Decât să plângă la sânul partidului că nu îl lasă preşedintele să stea pe locul din faţă la masa unei Europe de la care oricum se cam ridică toţi pentru a da fuga să-şi verifice propriile cămări naţionale, seifuri şi conturi bancare, Victor Ponta ar fi trebuit să se întrebe dacă nu cumva românii din Harghita şi Covasna au nevoie de prezenţa lui în mijlocul lor. Măcar aşa, pe fugă, între două avioane către Bruxelles, ca o minimă dovadă că nu au fost uitaţi şi de această guvernare. Şi nici nu ar fi trebuit să ajungă să se întrebe care sunt primele meleaguri naţionale pe care ar fi trebuit poate să le bată cu piciorul, ci să meargă direct acolo, în inima Ardealului, încă din primele zile ale mandatului lui de premier
Şi dacă nu a făcut-o atunci, ar trebui să îndrepte lucrurile acum! Pentru că mare parte din umilinţa pe care o revarsă asupra noastră Budapesta i se datorează şi lui, fiind urmarea accesului de orgoliu pe care l-a avut în clipa în care tocmai lui, „micul Titulescu” al tuturor guvernelor de sorginte iliesciană, Traian Băsescu nu i-a făcut loc ca reprezentant de drept al diplomaţiei şi chiar al ţării. Căci, în loc să facă front comun cu preşedintele României, a început să erodeze chiar din inima puterii credibilitatea şi dreptul șefului statului de a ne reprezenta în afara țării.
Iar aceasta a fost doar prima consecinţă vizibilă a negării de către Victor Ponta a dreptului preşedintelui de a reprezenta România la Consiliul Europei. Căci, atacându-l pe preşedinte, Victor Ponta a atacat practic structura unitară de reprezentare a Statului Român de către instituţiile de ocârmuire. Or, un stat în care negarea dreptului de reprezentare a președintelui vine chiar din interior, devine un stat extrem de vulnerabil. Şi nu este vorba doar de faptul că, de acum înainte, mai marii Europei îi vor privi cruciş pe cei doi demnitari români, într-un fel de tandem Lolek-Bolek, pus la dispoziţia fiecărei părţi, distincte!, de una bucată de preşedinte de stat european, ci de toate acele consecinţele pe care le va produce asupra diplomaţiei, dar şi a relaţiilor economice.
De aceea, nu trebuie să ne surprindă faptul că, după ce premierul Ponta l-a bălăcărit pe Traian Băsescu, am ajuns într-o asemenea situaţie, jignirile şi acţiunile provocator-agresive ale Budapestei reprezentând doar partea vizibilă a unui tăvălug de discreditare lansat de Victor Ponta doar din dorinţa de a-şi satisface un capriciu. Acela de a fi, măcar pentru câteva ore, cel mai putenic reprezentant al României la o conferinţă europeană.
Este partea vizibilă pentru că puterea extremistă de la Budapesta nu aştepta decât o astfel de neînţelegere la nivelul Bucureştiului pentru a transforma drumurile din Ardeal într-o autostradă cu punct de plecare/sosire Budapesta. Şi nu este decât faţeta vizibilă, în spatele acestei negări a dreptului preşedintelui de a reprezenta România producându-se deja decredibilizări majore la nivelul multor sfere.
Aşa se explică de ce Budapesta nici măcar nu s-a mai sinchisit să măscheze atitudinea vădit dușmănoasă la adresa Bucureştiului. Dimpotrivă, a lăfăit cenuşa din cutia Pandorei iredentiste aşa cum a dorit. Şi-a bătut joc de fiecare român, a mutilat demnitatea brazdei româneşti, ne-a otrăvit fiecare palmă de pământ pe care au călcat „oficialii” ei.
Dar cea mai mare ofensă a făcut-o prin „împuternicirea” preşedintelui parlamentului ungar de a participa la campania electorală a Partidului Civic Maghiar. Nu a ţinut cont de rugămintea şefilor celor două camere parlamentare româneşti ca acesta să-şi amâne vizita până după campania electorală. Şi l-a trimis aici în carne şi oase.
Un atac deliberat la adresa României, a istoriei, a valorilor şi a demnităţii noastre.
Din colţul unei timide expresii de protest, premierul Ponta a şoptit gâtuit câte ceva despre posibila declarare ca „persona non grata” a preşedintelui parlamentului ungar. Apoi s-a înmuiat şi mai mult, lăsând lucururile să curgă de la sine, poate, spera el, spre un deznodământ mai liniştit…
Când, de fapt, alta ar fi trebuit să fie reacţia lui. Să-l pună pe ministrul de externe să inițieze mai mult decât o simplă invitare protocolară la minister a ambasadorului Ungarei. Şi aceea când o avea timp acesta. Ministrul Marga ar fi trebuit să stea pe aeroport cu hârtiile de declare ca „persona non grata” a lui Laszlo Kover, preşedintele parlamentului ungar, gata semnată. Dacă nu, măcar cu propria-i demisie din starea de neputinţă, teamă şi dezinteres. Mai ales că ştia că, oricum, o procedură de expulzare durează 24 de ore. Iar eventuala declarare a lui Kover ca „persona non grata” ar fi produs efecte cu mult timp după ce acesta și-ar fi vărsat deja veninul în întâlnirile electorale ale PCM-ului.
Mai mult, premierul Victor Ponta nu ar fi trebuit să se ascundă la Palatul Victoria. Şi ar fi trebuit să facă măcar o vizită în Ardeal, pentru a-i arăta lui Kover că pe acolo nu trec autostrăzile iredentismului budapestean.
Iar ocazii au fost destule. Şi nu era nevoie de inventarea unor „prilejuri”. Ar fi trebuit să meargă acolo dimpreună cu ministrul culturii când a fost încendiată casa lui Avram Iancu. Ar fi trebuit să meargă acolo imediat după declaraţiile belicoase ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti. Ar fi trebuit să meargă acolo unde primarii maghiari au început să ridice steagul Ungarei, nu doar pe primării, ci şi pe catarge înălţate în mijlocul urbelor.
Lasă un răspuns