România – între cadere liberă sau dezvoltare normală

Au trecut 23 de ani de la marea schimbare a axei noastre de evoluţie şi, în loc să facem un bilanţ al creşterii noastre economice, tehnologice, sociale şi educaţionale, dezolaţi, nu putem constata decât un incredibil şi nemeritat regres în toate domeniile vieţii sociale. Societatea românescă, condusă de politicieni incapabili, inculţi, impostori şi profilaţi numai pe câştiguri personale, pentru partidul din care fac parte sau pentru clientelă politică de care se serveşte şi care o susţine financiar, a urmat o traiectorie care a dus-o la dezastrul în care ne aflăm astăzi. La peste două decenii de aşa zisă „democraţie şi libertate”, România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu cel mai scăzut nivel de trai şi cu un risc recunoscut de tensiuni sociale. Prăbuşirea celor mai mari obiective industriale, prin privatizări şi vânzări dirijate spre cei aleşi de guvernanţi, pentru contribuţiile sau comisioanele ce veneau la teşchereaua partidelor, a dus nu la creşterea nivelului de trai al populaţiei, în majoritate ajunsă la sărăcie extremă, ci la crearea a 115 de superbogaţi, cu o avere de peste 30 milioane de dolari, în zilele noastre. Din păcate, „democraţia” instaurată în decembrie 1989, a fost numai o frază goală, utilizată până la uzare de noii propagandişti, proveniţi din rândurile celor cu experienţă şi cu exerciţiu în această problemă, spre a-şi începe „olimpiada” fraudelor, a devalizărilor, a vinderii bogăţiilor ţării pe nimic. În loc să se utilizeze cu raţiune, spirit gospodăresc şi spirit naţional, în folosul întregului popor, moştenirea lăsată de hulitul regim ceauşist, noii guvernanţi au deschis larg drum înstrăinării şi privatizării tuturor obiectivelor economice, create cu sudoare, foamete şi lipsuri de români, procese, în urma cărora, au apărut ca ciupercile după ploaie, firmele căpuşe, drept produse al noului capitalism, de carton, care ne va caracteriza, ulterior, ca ţară eşuată, dominată de corupţie şi injustiţie, demonstrată prin trimiterea la CEDO a proceselor incorect judecate în ţară, urmată de plata cheltuielilor de judecată  tot de către Statul Român.

Elita politică apărută cu primele guverne nu a avut nici o perspectivă de viitor, nu a elaborat o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, ci s-a mulţumit, iniţial, cu „micile ciupeli” pe care le presupunea însuşirea micilor întreprinderi, după care a trecut la masiva delapidare a celor mari, strategice, de care depindea dezvoltarea complexului economic naţional, bază, atât a economiei de piaţă liberă capitalistă, cât şi a siguranţei naţionale. Aşa s-a ajuns la vânzarea sau privatizarea cimentului, gazelor, electricităţii, siderurgiei, a sării, bogăţiilor solului şi subsolului, încât astăzi, fără nicio rezervă, cei mai mulţi analişti vorbesc de înfeudarea ţării sau de colonizarea ei de marile puteri ale lumii şi ale Europei.

La această situaţie fără precedent în istorie, s-a ajuns nu numai ca efect al avariţiei, lăcomiei fiinţei umane, a unor oameni lipsiţi de elementare trăsături morale ca cinstea, omenia, cultul muncii, solidaritatea, croiţi pe tipare deformate, menite să trăiască prin spolierea sau exploatarea semenilor lor, dar şi consecinţă a proceselor de europenizare şi globalizare care au avut loc în ţara noastră, în această tulbure tranziţie, de la socialism la capitalism, fără cunoaşterea principiilor de bază şi a legilor capitalismului.

