Să oprească cineva teatrul acesta absurd şi barbar! Nu ştiu cum nu le e pic de ruşine parlamentarilor noştri să vorbească ore în şir despre false strategii de apărare a României, ca să-şi păstreze fotoliul bine remunerat şi asezonat cu pensii suplimentare… Care apărare, domnilor Măscărici? România a fost invadată de tehnică militară de ultimă generaţie şi de militari ai forţelor N.A.T.O, mercenari americani, dozaţi şi robotizaţi, care zîzănesc şi zăngănesc armele, pîndind şi aşteptînd momentul unui atac. Pseudoparlamentari români, sînteţi nişte traficanţi de carne vie, care aţi molestat bestial România, aţi dezbrăcat-o de suveranitate şi independenţă şi avuţie şi aţi împins-o în braţele violatorilor colonialişti!
Ne veţi transforma în carne de tun, aplaudacilor şi vînzătorilor de neam, care tremuraţi de bucurie că sîntem înarmaţi cu forţa! Pe voi, cei care aţi adus la Bucureşti pe soldatul-criminal, Robert O’Neill (care, cică, l-ar fi împuşcat pe liderul Al Qaeda, Osama bin Laden), ca să-i promovaţi crimele comise în Ţările Arabe, în numele aşa-zisei libertăţi americane, nu vă poate ierta patriotismul meu! Ăştia nu sînt eroi, ci militari-criminali de război, sub comanda S.U.A. Îmi plînge sufletul că mass-media din România, impresionată la comandă, a scris laudativ despre un asasin care s-a dat erou în România. Cu ce se ocupă pe teritoriul Ţării noastre organizaţiile americane „McCann WorldGroup” şi „Thiess Holding”? Cu ce scop ne-au băgat pe gît un criminal şi încă unul, pe contra-amiralul Scott Moore, cel care a coordonat armatele în timpul mai multor războaie, din ciclul „zece războaie americane, zece minciuni mediatice”?
Domn’e Enoiu, aceşti criminali nu fac istorie, precum aţi declarat de pe fotoliul de director al sus-numitelor instituţii de ars gazul atît de scump al poporului român! Nu răspîndiţi inepţii în presa manipulatoare, în numele poporului român! Nu-i preamăriţi pe cei ce au bombardat şi distrus istoria unor state ale lumii, le-au linşat conducătorii şi, după comiterea agresiunilor, au dat fuga, hămesiţi, la bogăţiile acestora! Scutiţi-i pe români de aceste instituţii dezinformatoare, care papă bani pentru a ne vinde mai vîrtos străinilor! Vă înşelaţi amarnic domn’e Bogdan Enoiu, vorba lui Vanghelie, „care sînteţi” director general al „McCann WorldGroup” şi „Thiess Holding”! Românii n-au fost deloc extaziaţi de prezenţa unor criminali pe pămîntul românesc! Aţi atras oprobriul naţiunii! În veci, România nu îşi va asocia imaginea cu crimele comise de americani de-a lungul şi de-a latul planetei. Românii nu văd nimic eroic în persoana criminalului-mercenar, Robert O’Neill şi a contra-amiralului Scott Moore. Mercenari plătiţi şi drogaţi ca să ucidă! În goana Americii după petrol şi după armele de distrugere în masă (dovedite a fi inexistente în Irak), asasinatele şi războaiele au devenit politică de stat în America. Săriţii de pe fix ai Occidentului cutează să ne păteze suveranitatea cu sîngele crimelor lor, comise în numele unor false libertăţi democratice. Ce treabă avem noi cu asasinii internaţionali de profesie, care au semănat moartea şi distrugerea unor naţiuni? Ce caută oastea lui Obama în coasta Federaţiei Ruse?
Stimaţi parlamentari români, în dezbaterea strategiei de apărare a României, n-aţi vorbit din puţinul gîndirii voastre, pentru că aţi fost nevoiţi să citiţi ca şcolarii, cu mintea dusă la beneficiile voastre, fraze pompoase, golite de sens, impuse din afară, luate cu copy-paste de pe internet, care v-au debusolat şi v-au încurcat limbile. Dar locul cetăţeanului, al cetăţeanului român, pe care pretindeţi a-l reprezenta şi a-l apăra, domnilor Puşlamale, unde este în discursul vostru?
Ce-aţi făcut cu nivelul de trai al românului? Bîlciul din Parlament şi discursul preşedintelui în chestiunea apărării României au fost orchestrate lamentabil şi au atras extrem de virulente. Scursurile Puterii, hulite pe bună dreptate, au devenit vipuri putrede de bogate, politica lor de subsol le-a alimentat conducta hoţiei, în timp ce, trenţele românilor, cumpărate de la second hand, sînt ponosite, copiii lor merg la şcoală flămînzi şi pe jos kilometri întregi, traiul este extrem de scump, sate întregi ale ţării sînt neelectrificate, rîndaşii nu pot cumpăra din leafa neomenească decît pîine, bilete de autobuz şi un paracetamol. Măscăricii Puterii ne îmbrobodesc prin discursuri pe care nici ei nu le înţeleg, cum că am avea succese diplomatice pentru că ţinem duşmanul în casă şi ne-am pricopsit cu scutul antirachetă de la Deveselu şi cu batalioane de militari străini pe pământul Ţării!
Oare cum s-ar simţi aplaudacii războinicilor americani dacă, ferească Dumnezeu, Ţara va fi bombardată şi vom fi nevoiţi să ne părăsim casele, copiii, liniştea şi chiar viaţa? Pun această întrebare dureroasă, cu gîndul la vorbele grele ale lui Georges Clemenceau (senator şi Prim-ministru al Franţei), care adresa clasei noastre politice „înjurături” delicate, elegante, eufemistice (subînţelese, desigur!): Eu îmi scot, respectuos, pălăria în faţa poporului român, dar în faţa oamenilor săi politici, îmi pun pălăria la loc…
Sustin intru-totul punctul dvs.de vedere.Toata stima pentru aceasta doamna,ce pune atata suflet pentru tara si neam.
ADEVAR GRAITI DISTINSA DOAMNA MARIA DIANA POPESCU!