Tăblițele de la Tărtăria

De mare importantă pentru noi românii, este descoperirea de către cercetătorul român Nicolae Vlasa, în anul 1961 la Tărtăria, a trei tăbliţe din ceramică cu scriere pictografică şi ideografică, catalogate ca având cea mai veche scriere din lume, anul 5.500 î.Hr. Descoperirea a făcut mare vâlvă în lumea ştiinţifică.

Astfel, din însărcinarea doctorului rus în ştiinţe istorice T.S.Passek, specialistul rus în sumerologie, V.Titov expert al laboratorului Institutului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe a URSS, analizând materialul adunat, a ajuns la următoarele concluzii:

– tăbliţele de la Tărtăria sînt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspîndit, de origine locală;

– textul unei tăbliţe, enumără şase toteme antice, care coincid cu ,,manuscrisul” din oraşul sumerian Djemdet-Nasra şi, de asemenea, cu manuscrisele din săpăturile ce aparţin culturii Kereş;

– semnele de pe această tăbliţă trebuie citite în cerc, în sensul contrar mişcării acelor unui ceasornic;

– conţinutul inscripţiei (dacă este citită în sumeriană), aminteşte de zeul local ŞAUE, care este identic cu zeul sumerian USMU şi a fost tradusă astfel: «În (cea de) a patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului ŞAUE cel mai vîrsnic după ritual (a fost ars), Acesta-i al zecelea»…

Care este semnificaţia acestei scrieri de pe aceste tăbliţe, după concluziile trase de către cercetătorul I. Moldoveanu?

1 – Scrierea  s-a născut în Carpaţi, pe Valea Mureşului, la Turdaş şi la Tărtăria. Am adăuga că, această scriere este de origine autohtonă, a strămoşilor poporului român.

2 – Inscripţia tăbliţei rotunde de la Tărtăria face dovada că limba română se cristaliza în urmă cu opt milenii, în fază arhaică.

3 – Tăbliţele de la Tărtăria clarifică problema monoteismului strămoşilor românilor şi semnificaţia lui Zalmoxe (Şaue, Samoş), care a fost numele getic (dat de strămoşii noştri n.n.) al marilor preoţi, al fiecărui Pontifex Maximus, închipuit de unii, ca zeu.

4 – Mai rezultă după consideraţiile autorului, că pe atunci exista şi o organizaţie politică statală, deci cu încă cinci milenii înainte de Burebista, şi nu de acum două mii de ani cum s-au grăbit să creadă unii istorici.

Potrivit dreptului public, remarca I. Moldoveanu, pentru existenţa unui stat se cer trei condiţii, toate îndeplinite pe Valea Mureşului, încă acum opt milenii:

– găsim un teritoriu determinat de cultura Turdaş – Tărtăria;

– o populaţie care era organizată administrativ şi cunoştea scrisul (de fapt casta preoţilor care ştiau să scrie n.n.);

– un bazileu (conducător), care unea alte teritorii (ale neamului), un sacerdot maximus şi o religie cu ritualuri proprii, iar deasupra tuturor, credinţa într-un zeu suprem, Dzio (Zău).

O precizare se impune: cultura Turdaş de care am amintit mai sus, reprezintă circa două sute de plăcuţe ceramice cu incizii simple, reprezentând forme pictografice, pe care arheologa română Torma Zsofia (nume maghiarizat al Sofiei Turmă) le-a găsit la Turdaş. Înfăţişând rezultatele cercetării sale la reuniunile internaţionale de la Berlin din 1880 şi Frankfurt pe Main din 1882, Torma Zsofia definea trăsăturile comune ale acestor plăcuţe descoperite de ea, cu cele găsite în centrele în care iradiau culturile pînă atunci, ale Babilonului şi Caldeei!

Cercetătorul român Iordache Moldoveanu considera însă, că, între semnele de pe piesele ceramicii descoperite la Turdaş şi scrierea simbolică, perfect orînduită a tăbliţei rotunde de la Tărtăria „ este o diferenţă de cîteva milenii, şi anume, cele de la Turdaş, fiind mai vechi cu 3-4 mii de ani decît cele de la Tărtăria.

Traducerea plăcuţei rotunde pune în lumină însemnătatea anului 5508 î.Hr. şi anul datării acestei plăcuţe. Faptul că traducerea indică că cel incinerat – obicei păstrat de strămoşii noştri pînă la creştinare – era al zecelea şi că datarea exactă a celor trei plăcuţe a fost anul 5.350 î.Hr., coroborează cu faptul că anul 5.508 î.Hr. este anul în care s-a atestat primul conducător politic şi religios al statului şi poporului român – între aceşti ani au mai fost încă nouă alţi conducători.