Reforma clasei politice nu se face încercând să transformi nişte cocalari în domni, învăţându-i să spună “mulţumesc”, “mă scuzaţi”, să mănânce cu furculiţa. Reforma clasei politice se face din vârful ştampilei de vot, alegând oameni întregi la minte, la bun simt, nu bişniţari de promisiuni. Politicianul putred nu va fi schimbat de un miting pro decenţă sau de un discurs echilibrat, nici măcar de chemarea norodului la armele normalizării. Până când votul poporului va fi exercitat în virtutea culorii politice, a plasei cu ulei şi zahăr, a promisiunii şi demagogiei livrate la vrac, nu vom pupă noi o clasa politică reformată, dată pe brazdă.
Circul provocat de acuzaţiile aduse de DNA la adresa Elenei Udrea continuă într-un mod care arată nu doar cât de aiurea sunt şi legile, şi funcţionarea Justiţiei, dar şi combinaţia de imbecilitate şi ticăloşie a unor politicieni, dintre care unii sunt prezenţi în supremul for al puterii, Parlamentul. Elena Udrea este un parlamentar căruia i s-a cerut de patru ori controlul judiciar şi de patru ori arestarea preventivă. Orice om cu scaun la cap consideră că ar fi fost suficientă o singură cerere, pentru o singură “cauza”, restul fiind chichiţe procedurale stupide, inventate de oameni care trebuie să-şi justifice obiectul muncii, de la cei care croşetează legile, la cei care au “cauze” pe rol.
Integ circul a plecat de la faptul că DNA se joacă de-a şoarecele şi pisica. Pisica este DNA. Dar şoarecele, cine este? O fi Elena Udrea? O fi Traian Băsescu? O fi întreagă şleahta care a domnit la modul feudal sub sceptrul lui Băsescu? Sau, poate, şoarecele este cetăţeanul român, care trebuie prostit în aşa fel, încât nu doar să fie uluit de felul cum se face justiţia în România, ci mai ales, să se simtă terorizat de DNA şi compania?!
Nu am nici un motiv să fiu apărătorul de principiu al Elenei Udrea. Dimpotrivă, tipul acesta de femeie politician îmi repugnă integral. La fel, nu am motive să fiu apărătorul nici unui politician prins cu mâna până-n umăr în banii statului ori ai altcuiva. Dar pretind fapte, documente, dovezi. Mai exact, pretind ca acuzatorul să nu bată câmpii cu presupuneri, ci să prezinte judecătorului un dosar credibil. Există documente care arată impicarea Elenei Udrea în felurite porcării, de la Gala Bute la Microsoft şi EADS?! Dacă există, atunci e simplu.
Lumea e, în general, mulţumită de această ofensivă împotriva corupţiei, considerându-se că ea reprezintă un semn al independenţei justiţiei, deşi până acolo e cale lungă.
O problema care se ridică este că arestul e supraaglomerat, iar cei reţinuţi (fără a fi condamnaţi), sunt supuşi unui regim care poate avea consecinţe neplăcute pentru statul român, în cazul sesizărilor la CEDO. Nu mă refer, desigur, la sutienul doamnei Udrea, luat pe bună dreptate la intrarea în arest, nici la WC-ul turcesc şi la lipsa apei calde, deşi într-o societate cu minimă civilizaţie aceste lucruri n-ar trebui să constituie instrumente de umilire şi “tortură”, chiar dacă mulţi cred că cei aflaţi în astfel de situaţii le merită cu prisosinţă. Şi poate ar trebui gândite soluţii chiar de genul celor avansate de aceeaşi Elena Udrea: că potenţialii “beneficiari” să-şi poată asigura un minim confort din banii proprii. Pentru ei şi pentru urmaşii urmaşilor lor. Zic, şi eu…
Lasă un răspuns