O portavoce a românilor transilvăneni în Italia

„Trei milioane de români, împiedicați să-și dezvolte propria cultură națională, asupriți și zdrobiți de greutatea celei mai teribile tiranii, gem sub jugul maghiar; alte trei milioane de români în Basarabia, Bucovina și Macedonia duc o luptă titanică pentru a-și păstra intacte limba și tradițiile naționale”. (Roberto Fava, „Mesagerul Național”, 28 septembrie 1895)

Astăzi când iredentismul maghiar își face tot mai simțită prezența este fundamental să explicăm semenilor noștri ceea ce a însemnat pentru români stăpînirea maghiară în Transilvania: discriminare, persecuție și suferințe. Lupta milenară a românilor transilvăneni este unul dintre episoadele naționale care trebuie povestite și repovestite, fără a ne fi frică că am putea atinge un subiect sensibil sau că am putea leza amintirea sau onoarea vecinilor noștri unguri.

Italianul Roberto Fava (11.02.1859-26.10.1924) este un personaj mai puțin cunoscut publicului românesc. Acesta a fost un fervent apărator al cauzei românismului, o portavoce a României în Italia și în Occident, un luptător pentru libertatea popoarelor asuprite din Europa. Născut la Parma, absolvent al facultății de litere, jurnalist de meserie, redactor-șef la ziare precum „Il Presente” din Parma, „La Ragione” din Milano sau „L’Epoca” din Genova, va locui în România între anii 1894 și 1897 de unde va trimite în mod regulat pentru ziarele din Italia articole privitoare la situația României și a românilor din jurul granițelor. Tot în această perioadă va publica la București „Mesagerul Național, ziar septamanal popular naționalist” (28 septembrie 1895 și 23 februarie 1896). Referitor la activitatea acestui ziar vom reveni cu altă ocazie.

Pe meleagurile natale, în Italia, publicistul R. Fava s-a remarcat ca „avocat” al cauzei românilor transilvăneni. Între 5 aprilie 1913 și 25 iulie 1914, sub conducerea sa va ieși la Parma ziarul „Corrispondenza romena” (Corespondența românească), ziar prin care se dorea informarea publicului italian cu privire la situația românilor din Transilvania aflată în componența Imperiului austro-ungar. Edificator în acest sens este articolul său intitulat „Românii din Transilvania”, publicat în primul număr din 5 aprilie 1913. Prezentăm în continuarea traducerea aproape integrală a acestui articol. „Printre diversele lupte de naționalitate ce se combat în țările apartenente monarhiei Habsburgice cea mai vie și mai periculoasă este cea dintre români și maghiari în Transilvania și în comitatele orientale ale Ungariei. Aproape patru milioane de români se zbat cu energie disperată pentru a se sustrage durei opresiuni a unei tiranii care se folosește de orice modalitate, oricât de nemiloasă și violentă, pentru a reuși să șteargă ultima urmă a exitenței lor națioanale. Marele vis al maghiarilor este să facă din Ungaria poliglotă un stat național maghiar unitar: pentru această utopie sacrifică nemilos popoarele aflate sub hegemonia lor. Maghiarii care atât de mult și de viguros au luptat pentru a-și apăra limba și cultura lor incipientă în fața influenței germane, acum, din dominați devenind dominatori, sufocă cu aroganță nemaiauzită de pe buzele conviețuitorilor lor orice voce ce se face auzită într-o altă limbă diversă de cea ungurească. Croați și slovaci, sârbi, italieni și români, din dragoste sau prin forță, trebuie să devină maghiari. Mai mult, dacă pentru alții există, cel puțin aparent, o oarecare stimă, pentru români, care ocupă primul loc ca importanță numerică și intelectuală, și care au opus mereu cea mai energică rezistență față de tendințele de maghiarizare, nu trebuie să existe pic de milă! […] Excluși aproape în totalitate din viața politică și administrativă, combătuți atunci când folosesc propria limbă în școală și în biserică, supuși unor tratamente excepționale prin care sunt privați de libertatea presei și de dreptul de reuniune, persecutați, maltratați, fiindu-le violate averile și persoana, procesați și condamnați pentru cele mai fantastice acuze, ai noștri nefericiți frați de sânge sunt subiectul tuturor josniciilor unui despotism care nu cunoaște limite. Iar condițiile lor se vor înrăutăți datorită efectului reacționarei și monstruoasei legi electorale pe care domnii Lukács și Tisza au făcut să fie votată de către amabilii lor discipoli după ce în prealabil au alungat din aula Adunării legislative, prin forță armată, pe toți membrii opoziției; dar și datorită efectului noii legi școlare pe care guvernul vrea să o dăruiască țării și care va fi lovitura decisivă dată școlilor românești și a altor naționalități, prin care se urmărește suprimarea aproape completă a învățământului confesional spre gloria maghiarizării. Dar românii au destulă vitalitate, destulă energie și forță de rezistență pentru a trece peste toate primejdiile si violențele prin care se încearcă distrugerea lor. Aceștia au de partea lor dreptul și așa cum s-au salvat în fața hoardelor barbare în cele șaptesprezece secole întunecate de când s-au despărțit de Roma, mama imortală a rasei lor, tot așa vor ști să reziste în fața violențelor ferocei națiuni maghiare până când va veni și pentru ei ziua libertății naționale. Dorința noastră este ca ziua reparațiilor tuturor injustițiilor și opresiunilor să vină cât mai rapid”.

R. Fava a fost unul dintre puținii prieteni sinceri ai poporului român, dovadă fiind activitatea sa publicistică și efortul depus pentru a face cunoscută în Europa soarta românilor din Transilvania, Basarabia, Bucovina și din Balcani. Dacă pentru majoritatea occidentalilor România era doar „o insulă latină într-o mare slavă”, pentru R. Fava poporul român era fratele de sânge al națiunii italiane, un popor care s-a opus timp de șaptesprezece secole valurilor de invadatori care au încercat să îl cotropească, păstrându-și nealterată identitatea daco-romană.

Deznodământul Primul Război Mondial, la care România a participat alături de Italia, a dus la un context favorabil realizării unirii tuturor românilor, iar R. Fava, care a trăit până în 1924, a avut bucuria să vadă că efortul său nu a fost zadarnic, suferinţele românilor din Transilvania luând sfârşit odată cu realizarea Marii Uniri de la 1918.