Frica…

S-a dus Vasâi a lui Smerega să macine un sac cu mălai la moară la Ilieş. După măcinat a mai stat de vorbă cu morarul, au închinat împreună câte un pleu de palincă, au horit nişte hore bătrânești, și-au adus aminte de tinerețe. Făcându-se miezul nopții, Vasâi și-a luat măcinișul în spate și a pornit-o spre casă. Când să treacă înapoi apa Bascăului, odată aude cum cineva pranică halube sub punte. Uitându-se mai bine, văzu nişte fete cum se scăldau în lumina lunii, râdeau şi se împroşcau una pe alta cu apă. Înţelese că aestea nu-s fete adevărate, ci bosorcăi de noapte, pentru că în mijlocul lor sta Fata Pădurii. Se uita la el cu ochii ca focul şi-i făcea din geit să sară în apă.

Spăriet de moarte, a trecut puntea în fugă, sărind cu măcinişul peste spărturi, până ajunse în şatra casei. Înainte de a intra pe uşă, se uită înapoi şi văzu cum din urma lui vine Fata Pădurii, mai să-l apuce de picior.

Vasâi a lui Smerega începu a bate din toate puterile în uşă, mai s-o spargă. Soră-sa i-a deschis, somnoroasă, și l-a lăsat să intre. Cum numai a tras zăvorul la uşă, s-a auzit cum cineva răstoarnă masa în şatră. Apoi, în fereastră apăru Fata Pădurii, cu capul plin de gândaci care foiau în toate părţile. Văzând că nu-l poate păcăli să iasă afară, clănţăni de două ori din dinţi, după care nu se ştie de unde se auzi un vuiet ca de furtună. În pod au început a pocni nucile. Afară se rupeau copacii, cădeau la pământ gardurile. Apa Bascăului muşca supărată din maluri. Vasâi și cu soră-sa dârdâiau de frică și se rugau la Dumnezeu să treacă noaptea mai repede. Știau ei de undeva că Fata Pădurii se temea de răsăritul soarelui.

Când au ieşit dimineaţa afară, nu mai puteau de mirare. Toate erau la locul lor. Masa sta neclintită în mijlocul șatrei. Copacii erau drepţi ca lumânarea. Băscăul curgea de voiţă la vale. Răchitele se legănau pe maluri. Sub punte nu era nimeni. Numai nişte peştișori sclipitori săreau din apă cât puteau de sus. Se bucurau de strălucirea soarelui ce se înălţa de după dealul Igovei.

După care se cufundau până peste cap în valurile Bascăului și înotau mai departe, spre apele Tisei Negre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*