Vă rog să atrageţi atenţia că negocierile economice din acest an au nu numai caracterul limitat al ştirbirii unor contingente anuale, ci, datorită eforturilor financiare şi de război grele ca şi amplei colaborări economice cu Germania în ultimii doi ani, negocierile au un caracter de generalitate, de examen complet al tuturor sectoarelor şi consecinţelor acestei colaborări. Aceasta cu atât mai mult cu cât negocierile ce duceţi sunt urmarea discuţiunilor economice şi financiare de la Marele Cartier German, unde a rămas stabilit să se continue prin negocieri tehnice realizarea principiilor puse cu prilejul discuţiilor din 22-23 septembrie. Problema dominantă a negocierilor Dvs este desigur aceea a balanţei plăţilor germano-române şi a acoperirii soldului. Ea influenţează direct întreaga noastră ordine economică a producţiei şi stabilitatea preţurilor, emisiunea şi circulaţia fiduciară. Cu prilejul vizitei la Marele Cartier General, la 22 septembrie, am arătat în special d-lui von Ribbentrop – cerând şi sprijinul Fuhrerului de principiu – situaţia economică şi financiară gravă ce rezultă pentru România:
Din excedentul neacoperit pe trecut
Din continuarea exporturilor masive de petrol finanţate de România
Din finanţarea nevoilor armatei germane de aici, fără ca România să primească echivalentul acestei contribuţiuni excepţionale a efortului de producţie, de export şi de finanţare prin acoperirea emisiunilor sale sau printr-un import de mărfuri, deşi Germania a ajuns la un adevărat monopol al comerţului nostru exterior.
Emisiunile pentru acoperirea nevoilor germane fără contra prestaţiuni, mărfuri, pun economia ţării într-o situaţia foarte gravă, influenţând încrederea generală în monedă, stabilitatea preţurilor şi întreaga politică financiară a României.
Pe de altă parte, România, continuând aceste emisiuni în momentul în care are nevoie ea însăşi să-şi mărească volumul emisiunii pentru propriile sale nevoi de război ca şi pentru adaptarea cheltuielilor statului la situaţiunea monetară schimbată prin finanţările făcute în interesul Germaniei, aceasta ar face ca România să intre într-un fenomen de inflaţie foarte grav, cursa preţurilor să fie deschisă şi întregul aparat financiar al statului să fie dependent de această continuă cursă. Dacă prin mijloace economice guvernul român nu izbuteşte să redreseze situaţia, el nu poate, în nici un caz, s-o continue. Dacă însă România continuă finanţarea producţiei de petrol intensivă şi finanţarea exportului de petrol, de produse alimentare sau animale în folosul Germaniei, pentru ca în schimb să nu primească decât material de război care merge pe front şi se pierde, însemnează că România pentru tot exportul său destinat Germaniei şi aliaţilor săi (83% din comerţul extgerior, din care 87% petrol) n-are nici un echivalent de echilibru economic în producţie şi circulaţia mărfurilor la interior. Pe de altă parte, România îşi epuizează rezervele de petrol printr-o exploatare excesivă şi – conform Oel Paktului – vinde produsele sale petrolifere la un preţ foarte scăzut, cu colosale pierderi pentru economia naţională, în afară de faptul că prin finanţarea acestui export se slăbeşte economia naţională cu tot atâtea mijloace economice şi financiare, fără ca în schimb să primească ceva şi fără să aibă putinţa de a absorbi de pe piaţa moneda.
În faţa unui contractant puternic cum este Germania, care dispune de un aparat de dirijare a preţurilor şi stăpâneşte viaţa monetară europeană, România şi-a văzut această criză a ordinii sale economice şi financiare agravată de faptul că nici măcar Oel Paktul n-a fost respectat, nedându-se României echivalentul produselor sale nici chiar în armament:
– am exportat de la 1 mai până la 31 decembrie 1940, petrol în valoare de 8.180.000.000 lei;
– am creditat taxe de 1.480.000.000 lei în favoarea Germaniei pierzând 610.000.000 lei faţă de preţul monitor (real) din acest timp;
– n-am primit în schimb armament şi materiale decât în valoare de 6.700.000.000 lei;
– am fost însă siliţi să plătim suplimente de preţuri faţă de preţul antebelic prevăzut de Oel Pakt în valoare de 1.900.000.000;
– am exportat de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 1941 petrol în valoare de lei 13.400.000.000;
– nu am încasat taxe în valoare de 9.560.000.000, rămânând ca diferenţa de lei 4.180.000.000, faţă de preţul monitor (real) al petrolului;
– în schimb, nu am primit armament decât de 7.180.000.000 lei, fiind siliţi să plătim, în contra preţurilor Oel Paktului, diferenţa în plus de 3.320.000.000 lei;
– am exportat de la 1 ianuarie până la 1 decembrie 1942, petrol în valoare de lei 12.950.000.000 pe preţul Oel Paktului;
– am creditat taxe în valoare de lei 7.450.000.000;
– am pierdut 18.920.000.000 lei faţă de preţurile monitor ale petrolului;
– în schimb, n-am primit armament decât în valoare de 9.530.000 lei, fiind siliţi să plătim diferenţa prin nerespectarea preţurilor Paktului în valoare de 4.170.000 lei. Valoarea totală a petrolului exportat la preţul monitor pentru Germania, este în acest interval de 69 miliarde lei.
