uniformele de liceeni, separația clase umaniste și clase moderne. Noutatea: clase mixte…

Am dat pe undeva de un manual de limba latină interbelic. Conținea și traducerea în latină a mai multor poezii clasice românești. Printre care și Deexcitate, romane! Adică Deșteaptă-te, române! N-am pregetat și m-am apucat s-o învăț pe dinafară, iar după aceea o recitam colegilor fără nicio teamă că recit un text interzis!… Au fost oameni care au fost condamnați pentru ideile lor politice în acei ani, iar la unii a contat ca acuzație faptul că au colportat cântecul care azi ne este imn național!

Ascultați cum sună pe latinește imnul nostru național, atât cât mai țin eu minte traducerea sa în limbă strămoșilor:

Deexcitate romane, e somno mortali

Ad quem te aduncaverunt barbari tui tirani

Nunc vel nunquam crea tibi aliam sortem

Ad quem se inclinent etiam tui crudelli hostes

 

Nunc vel nunquam demus testimonium in lumine

Quod in his manibus magis curit sanguis romanus

Et quod in nostris pectoribus servamus cum gloria deplena

Triumphantes in luctis unum nomen Trajani!

 

Presbiteri cum cruce in frontem, nam ostia este christiana… Etc., etc…

 

De altfel, de la 1848 încoace, adică de când a fost scris textul și pus pe muzică, toată suflarea românească are amintiri cu acest imn. N-a existat moment important, de cumpănă sau de izbândă, la care românii să nu simtă nevoia să îngâne sublimul text ori să-l facă să răsune din toți rărunchii.

Mai sunt și alte cântece cu care românul și-a manifestat sentimentele patriotice, iubirea de neam și de glie, încrederea în menirea noastră pe acest pământ: Hora Unirii, Trei culori, Treceți batalioane române Carpații, Limba noastră, Noi suntem români… Românul are cu ce cântece să-și facă plăcută petrecerea sa prin această viață… Dar este lucru sigur că dintre toate aceste cântece, Deșteaptă-te , Române! întrunește în cel mai înalt grad aspirațiile, grijile și bucuriile tuturor românilor, dând glas mai presus de orice satisfacției și mândriei de a ne fi născut în această țară, la sînul limbii noastre cea fără de pereche de frumoasăși de armonioasă.

În primele zile ale lui 1990 s-a decis ca acesta să fie noul imn al României, nou, dar vechi în același timp. Oficializarea sa ca imn național a părut lucrul cel mai firesc… Mi-aduc aminte că pe 23 decembrie 1989, sub gloanțe propriu zis, un român de mare ispravă, anonim, a scris cu vopsea pe zidul Universității, întregul text al imnului. Cu mult înainte de a se lua decizia oficială, în vestitul CPUN… Aș fi bucuros să aflu cine a fost autorul acestui gest memorabil. Numele său merită să fie de toată lumea cinstit. A avut rolul său fast la acel moment!…

Apoi s-a produs inevitabilul: voci stridente, pițigăiate sau hodorogite care au contestat această decizie, pe motive care mai de care mai estetizante, mai literare. Sau muzicale: gama minoră în care răsună …Răsunetul! Nepotrivită, zice-se, cu solemnitatea și grandilocvența unui imn național…

Au amuțit de la sine aceste voci prizărite, cârtitoare. Nu le-a luat nimeni în seamă, ca și discuțiile privind ziua națională, stabilită cu aceeași ocazie la 1 Decembrie… Slavă Domnului, mai sunt și alte zile faste în istoria noastră, demne să le considerăm zile de satisfacție și glorie națională. Personal aș pune alături de 1 Decembrie ziua de 27 Martie, căci dacă la 1 Decembrie 1918 s-a desăvârșit Unirea cea Mare, nu putem trece cu vederea cum, când și cine a declanșat procesul Unirii: anume la Chișinău, în Sfatul Țării, la 27 martie 1918, în pofida unor mari presiuni și amenințri, românii din Basarabia și o bună parte dintre minoritarii etnici au decis Unirea cu Țara…

1 Decembrie 1918, adică Unirea, a început la Chișinău. E bine să ținem atent socoteala acestor izbânzi românești…

Dar povestea cea mai frumoasă legată de imnul nostru național este alta, cel puțin pentru mine: anume, în ziua de 14 iunie 1889, Mihai Eminescu, aflat într-o stare de sănătate bună, a fost vizitat la spital de unul dintre cei mai buni prieteni. Din vorbă în vorbă, Eminescu deduce că prietenul său nu cunoștea prea bine poezia lui Andrei Mureșan, nici melodia imnului. Și plimbându-se amândoi prin curtea spitalului, Eminescu se apucă să-i recite rar, didactic, textul imnului de azi… I l-a și cântat… Considerând că orice bun român trebuie să poarte cu sine cuvintele înălțătorului poem.

A intervenit însă nefericitul incident care a dus la la moartea poetului după câteva ore… Se poate spune așadar că Eminescu a murit recitând poezia lui Andrei Mureșan… Recitând-o și comentând-o!

Deci ce știm despre ultimele ore de viață conștientă a lui Eminescu este că Eminescu le-a dedicat premonitoriu textului care azi ne este imn național! Adică ne este program politic în eternitate! Girat și asumat de Mihai Eminescu! Ce coincidență teribilă! Cum oare să nu fie cel mai potrivit imn pentru neamul românesc, dacă acest text a însemnat atât de mult pentru cel mai român dintre români?!

Câteva cuvinte și despre imnul național al românilor de peste Prut. Este iarăși un cântec drag tuturor românilor. Mă refer la text în primul rând. Inspirat a fost Alexei Mateevici când l-a scris, inspirat au fost și cei care l-au ridicat la demnitatea de imn național. Un imn național, de stat, care aduce omagiu de recunoștință graiului matern, național, nu știu dacă mai există în lumea toată. Dar cred că nicăieri nu se potrivea mai bine ca la români, la români în general vorbind, dar mai ales la cei din Basarabia sau Republica Moldova, cum vreți să spuneți… Căci limba română, caz rarisim, a fost un element activ printre elementele din care se consituie ființa noastră națională. Limba română a făcut istorie, a fost, în dezbaterile politice, argumentul decisiv al continuității noastre ca neam vechi, pe un teritoriu care ne este baștină de mii de ani! Ca români, oriunde am fi trăitori, pe malurile Oltului sau ale Nistrului, ale Tisei sau ale Dunării, avem datorii de recunoștință față de limba noastră strămoșească, limba vechilor cazanii… Limba română, graiul pe care moldovenii nu au vrut cu niciun chip să-l părăsească, să-l abandoneze, ci mulți dintre ei și-au dat viața pentru ca graiul strămoșesc să răsune în casa, în familia lor, limba română a fost factorul cel mai puternic de rezistență națională la tentativele de rusificare, de deznaționalizare întreprinse de marea și atotputernica Rusie!… S-a dovedit neputincioasă însă în fața legământului nescris care funcționează din veac între români și limba noastră!…

Mai fac o precizare: citind atent textul integral al poeziei Limba noastră a lui Mateevici descoperi o aluzie discretă la poezia lui Andrei Mureșanu, ca și la altă cunoscută poezie a lui Octavian Goga. Cu alte cuvinte, imnul care se cântă la Chișinău face trimitere la imnul care se cântă la Bucurști. Alexi Mateevici cunoștea bine textul lui Andrei Mureșanu, astfel că putem spune despre cele două texte, care sunt imn național pentru români, că sunt literalmente texte înfrățite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*