Disperare în copy-paste

Una din două: fie este atât de uşor de manipulat încât, ori de câte ori Traian Băsescu aruncă o vorbă de duh politic reacţionează de îndată, bătând încă un cui împotriva ţării, firii şi logicii (numai să nu fie după cum vrea şeful statului!), fie, mai grav, a făcut un blat cu preşedintele. Iar toate maimuţărelile de premier presupus nesupus sunt, de fapt, parte a unui mizerabil calambur.

Oricum ar fi, răul împotriva ţării este acelaşi, acţiunile lui ca premier fiind parcă tot mai nevoalate și îndreptate spre o înlăturare imediată și definitivă a normei de subzistenţă a românilor, o dezagregare a speranţei şi o călcare în picioare a tot ceea ar fi trebuit să construiască un guvern pentru binele unei ţări. Şi cum poţi a crede că ar fi altfel, că premierul ar fi bine intenţionat, dar naiv şi fudul de se împiedică în blidele cu umorile propriilor orgolii şi frustări, când, în vreme ce milioane de români aşteaptă de la el anumite mesaje, el vorbeşte ţări despre… regionalizare. Şi n-ar fi vorbă doar de faptul că este, culmea, acel discurs care gâdilă plăcut urechile Cotrocenilor de mulţi ani încoace, dar, mai rău, este acea marotă pe care o hulea când era în opoziţie. Atunci nici nu voia să audă de regionalizare, acum promovează exact modelul lui Traian Băsescu!

Or, când a fost corect şi când a minţit? Anul trecut când înfiera orice formulă de regionalizare sau acum când preia şi face lobby pentru regionalizarea „portocalie”? Păi, măcar să ştim un lucru! Apoi, ducă-se și el în secuime. Unde, evident, nu va îndrăzni să le dea peste nas gazdelor de îl vor primi cu kurtoskalacs, aşa cum a făcut cu pâinea caldă pe care a primit-o acasă, la români. Atunci ar fi aidoma „duşmanului” său. Şi poate va pricepe că, de mult ce l-a duşmănit, a început să semne cu el. Şi ar fi şi o explicaţie pentru tot mai desele gesturi de mârlănie pe care le face acolo unde ospitalitatea este literă de lege. Căci, dându-le peste nas românilor cel primesc și omenesc cu pâine şi sarea, Victor Ponta se identifică tot mai mult cu personajul birjar.

Iar mai nou, premierul suduie birjăreşte (în termenii populismului electoral, desigur) şi Europa… Şi aderarea noastră, pe care ne-o face albie de porci… Şi face asta într-o ţară în care, şi din cauza lui, mii de români au ajuns să depindă la propriu de ajutoarele alimentare ale Europei. Mai rău chiar decât în Decembrie 89. Pentru că nici măcar în acele zile în care totul s-a oprit în loc, de la producţie la distribuţie, românii nu au fost atât de flămânzi. Pentru că se hrăneau cu speranţe. Acele speranţe pe care guvernanţii le-au amanetat…

Da, este adevărat, în anumite zone, „ţigănia” pe ajutoarele Europei a fost prezentă încă din Decembrie 89. Dar, astăzi, suntem puşi faţă în faţă cu un fenomen în masă. Şi este cutremurător că ei i se dedau şi oameni din zone în care nu ar fi fost de conceput în urmă cu două decenii să stea cu mâna întinsă. Disperați, mii de români îşi calcă acum ultimele resurse și motive de demnitate în picioare, reîntorcându-se spre starea vegetativă din vremurile cenuşii. Totul din cauza unei disperări care trece de limitele compasiunii, spiritul de turmă ajungând să sfideze orice raţiune, oamenii îmbrâncindu-se pentru făină şi conserve, dar şi pentru pixuri electorale…

Şi nu este vina lor… Disperarea a ajuns o stare de a fi, iar de aici şi până la renaşterea fenomenului pentru care am dărâmat un regim, umilitoarea aşezare la cozile aşteptării a orice, fără să ai habar de ceea ce va aduce sistemul la alimentară, nu a mai fost decât un pas.Or, înainte de a vorbi despre regionalizare, premierul unei ţări pe cale să-şi schimbe numele în „Disperarea Naţională”, nu ar trebui să vadă aceste fenomene? Sau sunt prea neînsemnate pentru el, pentru vremelnica lui poziţie?

În mod cert, Victor Ponta nu vede decât ceea ce vrea… Iar în loc să vorbească despre aceste crunte realităţi, în loc să lupte pentru a reda demnitatea României, iar primul pas trebuie făcut de jos, de la nivelul îmbrăncelilor pe subzistenţă, premierul vorbeşte despre regionalizarea ţării. Ba, parcă și mai cinic decât alții, aidoma unei paiaţe la fel de dezgustătoare precum marionetele de dinaintea sa, Victor Ponta râde cu un ochi de capra Europei, dar cu altul priveşte cu jind la foloasele ei pentru sistemul lui.

Şi nu are nici o jenă în a ne minţi şi a ne manipula. Căci, într-un moment în care fondurile europene sunt puse în sine tot mai mult sub semnul întrebării, şi nu doar pentru România, el vine şi se jură că-i musai necesară regionalizare, tocmai pentru absorbi aceste fonduri! Iar dincolo de faptul că nici nu ştim dacă vom mai vorbi vreodată de fonduri (sau acestea se vor „lichefia” în nişte ajutoare de subzistență), oare al cui era discursul regionalizării de dragul primirii banilor Europei? Fără a avea habar dacă vor mai exista fonduri sau dacă dimensiunea acestora va mai justifica o acțiunea atât de radicală precum regionalizarea, premierul se dă de ceasul ticului politic să facă acest pas mai repede chiar decât ar mai fi sperat cel mai înfocat suporter al regionalizării, el, numai el, Traian Băsescu.

Desigur, lucrurile sunt mult mai tranşante decât ar da impresia că le tranşează acum cei doi. Iar Victor Ponta avansează regionalizarea doar pentru a justifica modificarea în doar câteva luni a Constituţiei. Vorba aceea, dacă nu a reuşit să-l coboare pe închipuitul „mohamed” de pe munte, măcar să dărâme muntele! Treba e: cum a ajuns Ponta la acest nivel? A fost ideea lui, fie şi a lui Voiculescu, sau a căzut în capcana preşedintelui şi a scos pe post de draft de lucru fiţuica de veşnic copy-paste? Şi este important! Căci, atunci ne-am lămuri dacă vorbim în mod clar de un blat ori doar de fudulia celui ce şi-a prins fuduliile în cambuza Cotrocenilor…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*