Aşadar, totalul pierderilor suferite de România prin aplicare preţului ante-belic faţă de preţul monitor (real) al petrolului, este de 34.760.000 lei. De asemenea, dacă, pe de altă parte, se calculează valoarea totală a materialelor şi armamentului improtat din Germania faţă de preţul plătit în plus, se constată o altă pierdere de 9.930.000 lei plătită în plus de România, pentru că în timp ce ea a respectat preţurile petrolului prevăzute de Oel Pakt (pierzând 34.760.000 lei faţă de preţurile europene reale) Germania nu a respectat preţurile, silindu-ne să plătim 9.930.000 lei mai mult. Pe de altă parte, n-a fost respectat principiul Oel-Paktului, a legalităţii de prestaţie între volumul şi valoarea exportului de petrol de o parte, volumul şi valoarea armamentului şi materialelor importate de altă parte, din care rezultă a pierdere pentru noi de 35.500.000 lei. Totalul pierderilor directe este astfel pentru România de 44.150.000 lei. Dacă la aceasta adăugăm că Oel Paktul nu a fost respectat nici în privinţa materiilor prime exportate de Germania, care intrau în fabricaţia armamentului produs în România – fiindcă în timp ce România a menţinut preţurile petrolului mergând la diferenţe care n-au trecut niciodată de 20%, germanii pentru materiile prime exportate în România şi intrând în producţia de armament a României, a ridicat preţurile pentru unele până la 275% – înseamnă că valoarea pierdrilor României se sporeşte considerabil. Dacă considerăm că Germania a ridicat preţurile până la 200% la majoritatea materiilor prime şi semifabrictelor care intrau în producţia de armament – deşi acestea ajung să ocupe în exportul german pentru România un volum excepţional, în timp ce România a exportat pe preţuri reduse, ante-belice, petrolul său, care reprezintă 87% din exportul pentru Germania – situaţia contra prestaţiilor Germaniei este cu atât mai redusă. În sfârşit, dacă ţinem seama că între timp Germania – care îşi dirijează preţurile impunându-se un curs sporit (cu toate opunerile noastre), contra prestaţia germană ajunge să fie şi mai redus. În această vreme, România continuă totuşi să exporte cantităţi de petrol care trec de 7.000.000 tone pentru Germania şi aliaţii săi – peste 5.000.000 tone numai pentru Germania – a exportat mari cantităţi de cereale şi produse alimentare sau animale, continuând să finanţeze toate aceste exporturi. Nu trebuie uitat, pe de altă parte, că în 1940-1941 România a avut pe teritoriul său circa 500.000 de soldaţi germani, care, aprovizionându-se pe loc din România, au ridicat alături de societăţile germane, care fac cumpărături neregulate, considerabil preţurile, prăvălind echilibrul economic. Nevoile de finanţare ale acestora au obligat Banca Naţională să-şi mărească emisiunea cu peste 34 miliarde, dintre care 21.600.000 lei numai în intervalul de la ianuarie până la noiembrie 1941, adică în timpul şi din cauza prezenţei acestor trupe.
Aşadar, pe lângă pierderile directe suferite de pe urma sistemului de executare a Oel Paktului şi a raporturilor de comerţ exterior dintre România şi Germania, România şi-a agravat criza sa economică datorită prezenţei trupelor germane, ??? făcută cu emisiuni excepţionale având caracter inflamatoriu, cum şi datorită activităţii neregulate a societăţilor germane care au achiziţionat mărfuri şi alimente pe preţuri superioare celor fixate de autorităţile române, răsturnând stabilitatea preţurilor şi a monedei.
În concluzie:
Echilibrul prestaţiunilor germane şi române este grav răsturnat, România exportând petrol şi alimente dar primind în schimb numai armament, deci în imposibilitatea de a absorbi de pe piaţă moneda, din lipsă de mărfuri de import, deşi a ajuns la un adevărat monopol al comerţului nostru exterior. Dacă considerăm pe de altă parte că România – angajată în război alături de Germania şi dând la cererea Germaniei şi urmând legile de onoare ale războiului, o contribuţie atât de mare de efective dotate cu material, a trebuit şi trebuie să cheltuiască pentru echipare, pentru instrucţie, pentru întreţinerea în timpul instrucţiei şi pentru transporturile acestor trupe, sume excepţionale faţă de potenţialul economic al Româniai, aceasta face ca România să-şi epuizeze toate mijloacele economice dând nevoilor de război toate rezervele economice şi financiare.
