În numărul 8 al revistei „Luceafărul de dimineaţă”, celembra Ifigenie îşi pune, din nou, poalele în cap şi dă cu ciocul în revista „Constelaţii diamantine”, cu toate că i-am propus, amicalmente, să ne lase în mizeria noastră culturală, să ne simţim şi noi bine, că nu avem nevoie de „serviciile” ei de doi bani, înveninate şi agramate. Ducă-se cu joimărica pe la alte case, poate se alege cu vreun ou de câţă, sau cu un colac, din mila gospodarilor tămâiaţi. Cu orgoliul unei cloţe literare, împăunându-se cu talentul pe care, nici dacă îl cauţi cu lumânarea, nu-l are – scuze pentru rimele involuntare şi pentru cele viitoare!- caută râme prin toate revistele, spre propria-i îndestulare.
Croncănind şi cotcodăcind, să vadă lumea cât este de mare – din nou, drag cititor, iertare! – face varză toate revistele care îi ies în cale, din întâmplare, face curăţenie, împroşcându-şi până şi confraţii de breaslă şi de uniune, dă cu mă-tura, lipeşte etichete şi, în numele curăţeniei perfecte, scuipă, triumfător, pe provincialismul tuturor care, din nefericire, nu-i provoacă fericire şi intelectuala plăcere. Creatură cameleoni-că şi târâtoare, cu verde de Paris în guşă, ia, de fiecare dată, altă întruchipare – formă sigură de degradare! – semnând, încolţită, când „Ifigenia”, când „din Taurida”, când „Tauridi”.
Maestră în „Loveşte şi fugi!”, de data aceasta, atacă revista „Constelaţii diamantine”, căutând a ne învrăjbi cu altă revistă – „Apostrof”, din Cluj-Napoca – susţinând că am avea un dinte împotriva acestei reviste. Precizăm că niciodată n-am exprimat nicio opinie referitoare la revista sus-amintită. Dar, după cum se vede, cu talent de intrigantă, sfoiegita doamnă caută întăriri, caută soldaţi, în vederea unui viitor asediu asupra revistei noastre. Reamintim principiul care ne-a călăuzit, şi care ne călăuzeşte, anume că ne vrem, după putinţele, sau neputinţele noastre, complementari altor reviste, tuturor revistelor. Iar dacă este vorba despre „uscături”, să fim serioşi, acestea se găsesc peste tot, fie în revistele „aristocrate” ale Centrului, fie în cele ale provincialismului periferic.
Peste tot, valorile sunt amestecate cu nonvalorile, dar critica sănătoasă vede partea plină a paharului, chiar dacă se consemnează – şi e bine că se întâmplă aşa – greşeli, stângăcii, naivităţi, banalităţi, aspecte care nu anulează, în niciun fel, o întreagă revistă. În plus, o revistă care apare în provincie, din pasiune şi entuziasm, trebuie privită cu simpatie şi încurajată, în numele unui pedagogism sănătos. Şi, să fim consecvenţi până la capăt, vom arăta, concret, că Ifigenia, acest Mihai Viteazul al literelor româneşti cu sutien, păstoreşte, pe matinalul luceferism, greşeli elementare, adevărate boacăne gramaticale, care descalifică orice talent, oricât ar fi el. Am spicuit dintr-un autor – nu spunem cine, persoană importantă! – un dezacord de zile mari, între subiect şi predicat, într-o recenzie, care se vrea, profund şi înalt, intelectuală. Zice autorul, doct: „…se simte, din fericire, talentul şi exigenţa faţă de scris”.
S-or simţi talentul şi exigenţa poetesei, dar ale recenzentului, nu prea! Nu cu mult mai departe de această „alunecare de teren”, dai, vrei, nu vrei, cu piciorul în gropile unor cacofonii care, se pare, au devenit un fel de insigne ale revistei despre care facem vorbire: „contactul cu realitatea însăşi dispare”; „O cercetătoare cu rezultate anterioare”. Toate aceste „scăpări” de incultură, care se găsesc într-o revistă de „ cu cultură” şi „cu renume” nu ne fac să blamăm revista, punând-o pe butuci, dorindu-i pieirea, aşa cum, agresiv, o face inconştienta Ifigenie, la adresa revistei noastre. Dacă are minte, să ia aminte!
Janet NICĂ
Lasă un răspuns