„Ghiţă de la presă”

Octavian Bour„Deconspirarea” lui Ghiţă, ofiţerul de (sub) presă de la poarta serviciilor, ar fi trebuit să zguduie întreaga societate. Pentru că, defectările informative venite dinspre Sorin Roşca Stănescu reprezentau un cap de sfoară pentru şansa de a atârna public uniformele strecurate în restul de media care mai vieţueşte azi pe unde apucă. În mediul online, prin ultimele file de presă scrisă, dar, mai ales, în audio-vizual.

Dezvăluirile „SRS”-ului ar fi fost, de altfel, remarcabile, demne de un pulitzer românesc, dacă ele ar fi fost făcute cu mulţi ani în urmă, din postura de jurnalist a defectorului de azi. Dar, răsuflate abia acum, când gazetarul s-a pus la adăpost sub acoperişul parlamentului, ele nu mai produc prea multe valuri. Poate şi pentru faptul că, nemaifiind atâtea gazete pe tarabă, nici nu prea mai are cine să rasfoiască public dosarul „Ghiţă de la presă”.

Pe de altă parte, acuzațiile făcute de SRS abia după ce şi-a tras peste manşetele de gazetar, oricum cam pătate de anii de rostuială pe la zidăria scandalurilor de presă, fracul de senator (a)liberal, au şi ele o explicaţie cât de cât raţională. Pentru că, întotdeauna, indiferent de regimurile politice sub care au prestat, ziariştii şi-ar fi dorit ca articolele lor, de atitudine sau pamfletare, să aibă măcar un sfert din acoperirea dată de lipsa de răspundere aşa-ziselor declaraţii politice ale parlamentarilor. Iar faptul că în acest an, mai mult ca oricând, zeci de jurnalişti s-au zbătut să intre în parlament, într-o „participare” ce a depăşit suma tuturor celor ce au exersat asemenea experimente „politice” în ultimii 20 de ani, are mai puţină legătură cu precara situaţie a jurnalistului de azi, şi justificata asigurare de către fiecare gazetar a unui confort financiar pentru ziua de mâine (pentru că mii de jurnalişti nu îşi mai pot asigura nici măcar subzistenţa în presa de astăzi), ci se leagă, mult mai puţin subtil, de deschiderea unui nou sezon de schimburi la rafală între „servicii”. De altfel, în parlament au intrat doar jurnaliştii şi oamenii de media care aveau cel puţin un nivel mediu de bunăstare în urma „prestaţiilor” în mass-media, schimbarea „statului” doar dintr-o presupusă tentaţie de a-şi asigura mult mai comod resursele financiare neavând o acoperire credibilă.

De aceea, doar dacă numărăm şi estimăm calitatea oamenilor de presă intraţi în parlament ar trebui să ne pregătim de o adevărată lustraţie între servicii. Putem anticipa defectări răsunătoare, poate chiar un subtil schimb de ofiţeri sub acoperire, din rândul celor expiraţi ca rol nu doar în presă, ci şi în sectoarele mult mai consistente ale societăţii româneşti.

Prima piatră a aruncat-o, întâmplător poate, Sorin Roșca Stănescu. Şi, chiar dacă nu a fost un gest prea etic (căci, dacă ar fi fost bărbat, ar fi produs astfel de dezvăluiri de la nivelul colegilor de breaslă, muritori de rând într-ale imunităţilor de tot soiul), toate deconspirările făcute de acesta au partea lor interesantă.

Întrebarea este: cine pe cine a şantajat, totuşi? Cine a aruncat primul piatra informativă şi cine a reacţionat pentru a se apăra şi a apăra restul „ofiţerilor” sub acoperire? Pentru că nu putem desprinde ieşirea la turnătorie a SRS-ului de recentele declaraţii publice făcute „agenta” de integritate ANI. Care a descoperit iţe încurcate prin declaraţia de avere a fostului jurnalist, presupunând că, aidoma oricărui politician, acesta şi-a „mascat” o parte a averii pe numele apropiaţilor.

Aşadar, ori SRS a ieşit la desfăcut „conserve” de sebastieni pentru a astupa gura AN(e)I cu o tocătură informativă care ar putea da peste cap viitoarele rapoarte de ţară la secţiunea „moguli de presă”, fie ANI a scuturat rufele integrităţii pentru a produce avertismente ca SRS să nu mai defecteze şi alţi ofiţeri acoperiţi… Iar lucrurile sunt complicate din orice parte am analiza… Pentru că, așa cum nici prestaţiile SRS-ului nu sunt prea credibile, deşi mai stilat în tocmirea dosarelor de presă, şi el tot un „DD” rămâne (doar că dosarele sale de presă nu s-au limitat la mizilicuri pentru a închide gura unor primari), nici acoperirea lui Ghiţă nu pare a fi întămplătoare vestiarului de la „servcii”. Fie şi doar dacă ne gândim la felul în care acesta şi-a înfiinţat televiziunea, căpătând o licenţă locală prăfuită care îl aştepta doar pe el, licenţă transformată din „locală” în „naţională” suspect de repede de către CNA. Dacă mai intrăm şi în detaliile redenumirii din „Răileanu TV” în „Realitatea TV” doar printr-o iscălitura, tot la CNA, atunci semnele de întrebare chiar se revarsă ca un colac de salvare pentru o altfel de „realitate” (cu tot cu jurnaliştii ei!).

Că, vorba aceea, şi serviciile au „adevărurile” şi „realităţile” lor, nu?! Iar răfuielile dintre diversele „întreprinderi” dunărene nu sunt întotdeauna doar schimburi de replici între servicii, prin ofiţerii tot mai neacoperiţi, ci şi între generaţii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*