Am simţit, poate, mulţi dintre noi, la nivel emoţional, temeri şi chiar spaime, la un final de an 2012 anunţat de secole în profeţii ca fiind aducător de dispariţie a vieţii pe Pământ, aşteptând să se întâmple în luna decembrie ceea ce, evident, nu ne doream… O Apocalipsă (Apocalyps, cuvânt și concept de sorginte greacă, desmnând înţelesul de revelaţie, schimbare) venită din cer, cu puterea trezviitoare a unui nou început, îngăduit apoi, desigur, celor puţini rămaşi şi puţini aleşi în a duce viaţa mai departe, pe Pământ.
Am simţit, am trăit emoţii de o intensitate pe care o speram generatoare de întrebări şi răspunsuri în sensul generării unei minime, măcar, Revelaţii lăuntrice,care să ne facă posibil mai conştienţi, posibil mai buni. A fost o speranţă, deşartă, se pare, nimic mai mult.Trăim vremuri moderne încărcate zilnic de mici şi mari Apocalipse, pretutindeni în lume, astfel încât, obişnuiţi fiind cu răul ce ne-a devenit Viaţă, şi cu Viaţa ce ne-a devenit un imens rău, să nu mai putem avea discernământul în a face diferenţe, în a ne dori acel ceva aflat dincolo de abrutizare, meschin şi gol, pustiu şi atroce. Suntem demoni pe pământ. Cum?! Ei bine, nu simţiţi adesea, în ultimii, mulţi ani, deja, dragi cititori, că ne-am pierdut Sensul, Rostul, Definiţia Stării de a fi? Că am pierdut orice fel de repere morale, că amoralitatea, imoralitatea, desfrâul pseudointelectual, sufletesc şi fizic, ne-au transformat din Fiinţe de Lumină, ”după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu”, în fiinţe de Întuneric, după chipul și asemănarea… lipsei de orice sentiment, de orice Gând şi Faptă de Lumină şi din Lumină să ne fi fi purces…?! Suntem de nestăvilit în perseverenţa diabolică – ce se întinde pe ani şi vieţi, din neam în neam – de a lua Vieţii Viaţa, de a stârpi Viaţa, de a infesta Viaţa…
Am devenit criminali cu sânge rece, ucigaşi de prunci, de bătrâni, de orice altă fiinţă neajutorată, de orice şi de tot ceea ce „îndrăzneşte” să nu ne placă…! Bunăoară, în acest context, priviţi cu atenţie în jurul dumneavoastră, ascultaţi la ştiri, citiţi în ziare şi aflaţi în fiecare zi aproape (!) de pruncucideri, de asasinate comise în numele unei obsedante nevoi de putere în cuplu, în cartier printre „băieţi”, în oraş printre interlopi, pe stradă şi în pădure, printre puţinele animale – cai, pisici, câini şi nu numai – pe care încă le mai avem..! Mai sunt încă mistreţi în pădure. Și a decis, așa cum o face în fiecare an de prea mulţi ani în delicventa, din păcate, dar minunata Românie, un miliardar, un individ probabil cu probleme de „putere” pe alte fronturi, că mistreţii „trebuie ” vânaţi, decimaţi, asasinaţi, spre a-şi oferi sieşi şi altora ca el, drept trofee supreme, însângerate, viețile altor ființe, fie ele și mistreți.
