Aseară mă telefonează o rudă apropiată de la Lăpușna și mă „somează” să privesc urgent la PublikaTV cum Filat pupă mîna și… pantofii lui Huli Iglesias, idolul său, căruia i-a venit rîndul să-i facă PR contra plată împărătească, evident, succesorului direct al lui Voronin în R Moldova.
Am privit și pe loc m-am îngrozit!
Tot acolo găsesc și următorul text cu titlul: “Populismul l-a îngenuncheat pe Filat”.
Iată materialul:
“Renumitul interpret spaniol Julio Iglesias a susţinut în această seară un concert la Chişinău. Prezent la eveniment, premierul Vlad Filat, sub patronajul căruia a avut loc concertul, a îngenunchiat în faţa lui Iglesias. Prim-ministrul i-a adus interpretului 101 trandafiri albi, a îngenunchiat în faţa acestuia şi i-a sărutat mâna. Menţionăm că, Julio Iglesias este unul dintre cei mai bine plătiţi interpreţi din lume. Organizatorii concertului au refuzat, însă, să divulge suma pentru care artistul a venit la Chişinău.”
Da, zic, în hanatul acesta pronunți Filat și se aude numai și numai: Voronin.
Nici o schimbare, o simplă preluare de patronaje, cînd se ia un ONG, care organizează la comandă mega-concerte, pe banii Orange, Fenosa și Moldovaagroindbank. Demersurile poartă girul Primului, bineînțeles, numai încearcă și refuză…
Aceștia vor achita toate cheltuielile, iar banii…puțini din cele 1850 de bilete X 600-2500 lei vor putea fi fituiți la voia unui singur om, care e tot el, ați ghicit, desigur.
Acesta e show-business-ul moldovenesc, acesta e PR curat în stil liberal-democrat, așa cum proceda Voronin cu idolii lui: Kobzon, Kirkorov, Baskov, Leșcenko, Gazmanov, Malinin și alte vedete preferate din “Patria-mamă a comuniștilor”.
Doar că discipolul lui Voronin, lordul Filat, și-a depășit profesorul. Incomensurabilitatea Sa nu invită la Chișinău decît vedete universale, precum Scorpions, Patricia Kaas, Lara Fabian, Goran Bregovic, Huli Iglesias…
Următorul invitat, cu tot cu soție-mascul, va fi sir Elton John, pe la toamnă…
Apoi Madonna, apoi Ciociolina, apoi amicul său pervers Berlusconi!
Pentru el banii nu pot fi o problemă.
În acest stat nici un orange, agroindbank sau fenosa nu poate crîcni în fața Primului dintre toți.
Aceștia pot refuza pe oricine, dar pe Filat—nici în vise măcar.
Orange, de pildă, răspunde prin madamele Musteață, Buzulan și altele, tuturor că “susțin doar activitatea corală” și nu pot ajuta nici cu un leu festivalurile și concertele ce nu au girul Primului nostru ministru, pentru că ele sunt mereu ocupate, pentru că proiectele prezentate an de an nu se încadrează în conceptul(?) lor, pentru că la anul viitor proiectul va fi realizat la sigur, pentru că trebuie tradus și-n engleză, pentru că…
De exemplu:
„Buna ziua,
În Republica Moldova, Fundatia Orange sustine domeniul muzicii corale, iar proiectul despre care vorbiti este unul adresat mai multor genuri de muzica. Plus, Fundatia pune accent pe sustinerea nemijlocita a tinerelor talente in domeniul muzicii corale si mai putin pe organizarea de evenimente grandioase, unde beneficiul acestora se minimizeaza. Cu regret, nu vom putea da curs solicitarii Dvs.
Best regards,
Ludmila Buzulan
CSR Projects Coordinator
Orange Moldova S.A.”
Și asta în timp ce „permit” unor delincvenți să dețină baza de date a clienților săi, care sunt mințiți de tipi necunoscuți ce telefonează în numele Companiei și-i felicită pe clienți că ar fi premiați cu bilete de odihnă, mașini de spălat, televizoare etc, doar dacă mai cumpără cartele de 500 lei. Delincvenții apoi dispar, așa cum au și apărut, cei de la orange și cei de la poliție „rîd” de plîngerile cetățenilor, care nu știu că toatele au aceeași umbrelă: Primul Ministru, care, zice-se, e deja unul din acționarii de bază ai Companiei!
Agroindbankul zice și el că nu dispune de bani pentru nimeni, doar pentru Filat–totdeauna gata, Fenosa-la fel, Moldcell–si el răspunde celorlalți fără GIR de la Primul așa: „Vă mulțumim pentru că ați apelat la noi. Compania noastră este deschisă spre lansarea de parteneriate… și caută permanent posibilități de a oferi asistență acolo unde este nevoie. Vă informăm cu regret despre imposibilitatea oferirii pentru moment a sprijinului solicitat. Scrisoarea DVs de solicitare a fost înregistrată și stocată în baza noastră de date, în vederea găsirii a noi posibilități de a Vă oferi asistență. Cu respect, Ch. Gaburici”.
Trec anii și scrisorile fără GIRUL Primului nu mai au un altfel de răspuns, schema fiind de la Voronin încoace preluată cu brio de Filat și jujucii săi de serviciu, care-i pupă zilnic pantofii acestuia, ce, la rîndul lui, pupă pantofii lui Huli Iglesias, care n-a mai văzut așa scîrnăvii de cînd s-a născut…
Să folosești Biserica în scopuril de PR—a fost în stare doar Voronin.
Acum, blasfemiator, e în stare doar Filat, pseudonimul lui politic de moment.
Să folosești artiști străini în scopuri de PR—a fost în stare doar Voronin.
Acum se scaldă în astfel de sindrofii doar Filat, ucenicul său fidel de PR.
Să îngenunchezi în fața unui om, păcătos, împovărat de fapte mai mult sau mai puțin morale, să-i pupi pantofii și mîinile–e un gest de 3 parale al unui om și mai imoral, care nu mai poate de-atîta dorință nebună de parvenire și, bolnav de sine, se și vede unicul și eternul țar al guberniei ca și privatizată.
Cine se încumetă să-i dea peste mînă?
Toți ciracii i-o sărută, toți consilierii îl idolatrizează, toți colegii de partid îi lustruiesc cu limbile înverzite pantofii, ajutîndu-l să se creadă cel mai iubit dintre moldoveni, precum nu este.
El, cel care n-a fost odată măcar la Festivalul “Invită Maria Bieșu”(nici la deschidere, nici la închidere), el, cel care n-a îngenunchiat și nu i-a sărutat mîna nici măcar la 75 de ani, nici la următoarele zile de naștere ale primadonei.
Dar din moartea Mariei Bieșu și-a tras din Fondul de Rezervă al Guvernului un PR de milioane de euro.
Acesta e neocomunistul Filat, cel posedat de necredința acumulării PR-ului propriu și din cei vii, și din cei morți!
Fără-ncetare!
Aici ajunși, avem trista certitudine că dacă ar dispare într-o zi toată populația cu drept de vot a Moldovei, și atunci Filat cu bodiulimea sa aservită și cu șevciukcii separatiști la braț ar îngenunchia PR-istic în fața noastră, cu 101 trandafiri albi în mînă, organizîndu-ne așa niște funeralii naționale, de care s-ar mira întreg mapamondul!
Cu Huli Iglesias cu tot!
Lasă un răspuns