Adevăratul genocid

Înainte de ’89 era la modă ascultarea radioului „Europa Libera”. Bravii români ziua construiau socialismul iar seara ascultau vrăjiți propaganda profund antiromânească a amintitului post. Îmi amintesc că mulți dintre prietenii și cunostiințele mele mi-au explicat insistent că suntem supusi unui genocid, noi, întreg poporul român. O făceau întotdeauna cu profunda convingere că așa este iar în fața atitudinii mele vadit opuse, începeau să susțină în toate modurile teoria genocidului, ajungând, din lipsă de argumente, să mă declare un partizan convins al orânduirii.

Am ajuns să discutăm despre definiția genocidului și, la absurditatea argumentării, tipică acelora care așteaptă să le împărtășești automat opiniile, i-am întrebat câți dintre prietenii, cunoștiințele, vecinii lor au murit, fiindcă genocidul înseamnă reducerea masivă a unei populații. Evident, nu puteau să-mi dea asemenea exemple și cu greu mă lăsau în pace, jigniți în cele mai bune sentimente de atitudinea mea de Toma-necredinciosul. Am trăit și eu în aceeași orânduire, știu pe pielea mea cum a fost, nu trebuie să-mi explice nimeni ce și cum. Totuși, așa cum a fost, poporul număra 23 de milioane de locuitori, mai mult sau mai puțin fericiți. La recensământ au lipsit la apel 2,5 milioane de locuitori, dând adevărata măsură a ceea ce a însemnat pentru noi toți „liberatea și democrația”…

Să ne întoarcem însă la socoteli: dacă împărțim 2,5 milioane la 20 de ani obținem o diminuare a populației cu 125 000 pe an, adică 10 416 dispăruți pe lună, 347 de „absenți” pe zi. Și acum să stăm strâmb și să judecăm drept. E acesta genocid sau nu? Răspunsul e unul singur, iar la acest rezultat și-au adus contribuția toate guvernele postdecembriste. Bomboana pe colivă a pus-o desigur ciuma portocalie…

Așadar, genocid clar, în inima Europei, într-o țară membra a Uniunii! S-a sesizat cineva, o persoană, o organizație? Se fac petiții pe intenet pentru tot felul de cauze, mai mult sau mai puțin importante, dar pentru a semnala acest genocid nimeni nu a inițiat o petiție.

Îi preocupă însă pe români propria pierire? Nu, din păcate. Mai importante pentru noi par a fi cancan-urile, micii, berea și manelele… E greu dară să-i vezi pe români uniți sub același scop. Chiar dacă protestează, o fac în virtutea ideii de a scăpa de unii ori alții din clasa politică, dar conditționat să vină alții, „ai noștri”. „Ai noștri” sunt însă cei de dinainte și tot așa încât te întrebi dacă mai merită efortul schimbării. Scăpăm iarăși de dracul și dăm de taică-su?!

Noi, oricum, îi dăm înainte cu preocupările noastre „profunde”, care ne ocupă tot timpul. Că doar trăim în România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*