N. Ciorănescu – personalitate marcantă a şcolii române de matematică…

Despre NICOLAE CIORĂNESCU – unul din cei mai importanţi matematiceni români – s-a scris puţin şi schematic. Mi se pare nu numai nedreaptă, dar şi păgubitoare estomparea locului cuvenit în manuale, tratate şi programe analitice a operei lui Nicolae Ciorănescu, unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii române de matematică. Remarcabil profesor şi om de ştiinţă, a fost la vremea sa unul dintre organizatorii şcolii matematice româneşti. Personalitate marcantă a ştiinţei româneşti, Nicolae Ciorănescu a făcut parte, alături de alţi mari matematiceni, din diferite comitete de redacţie ale revistelor de matematică.

Nicolae Ciorănescu s-a născut la Bucureşti la 28 martie 1903. Face parte din familia Ciorănescu, care a dat ţării intelectuali de calibru. Tatăl sau Ion Ciorănescu şi mama sa Ecaterina Ciorănescu au fost învăţători la Moroieni, apoi la Bucureşti. După absolvirea liceului s-a înscris la Universitatea din Bucureşti, unde, în 1925, şi-a luat licenţele în matematică şi în fizico-chimice, având profesori de elită ca D. Pompeiu, Gh. Ţiţeica, O Onicescu. În 1927 obţine o bursă la Paris, unde îşi ia licenţă la Sorbona. I-a avut ca profesori pe E. Goursat, A. Denjoy, E. Picard, E. Borel, J,Hardamard. În 1929 a primit titlul de doctor în matematică la Sorbona, cu o comisie prezidată de Paul Montel, din care făceau parte Henri Villat şi Georges Bouligand, cu teza de doctorat “Le probleme de Dirichlet pour les systemes d’equations aux derives partielles du second ordre”.

Reîntors în ţară, N. Ciorănescu este numit în 1929 conferenţiar la Şcoala Politehnică din Bucureşti, la catedra de matematici generale (Decret 4381/1929), catedră pe care a deţinut-o până în 1941. În perioada 1941-1943 este professor de geometrie analitică, iar în perioada 1943-1957 la catedră de Analiză matematică, unde a predat până la decesul survenit în 1957.

La 13 octombrie 1944, prin Decretul nr. 1900, Nicolae Ciorănescu a fost numit rector, funcţie pe care a deţinut-o până la 21 decembrie 1945, când a demisionat (vezi Decizia ministerială nr. 358.922 din 21 decembrie 1945). În locul profesorului Nicolae Ciorănescu a fost numit în funcţia de rector, profesorul PETRE SERGESCU, membru correspondent al Academiei Române (26 mai 1937).

Savant patriot, Nicolae Ciorănescu a fost unul dintre principalii iniţiatori şi semnatari ai Memoriului, prin care un grup de cadre universitare au cerut, în 1944, ieşirea României din războiul hitlerist. Unul dintre motivele pentru care a fost arestat şi a stat în inchisare a fost şi semnarea memoriului de acuzare a regimului antonescian! Arestarea a avut loc în perioada în care rector al Institutului Politehnic Bucureşti, era Cârciumărescu Constantin (sau Cârciumaru), fost tâmplar, numit rector prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 956 din 2 Septembrie 1950 (vezi cartea ”Pagini din trecutul învăţământului tehnic superior din Bucureşti 1818-1981” de Radu P. Voinea şi Dumitru C. Voiculescu). Mărturia profesorului Radu P. Voinea nu poate fi pusă la îndoială. Dânsul a fost profesor de mecanică, şeful catedrei de mecanică, prorector, rector la Institutul Politehnic Bucureşti, secretar general (4 februarie 1967- 1 martie 1974) şi preşedinte (13 noiembrie 1984 – 2 februarie 1990) al Academiei Române. Perioada de temniţă grea l-a măcinat fizic şi sufleteşte, ceea ce i-a grăbit moartea. Aceasta a fost recunoștiința conducerii iudeo-bolşevice a României, instalată după 23 August 1944.

În aceea vreme era o coaliţie a unor culturnici alogeni agresivi, nulităţi patente, complexaţi de personalitatea intelectualilor români. O situaţie asemănătoare a fost la Teatrul Naţional, când Zaharia Stancu a fost destituit din funcţia de director şi înlocuit cu un oarecare evreu Popa, fost ospătar la Vagoanele – Restaurant ale Cailor Ferate (vezi cartea “Vechiul Teatru Naţional şi Slujitorii săi în amintirile unui actor de origine albaneză” de Chiril Economu, Editura ARARAT, Bucureşti, 1998, pag 92-94).

În timpul vieţii a publicat peste 100 de lucrări originale în domeniul ecuaţiilor cu derivate parţiale, a teoriei funcţiilor şi mecanicii. Operele sale didactice importante sunt: „Curs de algebră şi analiză matematică” (1955), completat de “Culegere de probleme de algebră şi analiză matematică” în colaborare cu M. Roşculeţ (1959) şi „Tratat de matematici speciale” (1962). N. Ciorănescu a publicat 128 de lucrări în domeniul matematicii. A fost preşedinte al Societăţii Române de Știinţe, secţia matematică (1936), de asemenea, membru al Academiei de Ştiinţe din România. Începând din 1948, de la înfiinţarea Institutului de matematică a fost membru al acestui institut. În anul 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, la propunerea academicianului prof. Radu P. Voinea.

Profesorul N. CIORĂNESCU a murit la numai 53 de ani, la 2 aprilie 1957. Faptul că la înmormântare, în cimitirul “Sfânta Vineri”, o serie de elevi care-l avusese profesor şi-a luat numele de “seria Nicolae Ciorănescu”, spune multe. În memoria sa, un liceu din Târgovişte îi poartă numele. Amintirea să va stărui totdeauna luminoasă – în mintea şi inima tuturor celor care l-au cunoscut, iar uitarea nu se va aşterne peste numele sau, fiindcă Opera lăsată moştenire şi-a câştigat un loc sigur şi durabil în ştiinţă, în patrimonial culturii româneşti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*