În contextul actual, pentru europeni, român echivalează cu ţigan. Privit prin prisma lor, subiectivă, orice ţigan este român, concepţie eronată, fiecare popor avându-şi ţiganii săi. În viziunea despre această etnie europeană, mondială chiar, este acceptată ideea adaptabilităţii mai greoaie a unor astfel de grupuri nomade la viaţa şi cultura civilizaţiei moderne. Totuşi, o parte dintre aceştia s-au adaptat şi integrat chiar foarte bine în evoluţia firească a societăţii încât nici ei nu-şi mai cunosc originile, devenind din speţa lor ingineri, doctori, profesori, artişti, oameni de cultură, economişti sau politicieni. Revenind la cetăţeanul român de rând, cu bucuriile şi necazurile sale, nu se deosebeşte de făptura umană „de dincolo” de graniţa României. Se naşte din mamă, suge la sânul ei, plânge şi râde, creşte, învaţă, munceşte, iubeşte sau urăşte, deci trăieşte ca făptură creată de Divinitate pe acest pământ şi în final trece în nefiinţă. Singura diferenţă, poate cea mai elocventă, este că în permanenţă în pieptul său bate o inimă de român harnic şi ospitalier, vesel şi la bucurie, dar şi la necaz, optimist, căci la el speranţa nu moare nicicând. Au venit şi au plecat imperii, au năvălit hoarde barbare şi nu şi-a pierdut identitatea, caracterul, temperamentul, obiceiurile, datinile şi limba. Dar iată că tocmai când la orizont un nou răsărit se prefigura pe altarul României, redând speranţa mult râvnită a românului după o perioadă totalitară în care predomina cultul idolului, de după crestele întunecate ale neprevăzutului s-au năpustit nori negrii, dezlănţuind furtuni cu fulgere şi trăznete malefice asupra existenţei umane din întregul spaţiu mioritic. În vâltoarea frământărilor şi tensiunilor internaţionale provocate de conflicte şi războaie pentru supremaţie ale marilor puteri pe Terra. În timp, acestea au condus implicit la cele două crize, politică şi economică, s-a creat un impact psihologic la nivel planetar, manifestat printr-un proces de degenerare a fiinţei umane, o adevărată prăpastie între fiii aceleiaşi naţii, omenirea înstrăinându-se uneori de trecut şi valorile spiritual-culturale care o reprezintă. La noi în ţară, ca urmare a condiţiilor şi a conjuncturii create de democraţia originală, în haosul său, mulţi cetăţeni români au alunecat pe panta ignoranţei, indiferent că mai locuiesc sau nu în ţară, uitând că pe acest teritoriu a existat de mii de ani speţa din care ne tragem ca unul dintre cele mai vechi popoare de pe continent. Geto-dacii, tracii, românii sunt reprezentanţii celei mai vechi culturi europene, Cultura Danubiană.
Strămoşii noştri n-au migrat ca hunii, bulgarii, maghiarii şi alte popoare din ţinuturile asiatice. Ei au fost dintotdeauna la nord şi sud de Dunăre ca un adevărat imperiu. S-ar părea că însuşi Alexandru Macedon a fost de origine tracă, iar legenda lui Romulus şi Remus cu întemeierea Romei este de origine tracă. E chiar posibil ca imperiul roman şi latinitatea să fi apărut chiar din triburile getice. Dar timpul cu noile descoperiri vor face lumină în adevărata istorie a existenţei umane. Poporul român se încadrează perfect în coordonatele geografice şi istorice pe teritoriul României Mari, în special prin bogăţia lexicului cu cuvinte de origine geto-dacă, unice în Europa şi în lume. Revenind la prezent, o nebuloasă s-a abătut asupra acestui neam, la care concură clasa politică instalată la putere de douăzeci de ani, indiferent de coloratura partidelor. De două decenii nu a contat cine a preluat frâiele ţării, ţelul lor suprem a fost îmbogăţirea unora prin sărăcirea confraţilor, pierderea demnităţii româneşti, sărăcie, anarhie şi dezbinare. Concursul de împrejurări a fost favorabil alienărilor celor afectaţi de nedreptăţile sociale şi evadarea disperată a acestora, total nepregătiţi, într-o lume străină temperamentului şi mentalităţii tradiţionale româneşti, într-un spaţiu deloc favorabil cetăţeanului de rând, lipsit de mijloacele psihologice şi praxis-ul necesar înfruntării cu stoicism a mastodonţilor economici şi a ideologiei capitaliste cu lumea diversificată a afacerilor, a dedesubturilor, a infrastructurii relaţiilor dintre patronat şi angajat. Românul abrutizat de conştiinţa şi ideologia comunistă a fost nepregătit în faţa propriei sale revoluţii, a spiritului, a mentalităţii, a convingerilor despre lume şi viaţă, şi-n locul evoluţiei sale pe scara valorică a existenţei umane s-a trezit scăpat din lesă ca un câine abandonat pe maidan.
