A luat sfărșit prima etapă a unei realizări unice: Rugă fără sfârșit – cel mai lung poem colectiv pentru Cartea Recordurilor

Recent, în ziua de 20 septembrie 2012, a luat sfârșit prima etapă a minunii care a durat preț de o minune care, așa cum se spune, nu ține doar trei zile la români: Rugă fără sfârșit – cel mai lung proiect colectiv (din lume) dedicat Cărții Recordurilor, tentativă pe care am lansat-o în urmă cu un an pe facebook și în Ziarul Națiunea și prin diverse alte parteneriate. Trebuie să recunoaștem: puțini ”rugiști” autentici, dintre cei care ni s-au alăturat de la început, au rămas atașați grupului dovedindu-se fideli și sinceri  față de cei ocazionali, mânați de interese egoiste, unii distructivi, subversivi…

Rugiștii autentici s-au întrebat și m-au întrebat cu nostalgie, pe măsură ce se apropia ziua de 20 septembrie a anului curent, cum se va termina această comuniune de suflet și poezie, cât de goliți sufletește ne vom simți, cât de abandonați, cât de inutili ne vom accepta resemnarea și cum vom umple golul pe care îl va lăsa ”Ruga”, acum în prag de toamnă, rămași fără obiectul ”muncii” noastre sublime, lirice, patriotice și sentimentale și cum vom suporta fiecare în parte despărțirea de această teribilă colectivitate la ruperea legăturii dintre noastre cu noi înșine, o legătură indisolubilă creată în timp, inocent, fără aere de talentați, dar cu pasiune, cu patimă chiar pentru unii, stări care au indus, se pare, dependența…  Dependența de creație, de poezie, de metafore într-o lume care impune alte dependențe ucigătoare, iscate de minți diabolice.

Cei mai mulți dintre noi ne culcăm cu ”Ruga” în inimă și în minte și ne trezim cu ”Ruga” în suflet și alinare dimineața, grăbindu-ne să deschidem calculatorul și să adăugăm încă un zâmbet trist (!), sau o tristețe zâmbitoare (!!), și o strofă măcar, sau o poezie de câteva strofe, celor strânse deja cu miile în prima etapă a perfoemanței noastre uncie în lume. Nu-i așa că este incredibilă performanța noastră de a depăși 26.000 de strofe într-un an? Nu-i așa că suntem singurii nebuni frumoși de pe panetă care am îndrăznit să compunem un poem atât de lung, de neegalat? Nici măcar poporul chinez, la comanda unui dictator sau altul, nu ar izbuti un astfel de record, cum nici coreenii comuniști în fanatismul lor care l-a contaminat fatal pe Ceaușescu, cum nici marele popor multinațional american care îl invocă pe Dumnezeu la fiecare trei cuvinte, dar calcă în picioare la fiecare silabă cuvântul lui Dumnezeu.

Să nu uităm că de acolo, din Occident, sinistra noastră clasă politică a importat pentru noi și ne-a vândut spre a deveni consumatori zi de zi tot ce este mai urât și murdar în lume. Ei bine, așa cum suntem unii dintre noi azi, oameni simpli, necorupți, neînavuțiți, nepervertiți, neparșiviți, neticăloșiți, neînregimentați și manipulați politic, încă temători și rușinoși, jenându-ne de propria cinste prin care ne-am autocondamnat la sărăcie prin iubirea de Neam, iată, am izbutit, unindu-ne forțele și descătușându-ne sufletele, canalizând talentul liric nativ încrustat în genele noastre de români minunați, să scriem peste 26.000 de strofe, să fim frați și surori întru vers, zi de zi, dovedim că suntem uimitori și unici și că avem dreptul la a doua mare etapă a proiectului, ”confiscând”și valoroficând fără preget potențialul inepuizabil al verbului colectic ”suntem”.