Ţelul intrării în NATO şi în Uniunea Europeană, ca ţară cu drepturi depline şi cu un viitor mai bun, aspiraţie a majorităţii românilor, de la tineri, la adulţi, a fost o concluzie la care am ajuns după ample investigaţii în întreaga ţară. Era un consens general, de netăgăduit. Acest lucru ne-a costat, însă mult mai mult decât ne-am imaginat. La el au contribuit toate guvernele, dar nu şi în beneficiul întregului popor ci, mai ales, în beneficiul lor propriu. Accesul în UE, în „clubul celor bogaţi”, cum se spunea atunci, pentru a înţelege că pentru aceasta trebuia plătit un anumit preţ, a presupus îndeplinirea unor condiţii complexe, de ordin economic, social, politic, juridic, cultural etc. Au fost întocmite 31 de dosare, ce cuprindeau fiecare sector de activitate. Cele economice au fost cele mai severe, pentru că ele cereau accelerarea privatizărilor, lucru care s-a şi întâmplat rapid. Guvernanţii noştri, nepregătiţi pentru ceea ce avea să rezulte, fără să negocieze în vreun fel, fără nici o opoziţie la vreo condiţie, au semnat în genunchi condiţiile impuse la încheierea dosarelor de integrare. Astfel, au pătruns în ţara noastră firme şi companii străine, europene şi din lumea largă, care au preluat în proprie custodie majoritatea întreprinderilor româneşti – în fapt, avuţia naţională a întregului popor. Situaţie la care nu au ajuns alte ţări foste socialiste, după aderare, care şi-au protejat avuţia naţională şi au avut un parcurs mult mai rapid, dovadă că au intrat în UE înaintea noastră. Dacă la îndeplinirea condiţiilor de aderare în UE, mai adăugăm şi pe cele anterioare, privind accesul în NATO, unde ni s-au impus, de asemenea, condiţii de respectat, este lesne de înţeles că România intra în „lumea bună” renunţând la zestrea naţională. În acest context, dintr-o ţară producătoare de bunuri materiale, care asigura nevoile interne ale ţării şi avea un comerţ viguros cu peste o sută de ţări, cu produse realizate în propriile întreprinderi de stat sau colective, ajungem să fim o piaţă de desfacere de bunuri şi alimente, bine venită şi aşteptată de UE, unde era supraproducţie. Populaţia noastră, lipsită, în ultimii ani, de alimentele necesare vieţii din ţară, care luau drumul Europei, pentru a plăti tehnica modernă adusă în întreprinderile şi instituţiile de proiectare şi cercetare, se adresează cu o sete greu de stăvilit, în magazinele cu produse venite din Occident, apărute pe toate străzile. Menţionăm că, în multe întreprinderi de vârf şi institute de proiectare şi cercetare, în care am efectuat cercetări sociologice, unele dintre ele erau dotate la nivelul tehnicii mondiale din Europa, tehnică ce fusese cumpărată şi plătită de Nicolae Ceauşescu în ultimii ani, prin înfometarea oamenilor. Proiectanţii şi cercetătorii ne spuneau, însă, cu mândrie că ei produc „la cheie” instalaţii şi aparate pentru comenzi apreciate de partenerii externi, lucru ce nu era de neluat în seamă.

S-a bucurat populaţia, pentru început, o bună perioadă de timp, de belşugul de mărfuri din Mall-uri şi marile magazine. Dar, acum, la 23 de ani de democraţie „doar pentru căţei”, cum se spune în fabula lui Grigore Alexandrescu „Cîinele şi căţelul” şi de libertate numai a cuvântului, nu însă şi libertatea sau dreptul de a munci, de a-şi câştiga un trai decent, devine tot mai evident dezastrul în care ne aflăm.

Cei mai mari miliardari ai lumii nu investesc în unităţi productive. Ei cumpără sute de hectare de pământ, (din cel „lăsat moştenire de moşii şi strămoşii noştri, pentru copiii şi nepoţii lor”, cum se spune într-un clip actual de la radio şi TV) şi se înscriu la afaceri imobiliare, pe care construiesc ansambluri rezidenţiale de lux, clădiri de birouri, Mall-uri, shopping centers, inclusiv pe terenul fostelor întreprinderi ca, de pildă, Laromet din Bucureştii Noi sau fosta fabrică Flacăra din Ploieşti. Criza economică din ultimii ani a mai redus ritmul afacerilor imobiliare, dar ele tot continuă, „piaţa locală nepierzându-şi, încă strălucirea”, cum spune Alexandru Urzică, (în România Mare, 5 oct. 2012, p. 15). Şomajul a atins cote alarmante, oamenii protestând pe toate drumurile împotriva şomajului şi a disponibilizărilor provenite din  vânzarea sau falimentarea fostelor unităţi productive. Nu mai vorbim de tabloul sinistru al întreprinderilor din industria uşoară, care au fost odată, şansa unui trai bun pentru forţa de muncă din oraşele mai mici şi din satele limitrofe, spre care se îndreptau la lucru zeci de persoane, în fiecare dimineaţă. Cu dispariţia lor, acum, au rămas ca nişte epave pe uscat, fără viaţă şi speranţa de a aduce salariul aşteptat celor de altă dată, lucrători în ele.

