Până acum aveam în tradiție „Europenele” la fotbal și la diferite alte sporturi. Mai nou, devin periodice și cele pe terenul cu mult mai puțin fair-play al alegerilor parlamentare. Intră în tradiție. Cam penibil, cu niște nume despre care n-a auzit nimeni, că ajungem să ne întrebăm cine sunt chiar și la acest sfârșit de mandat, când ar fi trebuit să fim mândri de ele pentru câte vorbe înțelepte și favorabile țării au rostit la Strassbourg sau Bruxelles; sau, dimpotrivă, cu altele care au speriat vestul (Europei) prin modul cum și-au fitilit acolo interesele propriei țări, cum au servit interesele altora, cum s-au ploconit Înaltei Porți aidoma capuchehaielor de pe vremuri.
Dar aceste „Europene” intră și gata compromise în tradiția dezinteresului alegătorului, care se convinge că „și asta este tot o mânărie a găștilor din partide”, de vreme ce la alegerile trecute, s-a văzut că n-are ce căuta picior de independent dacă electoratul, chipurile, a preferat-o pe EBA personalității cunoscute și simpatizate a generalului Abraham. Dar, ca să putem surclasa acest pesimism electoral a cărui cronicizare adapă sentimentul de delăsare națională, la fel cum a făcut-o și dezindustrializarea țării și deșertizarea agriculturii și emigrarea medicilor la îndemnul președintelui iubit, nutrim speranța că, făcându-și sau făcându-i-se partid, Elena Udrea o va proteja matern pe activa și temuta parlamentară europeană, punând-o acum pe liste de partid. Și lăsând astfel o șansă mai mare independenților care chiar vin cu idei și vor să realizeze ceva, în ciuda pragului îngrozitor care li se pune așa cum alte țări europene n-au: de una sută mii de semnături de susținere pentru a li se accepta candidatura.
Unul dintre aceștia, pe care îl susțin dar îl și plâng fiindu-mi groază de modul în care va strădui să strângă semnăturile, este tânărul universitar economist și publicist de studii socio-economice Radu Golban, a cărui carieră de consultant economic a reușit într-o țară ca Elveția, ce nu iartă nimic din acest punct de vedere, tocmai fiindcă fiecare cetățean al ei ne-ar putea fi consultant nouă. Așadar consultațiile economice ale lui Radu Golban, care au ajuns să fie utile elvețienilor, ne-ar putea fi utile și nouă dacă el ne-ar reprezenta în Parlamentul European.
Așadar, prezența unui asemenea om printre politicieni care nu ne sunt întotdeauna favorabili, ar putea aduce un plus de prestigiu și de avantaje țării. Așadar, ar putea aduce și un plus de profit, urmărind cu ochi de specialist versat în Europa, și nu aici, în folosirea mai rațională și mai perseverentă a fondurilor europene pe care le-am putea accesa. Așadar… Așadar, frați români, criminala întrebare care se pune – fără nici un fel de partizanat politic, ci numai și numai pentru a avea un om dispus într-adevăr să lupte pentru interesele țării – este: Cum facem pe dracu-n patru pentru ca lista lui să ajungă la 100.000 de susținători?!… Și nu ca să-l alegem, ci numai ca să poată intra în competiție cinstită cu ceilalți, să ne arate ce vrea să facă pentru destinul românesc și să se angajeze independent la aceasta!… Spun că e criminală această întrebare deoarece țări similare nouă ca membre în Uniunea Europeană – Italia, Ungaria, Spania, mai ales Suedia – cifrează la mii și nu la sute de mii aceste susțineri. La noi însă, în atmosfera clientelară de slugi care aduc voturile, sau chiar familială, de beizadea tare-n tată sau tare-n mamă, ale căror funcții publice au început a fi dorite ereditar, o cifră alungătoare precum suta de mii de semnături, nu poate fi decât benefică pentru potentații care, de felul lor, sunt de mai multe categorii.
Față de acestea multe, ea e defavorizatoare doar pentru două categorii: Populația cu interesele ei și acei oameni de adevărată inițiativă civică ce nu vor să se supună partizanatului politic. Printre ei se află și Radu Golban care nu vrea să se ducă pe roze în Parlamentul European. El a aruncat deja o mănușă care deranjează, argumentând obligația de restiture din partea Germaniei a unei datorii istorice pe care o are față de România încă de pe vremea lui Hitler și Carol al doilea, mărită cu tot grâul și perolul stors de la Antonescu și cu toate dobânzile aferente. Iar, amintindu-ne vorba lui Tănase cu „era rău cu vas is das, dar mai rău cu davai ceas”, dacă acest bun economist tânăr și perseverent va începe să sape și-n direcția cealaltă, ne-o scoate datoare și pe Măreața Uniune și-i obligă pe ruși să rostească măcar un umil „pardon” pentru holocaustul basarabenilor!
Avem nevoie de un semenea om în Parlamentul European? Avem! Dar avem și un obstacol de una sută mii de semnături despre care, atentă la toate chichițele legislației dâmbovițene, Uniunea Europeană n-a scos o vorbuliță.
Lasă un răspuns