Materiile prime importate din Germania intrând ele înşile toate în producţia de armament şi de material de război, în loc să meargă pe piaţă, pentru ca să poată intra în circuitul economic al producţiei, al circulaţiei şi al absorbirii monetare, producţia economică internă fiind ea însăţi destinată pentru aceleaşi nevoi ale armatei (începând cu lâna necesară echipamentului şi continuând cu blocarea întregii producţiuni de textile, încălţăminte, mijloace de transport etc.) însemnează că statului însuşi creează, prin comerţul său exterior şi prin efortul de război excepţional, o suprimare a economiei private şi a producţiei, mergând la epuizarea oricăror rezerve fără posibilitatea de a reface, mâine, aceste funcţiuni economice. Un exemplu: echipamentele produse pentru armată depăşeau 1 milion în momentul intrării în război (22 iunie 1942). Producţia internă pentru acestea şi rechiziţiile au continuat şi au alimentat unităţile româneşti aflate în răsărit de atunci şi până azi, totuşi azi armata română se găseşte sleită complet de orice fel de echipament, pentru condiţiunile grele în care au fost puse armatele noastre să lupte în răsărit au făcut ca acest echipament să fie distrus continuu. Un examen atent, obiectiv al acestor eforturi şi acestei contribuţiuni de război a României, ca şi a situaţiei sale grave economice şi financiare cred că apare astfel evident. Trebuie să se înţeleagă situaţia României, care a fost surprinsă în 1940 cu graniţele prăbuşite şi cu aparatul economic şi financiar amputat, având ca bază în acel moment un sistem economic liberal.
În timp ce Germania, care deţine aproape monopolul comerţului exterior al României, are o monedă dirijată, are o economie stăpânită şi condusă etatist, un regim de preţuri pe care îl dictează statul însuşi în raport cu nevoile importului, variind când ridicarea preţurilor, când impunerea unui curs monetar nou şi ridicat, – România se găsea la 1940 fără un plan economic de organizare a producţiei, de dirijare a schimburilor, de echilibrare a comerţului exterior. Guvernul Mareşalului Antonescu a moştenit atunci o seamă de servituţi economice grave, ca angajamentele Tătărescu şi Gigurtu, privitoare la exporturile de petrol şi exporturile de cereale fără ca să se moştenească o organizare economică aptă, să ţină un echilibru între preţurile industriale şi preţurile agricole, iar din cauza situaţiei politice grave în care se găsea, în neputinţa să oprească sau să limiteze dezechilibrul contra prestaţiilor dintre Germania şi România.
Frământările din ianuarie 1941 şi cursa preţurilor creată de cererea excesivă a trupelor germane şi de preţurile oferite de acestea au agravat inferioritatea economică şi financiară a României. Guvernul Reichului trebuie să înţeleagă această situaţiune şi mai ales cât de mult au contribuit împrejurările în favoarea sa şi împotriva României la acest dezechilibru.
În noiembrie 1940, la Berlin şi în martie 1941 la Roma, Mareşalul Antonescu a stăruit ca să se înţeleagă acestă situaţie grea. Creditele acordate însă n-au respectat condiţiile stabilite la început, agravând sarcinile României, în timp ce criza economică internă s-a agravat şi din cauza a doi ani agricoli deficitari.
În noiembrie 1941, când situaţia financiară era destul de grea datorită emisiunilor fără acoperire ale Băncii Naţionale, dar situaţia economică nu se agravase în aşa măsură ca azi, iar contribuţia economică şi financiară a României nu căpătase proporţiile de azi, după cum efortul de război al României nu atinsese plafonul excesiv de azi, am găsit eu personal la Berlin totuşi o mare înţelegere la dl ministru von Ribbentrop, la mareşalul Göring, şi la însuşi Führerul Adolf Hitler.
Când am pus problema acoperirii emisiunii făcute de Banca Naţională pentru nevoile armatei germane în România, pentru transporturile şi exporturile germane, s-a hotărât să se dea României o cantitate de aur corespunzătoare acoperirii în mare parte a acestor emisiuni care reprzentau nevoile armatei române şi celelalte.
Am cerut atunci, prin nota rezumativă pe care am prezentat-o ca sinteză a expunerilor verbale ce am făcut şi pe care v-o alătur în copie, ca să se înţeleagă că efortul României nu poate să meargă la infinit.
Că România, care nu este o mare putere cu o răspundere mondială, nu poate să afecteze acestui război toate rezervele economice şi toate posibilităţile sale financiare, fără a crea o gravă criză, cu consecinţe sociale periculoase, la care Germania însăşi n-are nici un interes să se ajungă.