Goana după însuşirea bogăţiilor subsolului, aur, argint, cupru şi metale preţioase necesare în tehnica electronică este un alt aspect al devalizării economice şi al „strivirii naţiunii române şi reducerea ei la stadiul de neocolonie”. La deschiderea exploatării lor pe bază de cianuri, o contribuţie tenace, demnă de o cauză mai bună, are preşedintele Traian Băsescu, revalidat după Referendum, în pofida celor 7,4 milioane de alegători care au votat pentru demiterea lui. Sperăm că guvernul Ponta, anulând încercarea de a deschide exploatarea de la Certez, Hunedoara, va rămâne consecvent în orice altă tentativă de acest fel, promovată împotriva voinţei poporului român, proprietarul legal şi istoric, stăpân al tuturor bogăţiilor solului şi subsolului, azi, sortite înstrăinării de marii noştri vânzători şi trădători de ţară.

În acelaşi trend, al transformării ţării într-o simplă piaţă de desfacere şi de dezintegrare financiar-bancară, s-a înscris şi dezagregarea băncilor din România, un exemplu, prototip de „execuţie” fiind Banca „Dacia Felix”, produs autentic românesc, care a trebuit să dispară, învinovăţând sau, mai exact spus, acuzând pe susţinătorul ei, Sever Mureşan, de delapidare, evaziune fiscală şi chiar de tocmirea unui asasinat plătit! (Adonis Cezar Mihalache ”Renăscut din cenuţa uitării”, Editura Naţiunea, Bucureşti, 2012, p. 19 şi 31). În zilele noastre, 90 la sută sau chiar mai mult din băncile din România sunt cu capital străin, dovadă că toate guvernele la putere au promovat mai degrabă invazia totală a capitalului extern, decât susţinerea şi stimularea băncilor autohtone, care reprezentau cu adevărat interesele statului român.

Un alt factor cu posibile efecte nocive asupra păstrării suveranităţii şi independenţei economice a ţării este globalizarea, în ale cărei tentacule se poate pierde specificul naţional sau suma trăsăturilor economice, sociale, culturale ce ne specifică, ne definesc ca popor unic şi distinctiv în buchetul multicolor al popoarelor lumii. Prin acest proces, se urmăreşte desfiinţarea frontierelor, trecerea peste ele cu tăvălugul, în interesul marilor dirijori ai lumii, care ne vor o masă amorfă, uşor de manevrat, de  supus şi de exploatat. Înscrierea în procesul de globalizare ar fi pozitivă, benefică, numai dacă am veni cu produse de „nişă” specifice economiei,  muncii, capacităţii noastre creatoare, culturii noastre străvechi. Dar pentru aceasta trebuie să avem guvernanţi care să dovedească inteligenţă, înţelepciune, spirit naţional şi patriotic, să promoveze ideile noi, specialiştii, experţii, capabili să devină purtători ai unor branduri autentic româneşti. Fără aceste nestemate, pierdem pariul cu o viaţă mai bună, pe măsura aspiraţiilor neînvinse de nimic ale fiecărui român şi ale întregului popor român.

Evoluţiile politice din ultimii 8 ani, sub regimul Băsescu, agravate la paroxism sub guvernele Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, nu constituie în niciun caz un temei solid pentru competiţia cu efectele negative ale climatului internaţional, european şi global. Preşedintele Traian Băsescu, acţionând ca preşedinte „jucător”, arbitru şi evaluator, totodată, a suprimat orice şansă de participare creatoare a partenerilor de guvernare, fie ei din propriul partid sau din opoziţie. El a netezit drumul spre dictatura şi chiar a instaurat-o, în ultimii ani, creindu-şi o reţea de instituţii din serviciile securităţii naţionale, ale justiţiei şi administraţiei în propriul interes, de a-şi păstra puterea. Prin ele şi-a impus numai propria-i voinţă, subordonând şi anulând orice iniţiativă de cooperare şi co-participare a inteligenţelor capabile să contribuie la procesul naţional de dezvoltare economică, socio-umană şi morală a societăţii noastre. S-a considerat perfect şi de ne-egalat, s-a supra-apreciat ca „şef de stat” şi preşedinte „ales”, deşi de două ori a fost suspendat. A doua oară, a fost reinstalat la Cotroceni prin manevre dolosive, prin afirmaţii făcute cu rea credinţă şi false, despre falsificarea referendumului de suspendare, la reprezentanţii de vârf ai Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, preşedintele Comisiei Europene şi Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie.

