Inedit! Balada lui Mihu Haiducul

Redăm mai jos o variantă inedită a Baladei lui Mihu Haiducul, culeasă la  26 august 1972 de la renumitul lăutar Trocan Dumitru, zis Trancu, din Bârda, Mehedinți, care avea atunci 70 ani, fiind  născut în 1902. Iat-o:

,,Foaie verde foi de roibă,

Aseară la Ștefan Vodă

Boierimea sta de vorbă.

Nici nu bea, nici nu mânca,

Numai la țigări fuma,

Despre Mihu discuta,

Cum să-l prindă, să-l omoare,

Ori să-i dea pedeapsă mare,

Ori să-l bage la-nchisoare,

Numa-n lanțuri sunătoare,

De la gât pân-la picioare.

Mâine-n răsărit de soare,

Vor face o vânătoare

După urși și căprioare,

Pe Mihu să mi-l omoare.

Iar sora Mihului,

Servitoarea Domnului,

Paharele le umplea

Cu vin vechi de-al marmaziu,

Amestecat cu rachiu.

Și pe masă le punea,

De-ar putea a-i îmbăta.

Sub pat mâna o băga

Și lua niște papucei,

Unu de cinci mii de lei.

Iute apoi se-ncălța,

Sus în codru se ducea,

Pe-o potecă de picioare,

Prin fânețe numai floare.

Sus în codru  se ducea,

Lua o frunză gălbioară

Și suna ca din vioară.

Iar Mihu auzea

Și din gură că zicea:

,, – Asta-i Ana, soră-mea,

Pe aici ce-o căuta?”

Iute la ea că venea

Și din gură o-ntreba:

,,- Dragă soră, ce-ai pățit,

De în codru mi-ai venit?

Ori banii i-ai isprăvit,

Ori papucii ți s-au rupt,

Ori haina ți-ai ponosit?”

,, – Mihule, Mihuțule,

Scumpe frățiorule,

Nici papucii nu s-au rupt,

Nici haina n-am ponosit,

Nici banii n-am isprăvit,

Dar am venit să-ți povestesc

Câte ție îți gătesc.

Că aseară-n București,

La cele case domnești,

Boierii se sfătuiau,

Să te prindă, să te-omoare,

Să te bage la-nchisoare,

Numa-n lanțuri sunătoare,

De la cap pân-la picioare!”

,,- Taci tu, dragă, sora mea,

Grijă mie nu-mi purta,

Vezi-ți tu de treaba ta,

Că nu-s muiere cu conci,

Ca să beau, să nu mai poci.

Când sunt puțintel mai beat,

Cu opt sute eu mă bat.

Dar acuma, la trezie,

Nu mi-e frică nici de-o mie!”

…………………………..

Dimineața când era

Și soarele răsărea,

Ștefan Vodă că venea

Și de Mihu întreba

La ciobani când ajungea:

,,- Bună ziua, măi ciobane!”

,,-Îți mulțumesc, Domn Ștefane!

,,- Dar de unde mă cunoști?”

,,- Nu cumva știi tu a lui

Fagu Mihului Haiducului?”

,,- Ba nu, zău, Doamne Ștefane,

E aicea mai la vale,

Dar lasă oștirea ta

Să păzească turma mea.

De mi-o pierde-un mielușel,

Să-mi slujești un an pe el!

De mi-o pierde o mioară,

Să-mi slujești un an și-o vară!”

Atunci Vodă ce făcea?

Că el doar nu-l cunoștea,

Că ăla Mihu era.

Își lăsa oștirea sa

Să păzeasc-o turmă grea

Și-amândoi că pleca

Pe-o potecă de picioare

Prin fânețe numai floare

Și neatinsă de soare.

În vale când cobora,

Ciobănașul ce făcea,

Că acela Mihu era:

Țignal la gură punea

Și o dată șuiera,

Șaptezeci haiduci venea

Și pe Vodă că-l lega

De la cap pân-la picioare,

Numa-n lanțuri sunătoare.

,,- Să trăiești, măria-ta,

Aici nu-i la București,

Ca să faci tu ce poftești!

Aicea-i în curpiniși

Ascultă și-ai mari de-ai mici!”


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*