Am ajuns atunci:
– revizuirea situaţiunilor pentru prestaţiile noastre în raport cu prestaţiunile germane;
– revizuirea preţurilor la armament în raport cu preţurile petrolului;
– stăvilirea preţurilor industriale;
– armamentul să nu mai fie dat în condiţiuni care să reprezinte o sarcină grea pentru România;
– revizuirea preţurilor pentru materiile prime exportate din Germania şi care intrau în fabricaţiunea de armament român, întrucât şi acestea urmau să intre în regimul Oel Pakt (dacă armamentul livrat de Germania este plătit pe preţul ante-belic deşi este produs cu o mână de lucru mai scumpă decât în România, cu atât mai mult materiile prime germane care intră în fabricaţia de armament român trebuie să fie livrate tot pe preţurile ante-belice).
Am rugat să se creeze un cont special de credite pentru armament în care să fie trecut tot armamentul primit de România după această dată, urmând ca acest cont să nu reprezinte o sarcină pentru România şi la terminarea războiului să fie lichidat de beligeranţi, în nici un caz însă pe spatele României.
Acest lucru a fost admis în principiu.
Totuşi, de atunci până azi,
1. Aurul angajat să ne fie predat, n-a fost livrat în întregime;
2. Preţurile livrărilor de armament n-au fost revizuite;
3. În timp ce România a continuat şi a sporit chiar cantităţile de petrol exportate, volumul armamentului importat nu a corespuns valorii exporturilor de petrol, nici chiar cu preţurile majorate, ceea ce a dus la pierderile mai sus arătate ale petrolului românesc;
4. În timp ce România a dat petrol, produse alimentare şi mai ales animale (cereale nu am dat chiar cât era prevăzut în contingent, fiindcă am avut o gravă criză economică) destinând Germania şi aliaţilor săi peste 83% din comerţul exterior şi Germania singură 87% din petrolul său, în acelaşi interval prestaţiunile germane au fost foarte reduse în afară de armament;
5. Materialele livrate, chiar când era vorba de materii prime care intrau în fabricaţiunea de război, au fost date României pe un preţ excesiv de ridicat, unele trecând cu 200% faţă de preţul anterior, deşi ocupau o mare parte din volumul exporturilor, deci reduceau exportul;
6. S-a cerut României să intensifice producţia de petrol şi finanţarea exporturilor şi aceasta a creat României fenomene grave deinflaţie şi dezechilibru economic, cum am arătat mai sus şi determinând o urcare a preţurilor, din cauza prestaţiunilor faţă de Germania, pentru ca la capărul ei Germania să invoce ridicarea acestor preţuri la unele articole care n-au decât o participare redusă în exportul nostru, pentru ca să se pretindă revizuirea tutror preţurilor de export germane;
7. A fost convenit să se dea României conducte de petrol şi gaze, cărbuni şi altele, pentru a o putea ajuta în păstrarea volumului exportului de petrol, fără ca aceste obligaţiuni să fie executate în intregime, fiindcă nu ni s-au dat conducte decât în parte şi nici cărbuni; ni s-au cerut în schimb să reducem consumaţia internă de combustibil lichid, ceea ce a agravat criza de producţie românească;
8. Nevoile de finanţare ale armatei germane în România au continuat să ceară Băncii României un efort de emisiune dintre cele mai grele, în aceaşi vreme în care statul trebuia să finanţeze războiul pentru care a cheltuit până azi peste 230 miliarde, pe lângă disponibilul ăn clearing care se ridică la circa 500 milioane RM;
9. S-a creat într-adevăr un cont de credit nou pentru armament României, nu de la noiembrie 1941, ci după ianuarie 1942, dar acest cont nu numai că nu a fost scos din sarcina României, dar contrat intenţiilor şi discuţiilor avute la stabilirea acordului s-a obţinut ca să se acopere acest credit prin bonuri de tezaur.
Cerute ca simplă garanţie prin însăşi telegrama iniţială de la Berlin, ele au ajuns la purtător, ceea ce nu puteam accepta mai ales că erau scadente în timpul războiului;
10. Cu toate că dl ministru von Ribbentrop a dat toată înţelegerea situaţiei României, dând în prezenţa mea dispoziţiuni, pentru ca să se elaboreze un program economic şi financiar, conform căruia România să primească mărfuri pentru absorbirea monedei de pe piaţă, aur şi devize pentru acoperirea emsiunilor germane, participaţiuni pentru înlesnirea efortului tehnic şi financiar şi considerarea eforturilor financiare pentru război pentru a sprijini contribuţia militară a României.