Din cauza apucăturilor „ţigăneşti” cu limbaj vulgar şi comportament mai puţin decent al unor tineri „scăpaţi” peste hotare, adesea românii din diasporă sunt consideraţi ţigani, mai ales că prin bunăvoinţa unor „capete luminate” s-a adoptat denumirea de rom, ceea ce străinii echivalează cu român.
Probabil, mulţi străini nu cunosc faptul că ţiganii europeni, indiferent de cetăţenie, români, bulgari, unguri, italieni, francezi, spanioli sau din alte state, sunt nomazi din triburile ţinuturilor asiatice. Dar noi cetăţenii români, indiferent de sorginte, ne pierdem identitatea din cauza naivităţii şi a uşurinţei cu care cedăm în faţa naţiilor străine adevărata cultură şi civilizaţie românească. Avem obiceiuri, datini şi tradiţii specifice, etnografie şi folclor unice pe Terra. Ansamblurile noastre folclorice în costume naţionale se bucură de mari succese internaţionale pe vestitele scene ale lumii. Noi cei din diasporă uităm uneori că ele ne reprezintă oriunde, chiar dacă rătăcim după un loc de muncă pe meleaguri necunoscute. Străinul de rând şi chiar patronii, organele publice şi politicienii nu ne recunosc valoarea, ceea ce denotă ori ipocrizia acestora, ori prostia, lipsa de cultură în care lâncezesc. Mulţi dintre ei nu-şi cunosc propriile valori, somităţile, istoria sau geografia. Poate nu-şi cunosc nici locul pe harta lumii. Iată unde zace deşteptăciunea la „occidentalii” Europei!
Noi, răsăritenii evadaţi din eticheta totalitar-comunistă să nu ne plecăm cu servilism în faţa şabloanelor capitalismului occidental cu falsă democraţie, ci cu fruntea sus să ne susţinem clauza şi să ne păstrăm demnitatea şi mândria de români, indiferent de spaţiul terestru în care ne aflăm, ca spaţiu al dumnezeirii pe această planetă. Cine are impresia că în Occident descoperă izvoarele nesecate ale democraţiei şi calea raiului spre îmbogăţire se înşeală amarnic. Societatea capitalistă în esenţa ei a fost, este şi va fi controversată. Cu sau fără voia noastră am intrat în cursa pentru maratonul supravieţuirii, uitând de trecut, prezentul febril trăindu-l aproape inconştienţi. Privim viitorul prin prisma speranţelor utopice că printr-o minune divină salvarea noastră va apare în zori o dată cu răsăritul soarelui şi raiul se va pogorî pe pământ, aruncând în abisuri legile nedrepte ale marilor jandarmi de pe Terra, ale jocului diabolic de interese prin îngenuncherea unor naţiuni şi obţinerea supremaţiei generale.
Avem un patrimoniu naţional şi cultural ştiinţific cu care ne putem mândri. Ne reprezintă cu onoare somităţi la nivel mondial pe care avem datoria sacră să-i cinstim şi să-i venerăm aşa cum se cuvine. Să medităm în slujba spiritului ce ne caracterizează şi să ne întrebăm retoric, cu ce este mai prejos naţiunea română decât celelalte? Imaginea deformată despre poporul român nu ne-o fac în mod special străinii, ci noi înşine prin „aleşii” neamului de la cârma ţării, nomazii cu şatra şi vulgaritatea lexicală şi comportamentală a unora din compatrioţii noştri.
Cu toate acestea să reparăm greşelile unora, neştiinţa şi prostia altora şi să ne susţinem, cu fermitate şi demnitate, clauza până la capăt. Indiferent în ce zonă a lumii vom avea ocazia să colindăm să nu ne fie ruşine cu originile neamului din care ne tragem şi să nu uităm locurile natale, aceste plaiuri mioritice poate unice în lume prin pitoresc, dar şi prin specificitatea şi spiritul ospitalier, vesel şi harnic al românului. Să nu urmăm exemplul dezagreabil al politicienilor care ne denigrează poporul, iar dacă dai dovadă de patriotism eşti catalogat ca naţionalist, echivalând în ignoranţa lor această noţiune cu cea de extremist. Cu toate matrapazlâcurile în favoarea jocului lor de interese şi menţinerea portofoliilor în structurile statului, odată şi odată această ipocrizie populistă, ce a cuprins de douăzeci de ani ca o molimă clasa politică din societatea românească, se va prăbuşi, iar cetăţeanul român se va trezi la realitate din somnolenţa în care mocneşte, redobândindu-şi identitatea moştenită din moşi-strămoşi. Din nefericire, mass-media face reclamă violurilor, tâlhăriilor, crimelor, oamenilor corupţi şi clanurilor mafiote, nu valorilor şi marilor personalităţi care ne reprezintă ca naţiune. Întotdeauna, Românul, indiferent de vicisitudinile istorice, a ştiut să-şi aprecieze şi să-şi facă cunoscute valorile culturale, artistice, ştiinţifice şi să păşească cu fruntea sus, plin de demnitate, în rândul civilizaţiilor moderne.
Oriunde ne-am afla, în orice colţ al acestei planete, să nu uităm că în pieptul nostru bate o inimă de român!
Lasă un răspuns