Noi, creștinii, nu credem în ideea de Dumnezeu. Judecătorii, procurorii și avocații slujesc ideea de dreptate, iar filozofii slujesc ideea de înțelepciune. Pentru aceștia, dreptatea și înțelepciunea sunt numai niște noțiuni abstracte, care se schimbă în funcție de vremuri, de locuri și de oameni. Dreptatea și înțelepciunea în cazul lor nu se întruchipează într-o persoană anume, nici chiar în ministrul justiției sau al culturii. Și acești miniștri slujesc ideile de dreptate și înțelepiune, fără a pretinde că au cunoscut vreodată pe cuneva care ar fi însăși dreptatea și înțelepciunea.
Pentru noi, creștinii, Dumnezeu nu este idee, ci ființă. Este o ființă vie, creatoare și conducătoare a lumii văzute și nevăzute, spirituală, atotprezentă, atotputernică, veșnică, mai presus de lume, de timp și de spațiu, bună, dreaptă, înțeleaptă, iubitoare de oameni. Așa cum ni S-a descoperit în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, Dumnezeu este Unul în ființă, dar întreit în persoane: Tată, Fiul și Sfântul Duh. Nu sunt trei dumnezei, ci Unul, întreit în persoane. Aceste persoane formează Sfânta Treime. Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au atribute comune, cum sunt cele enumerate mai sus, dar și atribute specifice fiecăreia. Așa, bunăoară, Domnezeu-Tatăl este creatorul și conducătorul lumii; Dumnezeu-Fiul este mântuitorul și va fi judecătorul lumii, iar Dumnezeu Sfântul Duh este dătătorul de viață și sfințitorul lumii. Ne este greu să înțelegem această învățătură, fiindcă raportăm totul la ceea ce vedem cu ochii noștri trupești, pierzând din vedere că Dumnezeu este Duh, nu materie, adică o altă formă de existență.
De-a lungul timpului, atât Sfinții Părinți, cât și teologii de tot felul, au încercat să pătrundă adâncurile acestei taine a Sfintei Treimi, dar n-au reușit s-o facă pe deplin. Nu poți cuprinde apa mării într-un ibric! S-a recurs la tot felul de asemănări, dar deplin nu s-a putut explica această taină. Sfântul Spiridon al Trimitundei, la Sinodul I ecumenic de la Niceea, arăta tuturor că Sfânta Treime este asemenea unei cărămizi, care e formată din pământ, din apă și din foc. Mi se pare însă mult mai potrivită pentru înțelegerea noastră asemănarea Sfintei Treimi cu un pom. Pomul este format din trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Toate trei părțile acestea formează una: pomul. Fiecare, luată separat, nu mai este pomul în deplinătatea lui. Aceste părți au atribute comune, cum ar fi faptul că sunt alcătuite din esență lemnoasă, dar au și atribute specifice. Astefel, rădăcina captează din pământ substanțele hrănitoare pentru pom și-l fixează pe acesta în pământ; tulpina transportă substanțele hrănitoare către coroană și asigură stabilitatea pomului, iar coroana pregătește hrana pomului, zămislește și crește fructele.
În cultul Bisericii noastre au fost rânduite mai multe sărbători închinate lui Dumnezeu – Fiul (Nașterea, Tăierea Împrejur, Botezul, Întâmpinarea, Învierea, Înălțarea, Schimbarea la Față), lui Dumnezeu – Sfântul Duh i-a fost dedicată o sărbătoare (Pogorârea sau Cincizecimea), dar lui Dumnezeu-Tatăl nu I-a fot închinată o sărbătoare propriu-zisă. Există însă o sărbătoare închinată celor trei persoane ale Sfintei Treimi, care este fixată luni, a doua zi după Rusalii, adică la 51 de zile după Înviere. Dacă despre Dumnezeu-Fiul, adică despre Mântuitorul, avem numeroase prilejuri să vorbim la diferite slujbe, despre Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu – Sfântul Duh avem mai puține prilejuri. Astăzi mă voi opri, în câteva cuvinte, asupra învățăturii privind pe Dumnezeu – Sfântul Duh. El este dătătorul de viață și sfințitorul lumii. Atâta vreme cât acestea au viață, trăiesc, cresc, se reproduc, își dau rodul lor. Când viața se retrage din ele, mor. Putem spune că Duhul Sfânt stă la baza materiei vii. Putem să reproducem orice plantă sau viețuitoare din diferite materiale, dar nu putem să-i dăm viață acelei forme. Viața a fost și rămâne o taină a existenței lumii vii. Viața se împărtășește tuturor plantelor, viețuitoarelor de tot felul și oamenilor, indiferent de specie. Este o energie care pune în mișcare tot felul de ,,aparate”, adică de organisme vii. Prin urmare, cu știrea și cu voia lui Dumnezeu există fiecare fir de iarbă, fiecare viermișor, cât de mic. În afară de voia și lucrarea lui Dumnezeu lumea vie nu există.
A doua latură a lucrării lui Dumnezeu – Sfântul Duh este cea de sfințitor. Sfințenia este o altă formă de energie, pe care Dumnezeu o împărtășește atât oamenilor, cât și naturii. Ea nu are lucrare atât de vastă cum are Viața. Sfințenia se împărtășește de către Dumnezeu – Sfântul Duh lumii ca har. Acesta este o altă formă de energie. El a fost dat Sfinților Apostoli la Cincizecime, adică la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh). Sfinții Apostoli l-au împărtășit oamenilor sub forma Sfintelor Taine și Sfintelor Ierurgii. Știm că Sfintele Taine sunt în număr de șapte (Sf. Botez, Sf. Mirungere, Sf. Spovedanie, Sf. Împărtășanie, Sf. Cununie, Sf. Maslu și Sf. Hirotonie), iar Sfintele ierurgii sunt în număr nelimitat. Amintim aici câteva: sfințirea apei, a bisericilor, a caselor, a crucilor și troițelor, a semințelor, a steagurilor, diferite molitve și slujbe etc. Sfinții Apostoli n-au fost însă nemuritori pe pământ. Tocmai de aceea, ei au transmis acest har primit de la Dumnezeu episcopilor și preoților, însărcinându-i pe aceștia să le continue misiunea în lume. De două mii de ani, se săvârșește lucrarea sfințitoare a Sfântului Duh în lume prin slujitorii Bisericii întemeiate de Mântuitorul pe cruce și de Sfântul Duh la Cincizecime. Dacă Viața se împărtășește tuturor plantelor și viețuitoarelor și tuturor oamenilor, sfințenia se împărtășește doar celor ce primesc Sfintele Taine și Ierurgii.
Așadar, putem spune că Dumnezeu-Sfântul Duh este viața lumii și sfințitorul ei.
Felicitări pentru articol. Chiar și rațiunile lui Dumnezeu ne scapă, pentru că sunt ascunse și sunt altele decât cele lumești. Omul este cununa Creației dar fără ajutorul Lui noi nu putem face nimic. Doamne ajută!