Cu toate că dl ministru Funk, venind la Bucureşti a avut prilejul, ca şi generalul Hanneker şi Becker să cunoască întreaga situaţie economică şi financiară a României, posibilităţilor economice şi de război, iar dl ministru Clodius o cunoaşte în întregime şi de mult timp, s-a cerut totuşi României şi se insistă:
a) Ca România să dea încă o contribuţie economică şi financiară pentru trupele sale din răsărit, împotriva convenţiunilor şi aranjamentelor militare şi cu toate că acestea n-au exercitat dreptul de captură şi de rechiziţie care a fost rezervat comandamentelor şi organizaţiunilor germane, deşi se puteau aproviziona de la faţa locului;
b) Se cer contribuţii speciale din Transnistria, cu toate că statul român a investit în producţia din acest an în Transnistria circa 20 miliarde lei, fără ca să fi izbutit să acopere această sumă şi cu atât mai puţin să facă din Transnistria un teritoriul militar pentru sprijinirea războiului;
c) Cele circa 7.000 kg aur restante de pe anul trecut şi pentru care dl von Ribbentrop în chiar prezenţa mea, a dat dispoziţiuni să fie imediat predate României, de la 22 septembrie şi până azi, n-au ajuns aici;
d) S-a propus un plan într-adevăr pentru echilibrarea balanţei de plăţi, care însă pe lângă că evaluează insuficient exporturile româneşti spre Germania, date fiind sporurile de preţ la petrol, deci nevoile de finanţare româneşti, dar când este vorba de acoperire, trece în calcul aurul restant pe anul trecut, dă o cantitate de aur insuficientă pentru acoperirea nevoilor Băncii Naţionale în locul unor mărfuri care să poată merge pe piaţă şi să poată absorbi moneda şi înlesni echilibrarea economică internă;
– sunt numai produse de fier şi materii de fier care vor intra în principal în producţia de război şi rămâne de văzut dacă preţul lor nu va fi ridicat ca şi anul precedent;
– participările sunt insuficiente;
– nu se introduc anumite arierate în calcularea pasivului;
– se trec scadenţe pentru împrumutul de armament care, dată fiind natura lui şi discuţiunile avute, nu trebuie să intre în sarcina României, deci anuităţile nu pot fi calculate în planul de acoperire, pe durata războiului;
– în ceea ce priveşte introducerea scadenţelor şi anuităţilor la creditele din 1940, ţinând seamă că materialele furnizate pentru Căile Ferate şi pentru Poştă au avut o folosinţă de război sau au interesat în primul rând transporturile germane sau producţia de petrol germană, credem că România ar putea să fie ajutată şi anuităţile suspendate cel puţin până când criza ar fi trecut;
11. Dl. ministru Funk făgăduise să dea Românie importate cantităţi de mărfuri, dându-şi seama cu compentenţa sa, că criza financiară şi economică a României este o mare criză de circulaţie şi o amputare a producţiei. Totuşi, mărfurile produse pentru exportul german în România nu trec de 150 milioane mărci pentru exerciţiul care se propune;
12. Nu s-a făcut nici până azi calculul diferenţelor şi pierderilor de armament, pentru ca ele să fie acoperite într-un fel. La repetate stăruinţe de intrare de armament urgent şi de echipament, cerute prin note verbale şi scrise continuu din mai şi până azi, s-a răspuns cu livrări foarte reduse, lista materialelor urgent necesate a fost acceptată numai în parte, într-o vreme când noi avem nevoie de echipament pentru instrucţie şi refacerea unor unităţi distruse.
S-a comunicat comandamentului că vor fi trimise materialele pe front.
Vă rog să atrageţi atenţia că armata română a pierdut în bătăliile din ultimele săptămâni numeroase efective, că şi-a pierdut între 50-70% materiale şi echipament şi că toate rezervele de echipament pentru unităţile noastre trimise în Rusia, conform listei pe care am înaintat-o ca anexă dlui von Ribbentrop, cu prilejul notei verbale din ocotmbrie 1942, sunt şi ele pierdute, pe lângă toate celelalte grave pierderi;
13. La cererea de credite în mărfuri şi maşini pentru sprijinirea Direcţiei Dunării Maritime, ca să poată continua lucrările de despotmolire a Gurilor Dunării, deşi Germania are întregul transport pe Dunăre şi în Marea Neagră şi Comandamentul Român i-a pus la dispoziţie vasele de comerţ (din care s-au pierdut 60%) şi vasele militare, ni s-a răspuns printr-o cerere de calculare a taxelor nu în franci aur, ci în lei, şi cu trecerea acestora în conturi de clearing, adică cu o nouă finanţare română, un credit pe care ni-l deschidem noi înşine, agravând inflaţia, deşi pentru efortoul german în Dunăre şi în Marea Neagră noi am pierdut vase de comerţ în valoare de circa 10 miliarde, care sunt sustrase, până la înlocuirea lor, economiei româneşti a transporturilor;
14. În sfârşit, o infinitate de alte chestiuni secundare, care urmau să fie soluţionate din anul precedent şi până azi n-au fost rezolvate, astfel că ele urmează să facă obiectul acestui examen general.
