Căutarea valorilor…

De câteva săptămâni țara este bulversată de manifestări, proteste, greve, mitinguri. În ciuda unui ger cumplit, mii de oameni din peste 60 de orașe ale țării protestează în stradă, strigă sloganuri politice, își arată nemulțumirile. Cer, nici mai mult, nici mai puțin, schimbarea președintelui țării, a primului-ministru, a guvernului, alegeri anticipate și multe altele. Toate acestea au fost declanșate de o nefericită măsură luată de conducerea guvernului față de un om : Raed Arafat.

Știm că Raed Arafat este palestinianul care și-a făcut din România a doua patrie, care a realizat sistemul de ambulanță numit ,,Smurd”, unul dintre cele mai performante din Europa. Doctorul Arafat ajunsese subsecretar de stat în Ministerul Sănătății și de acolo veghea fără odihnă la buna desfășurare a activității Smurdului. Într-o bună zi, însă, Domnul Arafat a fost dat afară de la minister și în locul său a fost numit altcineva, cel mai probabil un personaj politic. S-a pus problema privatizării Smurdului și a altor servicii asemănătoare, care ar avea ca obiect de activitate asigurarea serviciilor de ambulanță și medicină de urgență. Domnul Arafat a primit lovitura cu demnitate, în tăcere, știind că apa trece, pietrele rămân. Nu avea pe nimeni ca să-l apere. Însuși președintele îl ironizase pe un post public de televiziune.

Iată că s-a ivit un sprijin nesperat pentru Domnul Arafat : poporul român. Românii, de la mic la mare, au fost conștienți că se face o mare nedreptate unui om capabil, care a pus mult suflet și a realizat ceva în România. Pentru aceasta au ieșit cu zecile de mii în stradă și au protestat vehement. Conducerea țării a fost luată prin surprindere. Nu se aștepta la o asemenea reacție și de așa dimensiuni. L-a chemat repede pe Domnul Arafat și l-a repus în funcție la minister, a renunțat la noua legii a sănătății și a format o comisie care să redacteze un alt proiect de lege a sănătății. În această comisie l-au poftit, cu scuzele de rigoare, și pe Domnul Arafat. Cu toate astea, protestele poporului nu au putut fi potolite. Domnul Arafat a fost bulgărele de zăpadă ce a pornit din vârful muntelui și a declanșat o avalanșă uriașă. Cazul lui a fost picătura, care a umplut paharul nemulțumirilor.

Desigur că se vor rezolva problemele până la urmă, însă ceva mi se pare extraordinar. Poporul a ajuns la maturitatea cuvenită și a început să-și apere valorile. S-a ajuns la concluzia că fără oameni capabili nu se poate să progreseze societatea, instituțiile, statul însuși. Sunt state care cumpără pur și simplu creiere de valoare, oameni capabili  și ne mirăm apoi că au ajuns unde au ajuns. Ca români de bună credință, ne îngrozim văzând economia țării pe butuci, văzând principalele bogății și resurse vândute pe nimic, văzând datoriile uriașe crescând dintr-o zi în alta și ne întrebăm dacă nu cumva oameni de talia Domnului Arafat au fost marginalizați, alungați la capre ori peste granițe de-a lungul anilor și alții de la polul opus i-au luat locul, fiindcă au fost membrii unui anumit partid politic, ruda unuia sus-pus, au plătit în dreapta și în stânga și au cumpărat orice loc și-au dorit pe scara socială. Vine o vreme când poporul judecă cu obiectivitate oamenii, faptele și realitățile. Să-l ferească Dumnezeu pe cel sau pe cei condamnați de judecata poporului. Nici pe pământ, nici în aer, nici sub pământ nu-și mai găsesc loc de refugiu !

Exerciții de protest de mai mici dimensiuni au avut loc în ultimii ani și în domeniul bisericesc. Cu toții am văzut numeroase cazuri prezentate de posturile de televiziune, când preoți capabili erau dați afară din parohii și în locul lor erau trimiși cine știe ce funcționari de la centrele eparhiale sau favoriți ai acestora. Era impresionant că parohienii se ridicau ca unul singur, blocau intrarea bisericii și cereau să li se redea preotul lor, fiindcă îi convinsese că este capabil și-și face datoria.

Indiferent de domeniul de activitate, ori nivelul social, cel ce a neglijat actorul numit popor și a luat decizii fără să țină seamă de nevoile, speranțele și capacitatea acestui ,,actor”, a avut cele mai triste și regretabile ieșiri de pe scena istoriei. Cine are urechi de auzit să audă !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*