Într-o casă de lemn din Valea Igovei trăia o văduvă cu un cocon mic, pe care-l creştea într-un leagăn cioplit într-un bucium de brad. Într-o zi, în timp ce femeia săpa prin grădină, în cer apăru Fata Pădurii. Zbura printre nouri cu cocoana ei în braţe, pe care încerca s-o înveţe să prindă păsări. Uitându-se de sus şi văzând că coconul văduvei era mai mândru decât cocoana ei, a intrat supărată în casă şi a schimbat coconii – pe al ei l-a pus în leagăn, pe al văduvei l-a luat cu dânsa. După care s-a înălțat din nou în cer a zburat cu tot cu cocon dincolo de muntele Beşicura Mică.
După ce a gătat de lucrat prin grădină, femeia a intrat iute în casă, să-şi hrănească coconul. Şi cum a văzut o cocoană în loc de cocon, s-a dus într-un suflet la vrăjitoarea de la marginea satului şi a întrebat-o ce să facă mai departe, că nu mai putea de mirare şi necaz.
Vrăjitoarea s-a uitat într-o tocă cu apă de mocirlă şi pe loc a priceput ce isprava a făcut Fata Pădurii, că se cunoșteau. A sfătuit-o pe văduvă să aprindă un foc mare în cuptor, să pună cocoana pe lopată şi, prefăcându-se că vrea s-o arunce în flăcări, să spună vorbele acestea:
– Na-ţi-l p-al tău, dă-mi-l p-al meu!
Cum a zis vrăjitoarea, aşa a făcut. Aprinse un braţ de lemne în cuptor, întinse cocoana pe lopată şi prefăcându-se că vrea s-o arunce în flăcări, zise:
– Na-ţi-l p-al tău, dă-mi-l p-al meu!
Şi dintr-o dată s-a stârnit un vânt mare de tot şi în vântul acela se vedea cum Fata Pădurii zboară despletită pe sub nouri cu coconul femeii în braţe. Intrând în casa văduvei, a pus coconul la loc în leagăn, şi-a luat cocoana de pe lopată şi a zburat cu ea dincolo de Beşicura Mare, ascunzându-se după un nor plin cu bobițe de ploaie.
Cu acestea, vorbele vrăjitoarei s-au împlinit. Văduva a trăit în linişte şi pace până şi-a văzut coconul bun de însurat. Dar numai nu cu cocoana pădurii, care crescuse și ea mare şi zburând prin cer după păsări, de multe ori trăgea cu ochiul la feciorul văduvei, că tare era hireş.
I-a găsit o româncuţă din Plăiuţ, care nici prin aer nu zbura, nici păsări cu mâna nu prindea. În schimb, putea mulge vaca, griji de grădină şi de casă. Că numai cu zburatul prin nouri, gazdă de haznă la Podișor nu te faci.
Lasă un răspuns