Colaj electopralic

Aruncându-mi cîte un ochi spre afişele şi benerele electorale, mi-au rămas pe retină cu cîteva figuri devenite agasante fiind tot acelea care s-au tot învârtit prin funcţii politice, cu foarte conotaţioi administrative, fiind cam aceiaşi băgăcioşi, mişcători, gălăgioşi şi „activi”, (cărora Ion Iliescu le-a zis demult „activişti”, care politica le devenise o profesie, declarată de acelaşi împătimit în această „îndeletnicire”, de mare preţ în socialism, „revoluţionari de profesie”.

Primul a fost el, care 20 de ani a dominat această imagine a benerelor şi sa afişelor, acum luându-i locul pe muteasca, activistul „obscur”, parcă de sindicat, numit el Onţanu,(de la Oanţă-tărăboanţă), făcxut de ai lui general, lume bună, în plină psace şi în civilie de câănd se ştie, cel apărut pe afiş în simplui „proletar” în cămaşă, cu mâna stângă la inimă, spunându-le săracilor cei mai mulţi în sectrorul 2 al capitalei aşa: „am fost şi am rămas ca voi, tovarăşi, simplu membru de partid”.Culoartea roşie – violentă – domină cămăşile ciracilor ce-i fac propagandă, fondul la afişe şi materialul chioşcurilor de vânzare a fotografiilor cu chipul neclintitului tomvarăş, mort de grinşa României, cum zice şi partidul de foşti, regrupaţi în jurul unui general cu tic nervos, care, în ciuda constituţie, facve politică pe faţă, fiind chiar preşedinte al partidului „trădătorilor”, plecaţi mai toţi de la PSD…E ceva incredibul: după 22 de ani, în loc să fi văzut o pleiadă de tineri din partide noi, vedem un Prigoană îndopat şi cu mustaţă, care promite transport gratuit în capitală, (să nu mai poţi urca într-un vehicol de transport în comun, pline de ţigani,care se vor căruţi aiurea de te miri colo).

M-am uitat atent şi prin sate… Figuri de suprahrăniţi care au fost şi mai vor să fie primari sau adversari mai plini, mai rotofei şi mai suficienţi. Face figură nouă, dorită şi dătătoare de speranţă, un tânăr numit el, întâmplător, exact ca „primarul de meserie” Negoiţă de la sectorul 3, fost el sectrorul cel mai roşu, fiindcă aici, cu fieful la 23 august uzina, candida mereu Ceauşescu.E un nume al generaţiei – Sorin Robert Negoiţă. Nu ştiu ce-o face, pentru că entuziasmul meu la aparţia   celuilalt tînăr Robert zis el şi Turcescu, m-a dezamăgit, văzându-l căzut rău în tagma foştilot activişti de presă de partid Cristoiu şi Boda.Oricum..frumos de tot, în simplitatea lui, benărul cu chipul relaxat şi atent al „doctorului” care a arătat „că se poate”, când „se vrea”. Parcă am uitat originea lui într-un general de securitate şi jocul extraordinar al unui tip peste măsură de băgăcios, mare priceput în a face bani prin mai multe funcţii la stat…

Prin sate mai bâzâie cântecul acela zis de Furdui Iancu, cum că noi suntem români, urlând în final că de fapt suntem romani, urmaşii unuia Traian…Unde or fi dacii şi regele erou Decebal?…”Ei, şi ce-i cu asta”? Ne înfruntă cu atitudine agresivă, proletară Ion Iliescu…Misiunea mea aproape că mi-am îndeplinito-o: nici un membru de partid n-a fost întrebat ce-a făcut în comunism. Nu mai vorbimn de activişi şi mai ales despre ofiţerii de securitate. Acarul Păun a fost 22 de ani „informatorul”, care, iată, nici acum n-arte acest drept de a candida pe undeva. În resat…Doar ei…”revoluţionarii de profesie”, rudele, prietenii , poate şi fii lor, peste tot. Fie că suntz „la putere” sau în ceea ce se cheamă – propriu, impropriu – opoziţie…Cum să nu-şi permită ungurii să vină, chiar fără aprobare, în ţară şi să ne ceară să plecăm din Ardeal, că-i al lor!?