Misiunea Dvs. la Berlin este, deci nu numai a cere acorduri economice pentru anul în curs, dar examinarea generală a situaţiei pe baza arătărilor ce am avut onoare să fac la Marele Cartier General la 22 şi 23 septembrie, ca şi cu prilejul vizitei dlui ministru Funk în România, deci o considerare a întregului plan al colaborării economice şi financiare germano-române.
Faţă de contribuţia dată de România în acest război;
Faţă de fidelitatea cu care ne-am respectat cuvântul în colaborarea economică;
Faţă de faptul că ni se cere să continuăm sporirea producţiei petrolifere, deşi zăcămintele sunt în scădere gravă (producţia petroliferă din primele şase luni ale anului 1942 a crescut cu 215 tone faţă de producţia primelor 6 luni ale anului 1941) cu toate că rezervele încep să se epuizeze în aceeaşi vreme în care consumul intern a fost redus la minimum (de exemplu din producţia de benzină nu se consumă în interiorul ţării decât 14%);
Cu toate că statul român a dat toate rezervele şi stocurile economiei naţionale şi a luat stocurile şi rezervele armatei şi ale Căilor Ferate pentru a le pune la dispoziţia Germaniei pe lângă toate celelalte contribuţiuni economice dintre cele mai grele;
Socotim că examinarea acestor exporturi şi oprirea crizei grave în care intră România datorită lipsei de echivalent în contra prestaţiilor germane şi a nevoilor de finaţare a acestui export şi a trupelor germane din România, pentru ca să-şi poată continua colaborarea, evitând să intre într-o gravă criză internă, cu consecinţele internaţionale cele mai grave.
Pentru toate acestea, vă rog să cereţi următoarele, în afară de instrucţiunile pe care vi le-am dat verbal înaintea plecării dvs (în Consiliul de Miniştri a cărui stenogramă vă serveşte drept instrucţiuni) şi în afară de instrucţiunile anterioare pe care vi le-am transmis, ca şi de instrucţiunile pe care Banca Naţională le dă delegatului său în cadrul aceloraşi principii:
A. Revizuirea planului de echilibrare a clearingului de la 1 octombrie 1942 la 1 octombrie 1943.
Balanţa de plăţi, astfel cum a fost propusă de dl ministru Clodius şi delegaţia germană, nu poate satisface interesele noastre.
Prin nota din 8 decembrie 1942, Legaţia germană de la Bucureşti mi-a comunicat în scris – din partea dlui ministru von Ribbentrop – o sporire a planului anterior şi anume:
a) Export în valoare de 970 milioane mărci germane anual, din care circa 300 milioane materiale de război;
b) Mărirea contingentului de fier de la 260.000 tone la 560.000 tone;
c) 36 milioane mărci germane în devize şi 25 milioane în aur;
d) Pentru finanţarea cheltuielilor militare se vor acorda 50 milioane mărci germane în aur.
În aceeaşi zi, printr-o notă separată, ni se comunica că Guvernul german a acceptat propunerea ce făcusem, ca pentru plăţile în lei pentru armata germană în România să se pună la dispoziţia Guvernului Regal Român o acoperire de_____ în aur.
Vă rog, deci, să examinaţi care este planul cheltuielilor militare germane în care până azi au intrat şi nevoile apărării antiaeriene, apărării de coastă, transporturile, precum şi marina şi transporturile de vapoare care erau plătite în lei pentru a ni se da volumul total al acestor cheltuieli militare, care urmează să fie finanţate, astfel ca să ne putem da seama dacă cele 50 milioane mărci germane aur corespund cu 50% acoperire.
Vă rog să atrageţi atenţia că în nici un caz nu pot să intre în discuţie cele 7.170 kg aur datorite pe trecut şi nici cele 43 milioane franci elveţieni, reprezentând contractul Oerlikon, care de asemenea au intrat în calculul de acoperire al anului precedent.
Pentru a sprijini eforturile Guvernului Român, împiedicând o prăbuşire economică şi pentru acoperirea emisiunilor Băncii Naţionale, vă rog să cereţi a ni se da patru vagoane aur în afară de cele 7.170 kg şi în afară de acoperirea de 50% pentru finaţările armatei.
De asemenea, vă rog să cereţi 75 milioane mărci în devize, în afară de 36 milioane (Oerlikon) care rămân pe trecut.
[…]
Vă rog să insistaţi ca armamentul să ne fie livrat în condiţiile Oelpaktului şi să nu se mai creeze pe viitor o diferenţă artificială între contraprestaţiunile româneşti şi cele germane şi o echilibrare falsă a lor prin această diferenţă de preţuri; după cum vă rog să cereţi ca şi materialul pentru aviaţie să intre în Oelpakt, privit ca material de război şi armament.