Mergând mai departe, într-un abia început de an 2013, pe care îl speram cu toţii vestitor de întâmplări mai bune, de reapariţie a vieţii aşa cum trebuie să fie, nu plină de evenimente cutremurătoare prin atrocităţi şi bestialitate, observăm că suntem obnubilaţi în fiinţa noastră lăuntrică de durerea şi paralizia oricărui gând ce ne-ar putea justifica: de unde şi de ce atâta cruzime? Scandaluri cu implicaţii sexuale ce implică animale, otrăvirea câinilor, împuşcarea lor de către angajaţi ai statului de la un ocol silvic din județul Bacău – a se căuta cazul pe internet, ştirea este de dată foarte recentă şi a revoltat acea parte de umanitate românească ce încă îşi poartă cu demnitate numele de ”om”, nu se ştie de ce, câinii aparţineau unui cioban, erau cîini ciobănești şi îl însoţeau pe respectivul păstor ce îşi conducea turma…
Patologia fiind în „floarea florii” în biata ţară românească, intenţionez să amintesc şi să reamintesc omului de lângă mine, omului de lângă Noi Toţi, că nu doar omul are dreptul la viaţă, demnitate, grijă, protecţie şi fericire pe această atât de sângeroasă planetă…Şi că schimbarea în mentalul colectiv a societăţii româneşti, în acest sens, va trebui să se desfășoare cât mai curând, că orice efort, în sensul schimbării, oricât de neînsemnat în aparenţă, în primă instanţă, va crea necontenit o lume în care să continuam să trăim, nu printre cadavre, ci înconjurați de viață și armonie, de armonia viului fără de care, într-o bună zi, vom avea soarta acelor fiinţe pe care astăzi le măcelarim în numele unui „bine” egoist, strict personal și demonic, generat de o societate în care consumismul și desfrâul simțurilor ne-au adus în ipostaza de criminali cu sânge rece, care își distrug metodic, perseverent, psihotic și obsesiv mediul ambiant, fie că ne referim la faună, floră, ori la elementele specifice și necesare vieții, precum oxigenul, apa, etc…
Ajunge! Să ne oprim! Câinii, caii, vulpile, mistreţii, ratonii, cangurii- firma Adidas își crează încălțămintea din piele de canguri – elefantţii, focile, morsele, balenele, bizonii, bivolii, cimpanzeii, gorilele, Păsarile Paradisului, crocodilii, şerpii, porumbeii, delfinii… toate acestea și multe alte specii de pe pământ sunt decimate prin măceluri inimaginabile zilnic, în fiecare clipă, în toate colțurile planetei. Pentru ca omul – fiinţă din a cărei specie adesea mă ruşinez că fac parte – să obţină un modus vivendi evident patologic, evident scăpat de sub orice autocontrolul dat de bun simţ, de respect pentru viaţă, de compasiune, de iubire.
Ajunge! Planeta, continentele, ţările, oraşele şi comunităţile și pustiul sunt tot mai înecate în sângele viețuitoarelor măcelărite cu plăcere sadică de către om – a se vedea cum sunt ucise focile şi balenele anual pe ţărmurile Canadei, ale Africii de Vest, a se vedea în China cum sunt jupuiţi de vii (!) câinii spre a li se lua blana pentru confecţii, a se vedea în Coreea şi iar în China cum sunt puşi la fiert (!) de vii tot bieţii câini, a se vedea cum sunt otrăviţi pe străzile oraşelor româneşti, abuzaţi și abrutizați în adăposturile din oraşele noastre încărcate de atâta demonism. Din acest motiv, ne-am alienat, ne-am bestializat cumplit şi pare că nu mai sunt şanse să ne revenim. Refuz să cred că oricare dintre noi ne-am născut pentru ceea ce trăim în aceste vremuri. Undeva, pe drum, ne-am pierdut rostul. Suntem delicvenţii acestei lumi, ai unei lumi prea bolnavă, prea obişnuită să duhnească a boală, a putregai, a moarte… Ne-a reuşit, dacă asta am vrut: am adus iadul pe Pamânt! Şi, cu toate acestea, nu este totul pierdut. Cu fiecare gând de compasiune, cu fiece emoţie izvorâtă din respect şi din iubire, cu orice gest generos și faptă bună ne putem reîntoarce la binecuvântata şi fireasca noastră condiție de Om. Fiinţă eminamente îndumnezeită! Ei bine, să ne fie bine măcar începând din acest an 2013! Fără griji şi fără sărăcie, fără bestialitate, crime, atrocităţi… Doar de noi depinde!
Lasă un răspuns