Comunicare interculturală şi manipulare în sud-estul Transilvaniei

Realităţile din zona Covasna-Harghita, mai ales din ultimii ani, în mod paradoxal au condus la discreditarea şi dezavuarea numai a naţionaliştilor români. În timp ce aceştia sunt puşi la zidul infamiei, suportând toate consecinţele “tratamentului” ce decurge din ingrata postură care le-a fost atribuită, pentru naţionalismul lor învederat, intelectualii maghiari din zonă primesc respectul şi recunoştinţa comunităţii, premii ale libertăţii culturii, titluri de cetăţean de onoare, diplome şi medalii, burse, excursii şi multe, multe alte onoruri.

Pentru cei care trăim aici, şi nu numai pentru noi, nu mai constituie un secret faptul că în ani de după decembrie 1989 s-au accentuat obstacolele în comunicarea interculturală, cauzate de limbajul diferit folosit în plan semantic de membrii celor două etnii. În acest “dialog al surzilor”, fiecare decodifică mesajul celuilalt prin intermediul propriului limbaj, adică nu “aude” decât ceea ce gândeşte el însuşi, nu ceea ce gândeşte interlocutorul său.

Acest blocaj este accentuat de bariera lingvistică. Indiscutabil că majoritatea maghiarilor sunt avantajaţi de cunoaşterea ambelor limbi şi prin urmare de accesul direct la informaţia scrisă şi vorbită. Presa locală de limbă română are mari datorii faţă de cititorii săi necunoscători ai limbii maghiare care se află în imposibilitatea de a cunoaşte modul de gândire al liderilor de opinie, de expresie maghiară, despre ei şi despre convieţuirea interetnică româno-maghiară.

S-a ajuns astfel ca, în această “existenţă paralelă”, majoritatea românilor trăitori în arcul intracarpatic să nu cunoască aproape nimic despre discursul hiperetnicizat al formatorilor de opinie din mass-media maghiară locală, despre politica identitară agresivă şi naţionalismul exacerbat promovat cu consecvenţă şi profesionalism în aceeaşi presă, despre obsesia schimbării compoziţiei etnice vehiculată asiduu în opinia publică internă şi internaţională, despre pretinsele “suferinţe” pricinuite de Statul naţional unitar român etnicilor maghiari.

În cele două judeţe “secuieşti” (numite recent “patria mamă din interior”, pentru maghiarii din “diaspora românească” – adică din celelalte judeţe) funcţionează edituri şi apar cărţi şi publicaţii care promovează sistematic teoriile roesleriene şi contestă, într-un mod ce nu are nimic comun cu spiritul ştiinţific, continuitatea românilor în spaţiul lor de etnogeneză. Numitorul comun al sutelor de lucrări, studii şi articole îl constituie discursul naţionalist centrat pe exacerbarea trecutului maghiar al “Ţinutului secuiesc”. Se invocă cu obstinaţie “nedreptatea Dictatului de la Trianon”, “apăsătorul destin minoritar”, fiind alimentate sentimentele de intoleranţă faţă de tot ceea ce este nemaghiar şi în primul rând faţă de români, prezentaţi în continuare ca venetici răspunzători de drama “pământului secuiesc”.

Într-o lume a informaţiilor, importantă este imaginea transmisă şi nu realitatea efectivă, iar unii naţionalişti ştiu acest lucru şi îl aplică cu susţinerea financiară a unor forţe “dezinteresate”, în timp ce alţii rămân la stadiul de intenţii şi nimic altceva.

În mass-media locală se enunţă doar teoretic “destinul comun”, invocându-se sloganul “suntem condamnaţi să trăim împreună”, dar lipsesc proiectele care vizează păstrarea identităţii culturale şi lingvistice specifice mediilor plurietnice cu accentuarea “diferenţei de includere”, şi nu a “diferenţei de excludere”. Totodată, nu sunt puse în evidenţă “momentele luminoase” ale convieţuirii interetnice, manifestate de regulă în situaţii de criză.

Presa locală de limbă maghiară practică un discurs hiperetnicizant şi o politică identitară agresivă, care alimentează sentimente de intoleranţă şi acţiuni discriminatorii faţă de etnicii români (spicuim, la întâmplare, câteva “perle” privind acceptarea alterităţii, exprimate de către unii lideri maghiari în presa locală: “ei – adică românii – au voie să existe, dar să nu se extindă” sau “se aude în continuare vorbindu-se prea mult româneşte în Miercurea –Ciuc” etc.).

În ziarele care apar în limba maghiară, şi în mod deosebit în cele două cotidiene Haromszek şi Harghita Nepe, o bună parte din articolele cu tematică interetnică se referă la relaţiile cu românii în general, articolele cu tematică istorică ocupând în continuare un spaţiu mult mai mare (ex.: Ziua Sfântul Ştefan, Revoluţia de la 1848, Tratatul de la Trianon etc.).

Formatorii de opinii, semnatarii editorialelor, practică de regulă un discurs naţionalist, centrat pe exacerbarea trecutului maghiar al Transilvaniei, cu deosebire al Ţinutului Secuiesc. Spaţii largi sunt alocate prezentării discursurilor unor liderii ai comunităţilor maghiare din ţară sau din Ungaria, ce cuprind o retorică nostalgică. O bună parte din articolele acestor publicaţii pledează excesiv şi obsesiv pe specificul local, pe regionalism, pe integrarea  europeană a regiunilor şi nu a naţiunilor. Sunt predominante articolele care pun accentul pe forţele centrifuge, atomizatoare, autonomiste şi nu cele armonizatoare, integrative, care au ca obiectiv comunicarea interculturală, respectiv pluralismul culturilor.

Sunt încurajate programele şi proiectele care îşi propun să gestioneze monoculturalitatea maghiară, şi nu diversitatea etnoculturală.

Asistăm, pe de o parte, la unele discursuri teoretice despre “spiritul naţional şi cultural de tradiţie europeană” ce ar caracteriza zona, iar pe de altă parte la persistenţa unor “obsesii etnocratice provinciale care percep în perfect stil balcanic orice imixtiune ca pe o încercare de alterare a purităţii etnice”. Presa locală maghiară intoxică populaţia cu informaţii despre o conspiraţie românească, menită de a schimba compoziţia etnică a regiunii.

Pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe, pe antetul căreia tronează culorile drapelului Ungariei, prezintă oraşul ca şi cum nu ar fi în România şi în el nu ar trăi români. Există o violenţă simbolică, chiar un “război” axat pe exagerarea trecutului maghiar al Transilvaniei, cu deosebire a “Ţinutului Secuiesc”, prin invadarea internetului cu albume, hărţi, lucrări monografice cu conţinut iredentist şi revizionist.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*