În contra obligaţiunilor convenţionale, Ministerul Aerului Român a primit recent o comunicare prin care Guvernul Reichului îi aduce la cunoştinţă unele sporiri care trec de 23%.
Vă rog să arătaţi că avem neapărată nevoie de cel puţin 300.000 echipamente militare fără întârziere.
La intrarea în război, România avea peste un milion de echipamente, în afară de toate rezervele.
Azi le-am epuizat complet.
Noi nu le putem reconstitui şi deci nu putem avea nici un minimum de armată, datorită şi faptului că în anul 1940/1941 s-a ridicat în mod regulat din România lână reprezentând cel puţin 500 vagoane; iar pierderile recente ale întregului material în răsărit, ne pun în situaţia gravă de a nu mai putea conta pe nimic din ceea ce am avut.
În memorandumul din 11 februarie ce am întocmit ca Ministru al Afacerilor Străine cu prilejul vizitei d-lui Mareşal Antonescu, noi am arătat leal limitele puterii noastre militare şi condiţiile participării.
Vă rog să spuneţi d-lui ministru Clodius că-l rog personal să se ocupe de această problemă, solicitându-i Excelenţei Sale d-lui von Ribbentrop răspunsul.
Printr-o scrisoare specială îi adresez d-lui ministru von Ribbentrop cererile ce formulez în numele Guvernului Regal Român, ca răspuns la scrisoarea sa, ca şi la convorbirile de la Marele Cartier General, solicitând stăruitor procurarea materialelor prevăzute în listele transmise încă din iunie şi octombrie a.c., la care însă urmează să se adauge o nouă listă pentru înlocuirea materialului recent pierdut şi în orice caz a acestui minimum de 300.000 echipamente.
La 23 septembrie, Excelenţa Sa Führerul Adolf Hitler, căruia i-am pus această problemă a refacerii unor unităţi şi a echipamentului a binevoit să-mi făgăduiască tot sprijinul.
În lista primită însă la Comandament se menţionează foarte puţin în această privinţă.
Vă rog să atrageţi atenţia, de asemenea, că aceste livrări de material urmează să fie făcute parte pe front, dar parte în ţară, conform indicaţiunilor Ministerului Înzestrării şi Comandamentului Român, pentru că trupele noastre trebuie instruite ca să aibă capacitatea de lupăt şi trebuie îmbrăcate ca să fie instruite.
F. Vă rog să atrageţi atenţia că în exporturile de fier urmează să nu se calculeze şi capturile.
O convenţiune între comandamente stabileşte un drept de captură proporţional pentru unităţi româneşti astfel că nu pot să intre în calculul balanţei comerciale cantităţile de fier ce ar proveni din capturi, decât cel mult pentru costul valorificării şi al transportului lor.
G. Este esenţial pentru noi să se mărească volumul mărfurilor, cu atât mai mult cu cât anul trecut, pentru textile, încălţăminte şi altele, contingentele au fost reduse şi n-au fost respectate în întregime.
Am rugat pe dl ministru Clodius să ni se dea doar mărfuri de folosinţă specială, opinci de cauciuc (dar, desigur, în afara contingentelor de cauciuc, destul de reduse ele înşile), să ne mărească cota de maşini şi instrumente agricole, precum şi de mărfuri care pot avea o folosinţă rurală.
Vă rog să ne comunicaţi lista, volumul şi valoarea acestor mărfuri.
[…]
De asemenea, vă rog să examinaţi cu grijă pentru ca preţurile la importurile din Germania să nu fie excesive, ajungând astfel la această situaţie anormală, că în timp ce circa 80% din comerţul nostru exterior stă pe preţuri fixe şi reduse ale Oelpaktului, 80% din preţurile germane ale mărfurilor din care foarte multe trebuiau să intre tot în Oelpakt, merg la majoraţie de la 2-300%.
Trebuie, pentru un volum corespunzător cu exporturile noastre cu preţuri fixe, sau, în orice caz, stabile sau reduse, să ni se dea un volum de exporturi, de asemenea cu preţuri fixe.
I. Formula de decontare a Băncii Naţionale va trebui să fie primită sau revizuită în raport cu planul general de acoperire, cu aurul şi devizele primite de aceasta pentru anul 1942-1943.
J. România va continua să facă toate sforţările pentru exportul de petrol în Germania, ca şi până acum.
Vă rog să atrageţi atenţia că anumite cantităţi de petrol luate din România şi aduse sub titlul nevoilor războiului, au fost trecute în alte ţări şi vândute ca mărfuri germane, împotriva prevederilor Oelpaktului şi a dispoziţiunilor formale ale clearingului şi acordurilor economice şi fără ca diferenţele de preţuri să fi fost rambursate României, aşa cum era convenit.
Dl ministru Clodius a recunoscut în mai că în Croaţia fuseseră trimise cantităţi de petrol român, iar recent am putut constata că şi în alte ţări s-a procedat la acest lucru, ba pe unele pieţe întâlnim oferte germane de petrol românesc.