Și, deși nu suntem chiar atât de mulți, noi creatorii amatori și stângaci ne-am onorat pasiunea de a compune și depune versuri care să înceapă cu ”sunt”și, din septembrie, cu ”suntem”, așa cum am simțit și ne-am priceput și noi, ne-poeții(!), să versificăm investind simțăminte, suflet și timp din puținul nostru timp atât de dozat, pentru teribila noastră tentativă de a înregistra un record românesc în palmaresul mondial. Au fost și mulți membri ai grupului, care, deși au dăruit la început de proiect multe versuri, au considerat că e mai bine să se retragă pe parcurs, sau au forțat eliminarea lor din grup, din cauza practicării insistente a politicii anti-culturale a intrigilor, dezbinării și sabotajului muncii noastre, a fidelilor. Creațiile (trădători)lor care au părăsit grupul și proiectul rămân parte a patrimoniului colectiv din acest record.

Istoricul și bilanțul realizărilor ”rugiștilor” și partenerului ”Națiunea” vor constitui subiectul unor viitoare articole, comunicate și dezbateri, dar acum, aici, prin acest articol, vreau să dau de știre cât mai multor cititori faptul că RUGĂ FĂRĂ SFÂRȘIT continuă și, începând cu data de 20 septembrie,  am  trecut la etapa a doua în care vom fi și mai uimitori în propria noastră tentativă de a ne doborî propriul record, depășind în viitorul an (sept.2012-sept.2013) cifra de peste 27.000 de catrene, care, ca unică regulă, vor începe cu pluralul ”suntem”.

Trecem, așadar, de la individualistul ”sunt” , la generosul și altruistul ”suntem”, căci, implacabil, noi românii, doar împreună suntem (!) un neam al naibii de special și pe cât de sucit și capricios, pe atât de bun la inimă, de cald, de talentat și de săritor când sângele ne fierbe… dar ne fierbe greu…  Și pe cât de pricinoși suntem, pe atât de solidari suntem, mai ales când dumnezeu ne trece prin cazne grele colective, când ne bântuie nenorocirile și durerile…

Dar, iată, dovedim că  la frumos și bine, simțind colectiv pozitiv, și aspirând măcar la binișor, o parte dintre noi putem fi uniți și creativi, așa cum am dovedit câteva sute dintre noi, prin această lucrare colectivă, unică în lume. O durere comună rămâne: trecem cu toți prin aceeași mare nenorocire, doar că o suportăm fiecare în parte, cum putem, pe bucățele, zi de zi: este vorba de soarta Țării și a Neamului nostru, de destinul nostru mârșăvit și deturnat în așa măsură, încât un întreg popor am ajuns la mâna unei mâini de trădători și vânzători de idealuri și de bogății ale patriei, la discreția unor otrepe ale tagmei care de 23 de ani se luptă și reușeșete să ne facă să ne fie rușine de noi înșine, ca națiune, că suntem români, văzându-ne și acceptându-ne prădați, mințiți, manipulați, extorcați, asupriți, alungați în exod, desconsiderați, batjocoriți, folosiți doar la alegeri…

Și totuși, cei mai mulți rămânem curați, cinstiți, frumoși și cu adevărat iubitori de țară. De aceea supraviețuim, de aceea suntem imbatabili și necruțători deși părem lași și delăsători. Nu există sentiment mai înălțător decât acela când, doruind să ne eliberăm, ne luăm cu munții la trântă, fiind un neam de feți-frumoși siliți să lupte cu uriașii, cu zmeii, cu marile puteri, cu marii stăpâni de sclavi ai unei lumi contemporane bolnave, năuce, nemiloase. Realizarea noastră colectivă a peste 26.000 de strofe care încep cu ”sunt”, ca gest de sfidare a neodictatorilor economici care au înlocuit pușca și glonțul cu dobânda la credite, și tentativa de a ne autodepăși propria performanță compunând catrene cu zecile de mii care să înceapă cu ”suntem”, este o mobilizare spirituală la război, este o formă sublimă de rezistență, un model de  explozie pentru mobilizare și coeziune atunci când prin sufletele noastre de români umiliți triumfă sentimentele și gesturile înălțătoare pentru salvare individuală și colectivă, națională.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*