Folosindu-se de braţul dur al justiţiei, a pus procurorii să ancheteze oamenii simpli de la ţară, care au mers la vot, cerându-le, totodată să şi jure pe Biblie, pusă pe capota unei maşini, în dispreţul oricărui respect pentru această carte a Ortoddoxiei Creştine. Ţinta a fost, desigur, construirea de false dosare şi intimidarea oamenilor, ca să nu mai vină la vot la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. A dus la nivelul Uniunii Europene disputele politice interne, pentru a-şi salva situaţia de perdant al statutului de preşedinte cu un vot zdrobitor pentru suspendare de 7, 4 milioane de alegători. În faţa acestui eşec răsunător, în fapt, el s-a întors la Cotroceni ca un mare învins, deşi de nenumărate ori, a afirmat că nu vrea să se întoarcă la Cotroceni după o decizie luată la masa verde sau la un scor mai mic de jumătate plus unul. Dar incoerenţele şi inconsecvenţele în afirmaţii şi acţiuni sunt un fapt obişnuit în comportamentul său, aşa că nu mai trebuie analizate. Revenind la Cotroceni, nelegal, el nu mai este un preşedinte legitim, ci un personaj care s-a agăţat necinstit de toate mijloacele politice incorecte, prejudiciind şi imaginea autorităţilor europene în faţa electoratului român, care a fost ignorat prin faptul inducerii în eroare, cu afirmaţii false, dar afectând negativ şi imaginea Justiţiei Române, dacă mai era nevoie, încă o dată.

Formularea pe paginile presei din zilele de după Referendum a titlului „Românii care au votat la referendum nu pot fi ignoraţi”, a redus cu 10% încrederea electoratului român în corectitudinea şi spiritul de justiţie ce îl aştepta de la conducerea de vârf a Uniunii Europene. El a înţeles că nici în acest for european nu se respectă legile şi principiile statuate, că lucrătorii lui folosesc standarde duble, sacrifică realitatea pentru asigurarea unor interese de grup.

Deşi Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni cu zâmbetu-i specific, prin care lăsa să se înţeleagă că nimeni nu-i poate sta împotrivă, fie şi un electorat de 7,4 milioane, în realitate, el este un Învingător învins de poporul în mijlocul căruia îi plăcea să spună că face o baie de mulţime, binefăcătoare şi stimulatoare pentru proiectele sale politice.

Aflaţi acum în prejma alegerilor parlamentare, care se vor desfăşura pe 9 decembrie 2012, guvernul şi opoziţia, cert, se vor bate cu cele mai dure mijloace. Alianţa Română de Dreapta, PDL şi toate grupurile ce li se vor alătura speră că vor reveni la guvernare. În opinia noastră, având în vedere dezastrul economic în care guvernările Băsescu-Boc-Mihai Răzvan Ungureanu au dus ţara, transformată într-o gaşcă ai cărei membri aveau ca trăsătură fundamentală corupţia, devalizarea bugetului ţării, protecţia evazioniştilor fiscali şi a economiei subterane, fraudarea inclusiv a fondurile europene, cheltuite fără noimă, din care şi-au construit făcut averi, vile, au acumulat valori materiale, bani, bijuterii, opere de artă, sunt slabe nădejdi că vor mai obţine voturile necesare pentru a mai guverna. Dacă la cele de mai sus se mai adaugă apetitul liderilor acestei guvernări spre lux, risipă a banilor publici pentru cheltuieli personale şi de partid, în timp ce se tăiau salariile cu 25 la sută, creştea valoarea adăugată la 24 la sută, se impozitau pensiile cu cinci procente, se reduceau alocaţiile la copii, la cei cu dizabilităţi etc., la următorul tur de scrutin, în mod cinstit, este exclus să câştige. Doar pungile cu cadouri, cu sepcuţe, tricouri, chibrite cu „Ard de dragul vostru” şi chiar cu bani şi alimente, de care mulţi oameni săraci au mare nevoie, le-ar mai da câteva voturi.

Sperăm că un electorat matur, cu nevoia acută de schimbare, sătul de corupţia endemică, ce a transformat statul român într-un stat captiv, de la vârf până la bază, nu va mai vota un partid cu nişte grupări coagulate, în pripă, în jurul lui, care a dus ţara în cadere liberă, în prăpastie, şi va opta pentru o guvernare care să ducă la o dezvoltare normală a societăţii noastre, capabilă să se afirme pe harta Europei şi dincolo de ea, prin valorile umane, materiale şi civilizatorii de care dispune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*