Boc s-a topit! Mai repede ca un om de zăpadă…

Cu toate problemele pe care le avea ţara, Traian Băsescu părea a avea o singură grijă. Nu ieşirile în stradă, nu protestele aparent domolite de vremea nefavorabilă, nu felul în care au apărut noi sugrumări diplomatice pe conducta gazului rusesc… Il măcina felul în care l-ar putea alunga pe Emil Boc. Un premier care îl încurca. Dar nu în treburile ţării, în gestionarea situaţiilor de criză şi a celor social-conflictuale, căci nu de ţară îi arde preşedintelui. Ci în treburile de partid, în stratagema de reşapare a unei părţi a PDL-ului pentru a evita capotarea formaţiunii într-un destin ţărănesc. Emil Boc nu-i mai folosea preşedintelui în propriul plan de salvare politică. Pentru că, într-adevăr, orice ar trăncăni Traian Băsescu, el are nevoie pe mai departe de o ancoră politică. Va avea nevoie de un „pdl” aservit.

Or, Emil Boc a ajuns la maximul politic pe care i l-a gândit Traian Băsescu în clipa în care l-a luat pe lângă cas(t)a lui politică. O piesă de sacrificiu păstrată pentru un ultim compromis.

Toate semnalele duceau în această direcţie. Mai întâi, în contextul protestelor, aserţiunea lui Traian Băsescu despre faptul că orice alt preşedinte de partid ar fi fost mai bun decât Emil Boc. În acea clipă, se aştepta poate preşedintele, în Emil Boc ar fi trebuit să zvâcnească orgoliul lui Raet Arafat, premierul trebuind să-şi dea demisia a doua zi. A urmat apoi capcana acordării celor cinci procente la salarii şi pensii, dar şi palma dură dată guvernului democrat-liberal prin antamarea unor discuţii UDMR-FMI (!) la Palatul Victoria, ca şi cum această formaţiune era în capul treburilor ţării. A venit şi ieşirea publică a Ralucăi Turcan (această mini-portavoce prezidențială), care sublinia necesitatea schimbării lui Boc, şi, nu în cele din urmă, apariţia în oficialul neasumat al PDL-ului al unui adevărat mesaj de despărţire adresat direct lui Emil Boc, printr-un articol care număra deja zilele acestuia ca premier.

De departe însă, cea mai meşterită manevră a fost vestea creşterii salariilor bugetarilor şi a pensiilor! O mărire care a sunat bine. Chiar foarte bine, dar fără a fi nici un moment şi un demers sincer, fiind doar o altă intoxicare cotrocenistă menită a satisface pofta lui Vodă de a-l vedea izgonit pe Emil Boc. Pentru că un singur lucru pare cert în toată această degringoladă: dorinţa lui Traian Băsescu de a scăpa de Emil Boc. Iar cel mai bun mecanism de alungare fără nici un fel de regrete (lacrimile preşdintelui sunt pentru „prieteni”) este chiar partidul. Manipularea acestuia pentru a-i ridica pe greii formaţiunii în capul preşedintelui de partid, fiind evident că Emil Boc va respinge propunerea de mărire a pensiilor şi salariilor, fie ea avansată și din interiorul PDL-uri.

Desigur, pentru decorul şaradei, Traian Băsescu a ţinut şi el isonul premierului său, arătându-se „deranjat” de propunerea de creştere a pensiilor şi salariilor. Atât pentru a părea acelaşi stăpân protector al premierului, cât şi pentru a nu lăsa să se întrevadă de unde vine de fapt „şopârla”.

Astfel, cu toată veselia pe care o putea genera vestea creşterii salariilor bugetarilor şi a pensiilor, partidele şi sindicatele ar fi trebuit să înţeleagă că este vorba de o manipulare. O perdea de fum pe  care mulţi au luat-o în plin în plămânii vociferărilor prin studiourile de televiziune, limitându-se să „decanteze” esenţa doar la asemănările cu gesturile disperate ale lui Nicolae Ceauşescu de acum 22 de ani!

O intoxicare ce era uşor a fi intuită măcar pentru faptul că singura soluţie viabilă ar fi, nu o creştere nesemnificativă de câteva procente a salariilor şi pensiilor, ci reducerea cotei TVA. Atunci s-ar simţi un efect real în economie şi doar în momentul în care s-ar lua o asemenea decizie am avea o speranţă că nu ne mai aflăm în calamburul grobian al  Cotrocenilor. Sau în clipa în care pensiile şi salariile ar creşte într-adevăr, dar nu cu momeala de câteva procente, ci la nivelul tăierilor „dictate” de criză.

Este vorba şi de o abordare socială, de eventuala creştere a pensiilor şi salariilor bugetarilor urmând să beneficieze doar o parte a societăţii. Totul într-o zvâcnire de fericire de scurtă durată, nefiind vorba de o creştere utilă în termenii reali necesarului pentru consum. În schimb, o reducere a cotei TVA, fie şi doar cu un procent, după modelul vecinilor bulgari, ar fi resimţită benefic de întreaga societatea.

Oricum, de la ce a pornit şi, mai ales, când s-a produs fisura dintre presedinte şi premierul său drag, rămân parte a misterului politic. Cert este că şi Emil Boc s-a încăpăţânat să rămână într-o funcţie pe care ar fi trebuit să o părăsească de multă vreme. Şi, nu în cele din urmă, oare doar postul de premier îl voia eliberat Traian Băsescu? Sau este vorba de mult mai mult? De funcţia de preşedinte al PDL-ului, un post rezervat poate unui personaj mai „reformist”. Pentru că după demiterea lui Boc, mai ales după un joc de glezne care să determine partidul să ceară acest lucru, este clar că acesta nu va mai putea rămâne în fruntea partidului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*