Despotismul vânătorului de despoţi

Dacă mai exista vreun semn de îndoială faţă de felul în care la rându-i a fost tentat să controleze lucrurile dincolo de o anumită limită, Crin Antonescu a reuşit să se desconspire în toată nesplendoarea frustărilor sale. Învins şi pus în faţa situaţiei de a pleca de la Cotroceni, liderul liberalilor nu a reuşit să demonstreze că ştie să piardă cu fruntea sus. Dimpotrivă, chiar dacă ne-a ţinut nenumărate lecţii de moralitate de la pupitrul Administrației Prezidențiale, tot el a fost acela care s-a dedat celui mai primitiv gest al omului frustrat: răzbunarea. Căci, înainte de a ieși pe ușa laterală a instituției care i-a oferit șansa de a-și consemna prezența în istoria contemporană a ţării, profesorul de istorie fără normă a dat și măsura nivelului său de „coabitare”, îndepărtându-i de la Cotroceni pe toţi aceia care i-ar mai fi putut supravieţui fie și o zi.

Astfel, fără a ţine cont măcar o clipă de cei ce i-au fost alături şi au riscat să intre într-un joc dinainte pierdut, i-a dat afară pe consilierii prezidenţiali pe care abia îi aduse în locul „băsiştilor” pe care îi concediase la preluarea interimatului. Dar fără a avea curajul să le-o spună în faţă, președintele interimar semnând pe ascuns, aproape mișelește, destituirea acestora. Acesta este omul care a fost preşedinte interimar al României! Acesta este personajul care ne-a ţinut lecţii despre Demnitate şi Onoare! Acesta este bărbatul politic (!) care ar putea ajunge, dacă naţiunea va continua să-şi doarmă somnul raţiunii, preşedintele ei ales!

Un preşedinte care nu a fost în stare să le spună nici măcar propriilor angajaţi că trebuie să plece! Or, oare cum ar fi putut el să anunţe unei ţări întregi măsuri similare precum cele asumate la începutul crizei economice?! Unde este decenţa în decizii pe care a tot reclamat-o? Şi unde dreptul oamenilor de a li se spune adevărul, nu a-i pune în faţa faptului împlinit?!

Poate că, destituirea consilierilor prezidenţiali moşteniţi de la Traian Băsescu a avut o oarecare legitimitate. Deşi ar fi trebuit să le lase și acestora răgazul necesar pentru ca fiecare să-şi aleagă momentul plecării. Dar concedierea într-un gest abuziv, unilateral, chiar despotic, a propriilor oameni, vorbeşte de la sine despre caracterul aceluia care a fost preşedinte interimar al României. Iar gestul este și mai grotesc dacă ținem cont că el a venit după o altă dovadă a ipocriziei lui Crin Antonescu. Aceea de a nu-şi fi asumat ieşirea din viaţa politică aşa cum singur s-a angajat. Demnitate şi onoare?

Evident, nu este o întâmplare faptul că preşedintele interimar şi-a concediat brusc consilierii. Că nu le-a lăsat acestora, spre deosebire de Traian Băsescu, șansa de a opta pentru momentul şi felul în care vor pleca din aparatul prezidenţial. Pentru că preşedintele interimar, care trebuie să se întoarcă la șefia PNL într-un moment de maximă tensiune în partid, s-a temut probabil că unii dintre oamenii pe care i-a adus la Cotroceni ar putea aplica tactica supravieţuirii intrând în concediu medical sau de odihnă. Aşa că a ales să reteze lucrurile dintr-o lovitură, pentru a nu-i lăsa lui Traian Băsescu această plăcere. Le-a semnat „in corpore” destituirile şi le-a trimis la Monitorul Oficial într-o discreţie ce dovedeşte limitele omului pătimaş. Probabil, ar fi expediat şi mobila de la Cotroceni ori ar fi dezinstalat cu propriile mâini liniile telefonice „speciale”. Dar Crin Antonescu nu se pricepe nici măcar la lucruri mărunte..

Aceasta este însă doar latura „melodramatică”. Pentru că gestul lui Crin Antonescu a vizat un scop mult mai pragmatic. Pregătirea reîntoarcerii la matca partidului, nu ca un preşedinte interimar căzut în penibil, ci sub forma unui preşedinte care a învăţat la Cotroceni măcar cum să-şi ţină partidul sub control.

În fapt, grabnica sacrificare a propriilor consilieri este mai mult un semnal de avertisment pentru propriul partid. Acolo unde sunt destule personaje care ar putea pune sub semnul întrebării legitimitatea lui Crin Antonescu de a mai rămâne în fruntea unui partid pe care, în mare parte, l-a dezamăgit. Şi nu ar fi nimic surprinzător să asistăm, în perioada imediat următoare întoarcerii la matca partidului, la altfel de „eliberări din funcţie”.  Pentru că vânarea acelora care au crezut că Antonescu îşi va ţine cuvântul dat şi va ieşi din viaţa politică, şi care au început să-şi aşeze treburile în partid pentru un posibil congres, nu va fi doar o furtună în paharul proaspăt umplut cu whiscky de locatarul de la Cotroceni.

Au fost destui liberali care au încercat să se afirme pe seama declaraţiei riscante făcute de Crin Antonescu într-un moment în care se credea, probabil, cel mai influent om al ţării, dar care nu au luat în considerare faptul că preşedintele PNL este şi el în cele din urmă un om politic dâmboviţan. Şi nu va pleca de bună voie, într-o dovadă unică a ceea ce înseamnă demnitate și onoare, ci va ține cu dinții de orice funcție. Și chiar dacă unii liberali au făcut poate dovada unei oarecare viziuni politice, intuind, chiar din primele zile de mandat ale preşedintelui-interimar, că ultimul plecat de la Cotroceni va fi tot Crin Antonescu, până la urmă tot aceștia vor fi aceia care vor fi pierdut o ocazie.

Oricum, prin felul în care și-a destituit angajaţii, Crin Antonescu a dovedit încă o dată că pentru el totul s-a redus la un război personal cu Traian Băsescu. O confruntare în care toți cei prinşi la mijloc, fie că i-au fost lui fideli, nu reprezintă nimic pentru el. Crin Antonescu i-a dat afară şi pe consilierii prezidenţali pe care i-a găsit acolo, şi pe care ar fi trebuit să-i păstreze, având dreptul moral de-ai concedia doar în clipa în care venea la Cotroceni ca președinte ales, dar i-a dat afară şi pe oamenii care au avut încredere în el.

Or, dacă faţă de „proprii” oameni s-a purtat aşa, oare cum ar fi procedat cu ţara? Dar, acesta este omul! Şi acesta îi este caracterul…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*