Vârsta erorilor

Într-un calcul elementar: 23+10 = 33. Care va să zică dincolo de jigodismul profund al “exerciţiilor” de pe maidanul politic, dincolo de vânzări şi cumpărări, grupări şi regrupări în hotarele aceleaşi “caste politice”, există şi o generaţie sau, mai în clar, un segment important al populaţiei care, cel puţin biologic se încadrează în tiparul classic al “eroilor”, al celor predestinaţi cu şansa posibilei modificări a actualităţii. Culmea este că nimeni nu aşteaptă de la aceştia un sacrificiu, ci simpla lucrare a voinţei. Voinţa de a impune întronarea reală a statului de drept, a egalităţii de şanse în construcţia propriilor biografii, instaurarea unei reale protecţii sociale care să se reazime obligatoriu pe restaurarea  locurilor de muncă prin strategii economice coerente, convingătoare, general asumate, cu o largă şi diversificată absorbţie profesională.

Confuzia disipată pe toate direcţiile de vedetele politice de cam toate culorile (complementare) cum că masa asta amorfă de votanţi, aceşti circa 21 de milioane au gena umilinţii bine dezvoltată, antrenată pentru un surplus de pauperizare, a înmugurit în mintea multora pe fondul lehamitei şi necum al lipsei de demnitate. În gura  politicienilor “profesionişti” recesiunea cronicizată prin propria lor impotenţă acţională e confundată cu un sataclism de specificitate naţională, aşa cum tsunami pentru cei din Pacific sau taifunul Mathilda pentru neamurile geographic înrudite cu aşa ceva. După alţii nici nu am avea recesiune economică în lipsa unei economii clarificate, controlabile statistic, aşa cum Isărescu controlează alchemistic raportul leu-euro-dolar-liră.

Şi nu avem economie clarificată fiindcă începând cu Roman, Stolojan, poetul ăla economist de care nu se mai ştie sau sindicalistul-premier şi până la baciul ungurean abia coborât dintre eminenţii nelustrabili au tot căsăpit turma industriilor, au desertificat de oameni agricultura, zărăfind ce se mai poate zărăfi prin solul şi subsolul acesui spaţiu din ce în ce mai nerecomandabil turismului continental. Clamând europenismul ca pe o trufanda altoită din mintea lor, miezul şi coaja, fac eforturi disperate să se disocieze de propriile realizări: analfabetizarea, reducţia valorică a educaţiei prin învăţământ, desmembrarea profesiunilor aşa zis primitive, bazate pe manualitate, colonizarea terenului arabil. Şamd, şamd.

Mai mult de atât: propria lor imoralitate este clonată în zone altădată armonice, alimentând, cultivând condiţiile eclozării unor monştri aparent dispăruţi (legionarismul de extremitate, hortysmul). Cum altfel s-ar explica faptul că, între atâtea impozite şi taxe încălcările grave ale legii sunt doar parţial amendabile, funcţie de actanţi (demnitari, membri ai unor srl-uri politice tampon) iar focarele de rasism, şovinism, xenofobie sunt întreţinute cu o parşivenie tembelă, printr-o impotenţă dirijată a aplicării Constituţiei dintr-o matematică păguboasă însăşi fiinţei naţionale.

Cum au fost amendaţi, pedepsiţi penal (Codul penal, Constituţia sunt comune şi obligatorii pentru toţi cetăţenii României, indiferent de apartenenţa etnică) cei care refuză aici, pe teritoriul statului român, să aplice regula bilingvismului în diversitatea exprimării, identificării, anulând cu bună ştiinţă tocmai apartenenţa  la o patrie comună, la o limbă oficială a statului unitar, la o convieţuire în care majoritarii nu le refuză identitatea etnică cum nici şansa de se mişca liber spre geografiile care le pot împlini mai sigur teritorialitatea. Lipsa în inscripţionări, la prima  şi obligatoria poziţie tocmai a limbii române trebuie penalizată acum, după 23 de ani de la revoluţie, cu aceeaşi asprime ca şi în cazul batjocoririi simbolurilor naţionale sau în situaţia unor manifestări iredentiste. Toţi, dar absolut toţi sunt sub aceeaşi Lege.

Într-o analiză istorică restrospectivă se constată că exact în condiţiile ocultării politice, a unei extensii a corupţiei au apărut şi s-au manifestat mişcările extremiste. Şi tocmai pe un asemenea teren  s-a creat  şi  nemulţumirea  generalizată faţă de instaurarea prin decizie guvernamentală a înfiinţării unei facultăţi de medicină cu predare strictă în limba maghiară, o limbă care, după ştiinţa noastră, nu le poate asigura absolvenţilor decât, cel mult, emigrarea în ţara vecină. Sigur că aşa ceva se va face în curând la schimb de paritate cu absolvenţii  facultăţii de medicină cu predare în limba română de la Budapesta sau altundeva. Dincolo însă de aceste propoziţii cu buzele strânse, dacă nu ar fi fost alimentat şi susţinut cvasi-oficial orgoliul adormit al imperiilor de mucava “evenimentul” de la Tg. Mureş se înscia în firescul armonicelor unei convieţuiri multi-naţionale ale europenilor de cetăţenie română din această margine a lumii.

În 23 de ani termitele politice de toate culorile au reuşit cu punctaje diferite dar cumulat explozive să infesteze cu acidul lăcomiei, al “străinătăţii” asumate prin conturi, însăşi imaginea de sacrificiu a acelui decembrie `89. În mic, ca unitate de măsură a staturii lor, politicienii români post-revoluţionari au creat un “animal politic” greu clasabil, o struţocămilă care ne întoarce într-un capitalism feudal de râsul planetei. Birjărind patapieviceşte aceeaşi gloabă deşălată (bugetul), ne salută şmechereşte din 4 în 4 ani, distanţa staţiilor de poştă necesară schimbului de ştafetă. Aceeaşi birjari – aceeaşi gloabă dar din ce în ce mai şleampătă, mai subnutrită.

Şi închei, că mă dor buricele minţii, închei întrebând: Unde şi ce fac cei care în ̀89 aveau doar zece ani? Mai există?

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*