K. Pentru ca să putem restabili echilibrul financiar şi asigura emisiunile curente ale Băncii Naţionale, precum şi pentru a putea sprijini producţia industrială de petrol şi transporturile în folosul Germaniei, trebuie ca aurul, devizele şi participaţiunile să ne fie date de la început.
De asemenea, aurul pentru acoperirea nevoilor armatei germane, cu atât mai mult cu cât este penibil pentru noi ca discuţiunile finanţării pentru armata germană să ajungă să fie făcută endemic, din două în două luni.
L. Pentru a pune în ordine în livrările şi prestaţiunile reciproce trebuie să se pună o clauză în dezvoltarea principiilor acordului anului trecut, care în practică n-au dus la nimic, ca să se poată face revizuirea periodică din două în două luni asupra funcţionării acordurilor şi prestaţiunilor reciproce, acesta fiind singurul mijloc pentru ca să evităm întârzieri nepotrivite.
M. În ce priveşte livrările de petrol vom continua să facem toate sforţările ca şi până acum.
Cu toate că ne-am epuizat stocurile şi rezervele economice şi am atacat şi epuizat rezervele armatei şi ale Căilor Ferate, strângând producţia la maximum şi reducând consumaţia internă, totuşi vom face toate sforţările.
Până la 23 decembrie vor fi livrate 20.000 tone de petrol, urmând a vedea apoi, în raport cu temperatura şi condiţiile de transport, cantitatea ce mai putem livra până la 7 ianuarie.
N. În ce priveşte contribuţia pentru întreţinerea armatelor de peste Bug, este penibil pentru mine să constat că această problemă se pune pentru a patra oară, cu toate că la Marele Cartier General Excelenţa Sa d-l von Ribbentrop însuşi a înlăturat-o din discuţie. Nu se poate cere României o contribuţie specială economică financiară pentru armatele din răsărit. Întâi pentru că nu are de unde s-o dea.
Al doilea pentru că convenţiunile militare în vigoare niciodată n-au prevăzut o asemenea obligaţie. Am arătat aceste convenţiuni d-lui general Becker. Le aveţi şi dvs pentru susţinere.
Al treilea pentru că nu ni se poate cere să aprovizionăm noi trupe care n-au avut dreptul de aprovizionare şi captură locală, fiindcă aceastea au fost rezervate, prin aceleaşi convenţiuni militare, numai comandamentelor şi administraţiei militare germane; iar dacă ni s-a dat pentru cursul iernii cea mai înspăimântătoare dintre regiunile ruseşti şi cea mai stearpă, aceasta nu însemnează că după ce am plătit cu sânge, trebuie să plătim şi cu aprovizionări sau bani.
Pe de altă parte, când dl general Becker a fost la Bucureşti şi a discutat această problemă, i-am spus deschis când aflasem că trupele noaste din eşalonul II urma să înceapă să plece în câteva zile, că este nepotrivit să se pună în discuţie această problemă, după ce între comandamente s-a stabilit pe aceste baze participarea – fără nici un fel de discuţiune cu Guvernul – fiindcă am fi puşi în trista situaţie ca să cerem reducerea trupelor din răsărit, întrucât nu avem de unde să mai cheltuim şi să le aprovizionăm.
Dl general Backer a luat act în scris de această comunicare, pe care am rugat s-o transmită Marelui Comandament German şi însuşi Excelenţa Sa Führerul Adolf Hitler, arătându-i cu dovezi că suntem la limita maximă a puterilor noastre.
O. În ce priveşte Transnistria, cred că nu este potrivit ca să se facă protocol special privitor la relaţiile cu Transnistria, ci contingentele Transnistriei urmează să intre în contingentele generale româneşti, Guvernul României fiind acela care exercită, prin comandamentul militar, suveranitatea de ocupator.
În ce priveşte contingentele speciale bazate pe recolta din Transnistria, nu putem face angajamente precise, întâi pentru că nu avem o situaţie exactă a producţiei de porumb din întreaga ţară, faţă de deficitul mare ce avem, pentru a şti care sunt nevoile alimentare complimentare, în al doilea rând pentru că din Transnistria nu avem o evidenţă categorică a producţiei pe care să ne putem întemeia. Puteţi însă să asiguraţi că tot ceea ce va depăşi nevoile româneşti vom da, desigur, la exportul pentru Germania. Trebuie însă să se ţină seama că noi avem acolo investite circa 20 miliarde şi multe mijloace ale producţiei româneşti (combustibil, transport, mijloace de muncă etc.) care reprezintă tot atâtea reduceri ale potenţialului economic din Regat. Şi este absurd ca Transnistria să devină o sarcină pentru Regat, atunci când trebuie să ajute cheltuielile războiului.
Lasă un răspuns