Deci…

Deci, mie mi-ar conveni ca salariul meu să-mi ajungă să-mi plătesc energia şi întreţinerea pentru casă, mâncarea, lenjeria, lame de ras, ceva şampoane, cărţi şi să-mi mai rămână bani pentru încălţări şi haine second, ceva pentru o mobilă, electrocasnice, telefoane, internet şi o maşină, toate la mâna a doua, un computer nou şi ceva pentru concediu. Desigur că nu e corect să începi un enunţ cu „deci”, iar pretenţiile mele par exagerate în ochii majorităţii românilor, dar, asta mi-ar conveni, momentan.

Nu e corect să începi cu „deci”, dar e corect să fii la putere şi să te ciondăneşti pe posturi de miniştri?! Deci, de câteva zile asistăm la la o ciorovăială ca la uşa cortului (să zicem că mă refer la corturile cumanilor şi gepizilor din Evul Mediu, ca să nu fiu acuzat de… cine ştie ce!), în care preaputernicii zilei trag de grăsimea de pe ciolan, ca să le pice cât mai multă pentru ciorba pe care o pregătesc în două cazane, separat. Deci, e limpede că cele două părţi PSD (mai nou, în formula USD) şi PNL se gândesc la divorţ, au pus deja apa la clocotit, fiecare în cazanul său, doar că momentul despărţirii este amânat până la momentul considerat prielnic.

Momentul prielnic va fi când unul din liderii celor două grupări politice va ceda nervos şi celălalt va avea ocazia să-l acuze că ruptura s-a produs din cauza nervosului. Pentru aceasta, cei doi lideri, cu locotenenţii, consilierii, cu asistenţii lor cu tot, îşi pun pioneze sub fund (deci, dicţionarul le zice piuneze, dar mie îmi sună fals, chestie de obişnuinţă), îşi bagă petarde în buzunare, scot limba, îşi pun piedici pe la spate, scuipă în cazanul „colegului” de alianţă.

Deci, acum, să nu dramatizăm. Aşa ceva se întâmplă în alianţe conjuncturale, de când e lumea şi pământul. Era de aşteptat să se întâmple aşa ceva şi în politica românească. Nu trebuia să fii profet ca să anticipezi aceste ciomăgeli colegiale, din moment ce principalul liant puternic al alianţei era adversitatea faţă de Traian Băsescu. Acum, când Băsescu începe să devină mai transparent decât umbra sa la Cotroceni, pe cei doi parteneri de alianţă nu-i mai leagă decât interesul pentru funcţii. Iar funcţiile nu ţi le face nimeni cadou. Trebuie să lupţi pentru ele. Şi, iac-aşa, gâlceava-i gata!

Deci, am vrut să întreb dacă este cumva, cineva, preocupat de aspiraţiile mele, acelea cu salariul din care să pot să-mi permit una şi alta. Dar, nu mai întreb, că şi pe mine mă umflă râsul. Deci, cine să fie interesat de visele mele prosteşti, când tocmai se împart posturile de miniştri!