Linşajul unui cârcotaş

Da! Ş.H. este vinovat şi trebuie să plătească. Dar ceea ce se întâmplă acum, acest linşaj mediatic al, aparent, frustării şi ranchiunii mediocrilor, al plăcerii neghioabe de a-l spulbera pe cel vinovat prin acuze înaintea judecării de către lege, este dovada uneia dintre tarele de care încă suferim. Plăcerea de a vedea suferinţa deşirată în rânduri de antepronunţări de factură tabloidă.

Evident, ne aflăm în faţa unui formidabil linşaj mediatic. Pentru că, o presă care şi-a pierdut, din nevoia de a supravieţui financiar, propriul crez şi propria-i etică (cedând funcţia sa formativă şi informativ-echidistantă în favoarea manipulării ordinare) acest linşaj îşi produce mult mai repede efectul asupra spectatorului. Un efect care se vede direct pe scara „raiting”-ului şi a banilor încasaţi din ştoarcerea dramelor.

Şi poate că, dacă doar „raiting”-ul ar fi fost scopul final al exacerbării tragediei, unele exagerii ar fi fost de înţeles. Dar nu, faptele au căpătat şi o altă dimensiune, acest linşaj nefiind determinat nici măcar o secundă de vreo compasiune a „jurnaliştilor” implicaţi în această stoarcere de „arginţi” din cadavre faţă de rudele celor morţi. Ci din interesul, meschin şi macabru, de a-şi afişa disponibilitatea şi felul eficient de întocmire a eventualelor dosare de linşaj mediatic la comandă.

Desigur, s-au plătit şi poliţe… În mod cert, tot comandate pe nefericiţii „arginţi”. Poliţe venite dinspre aceia care s-au simţit lezaţi în imaginea lor publică de parodie de parodiile lui Ş.H. Iar dacă ar fi fost vorba doar de asemenea personaje, care sunt oricum mult prea lipsite de conştiinţă pentru a se ruşina de felul în care s-au folosit de tragedia unor semeni doar pentru a-şi vârsa veninul şi „brandul” muschiulos al urii, poate că propria noastră tragedie nu ar fi ieşit la suprafaţă atât de hidos. Dar, în clipa în care întreg evenimentul a fost deturnat de anumite televiziuni şi ziare doar pentru a-şi dovedi „posibilităţile”, lucrurile au căpătat o faţă cu adevărat hidoasă.

De fapt, Ş.H. a constituit doar pretextul. S-a potrivit scopului prin oribilul accident pe care l-a produs. Dar, în realitate, oricare altă persoană publică ar fi fost nimerită. Căci, prin „dosarul” Ş.H.. iar iniţialele ar trebui folosite cel puţin până la pronunţarea Justiţiei, am avut în faţa ochilor cazul clasic al linşajului mediatic, felul în care un dosar poate fi încununat cu aparenţa de adevăr suprem doar dn tirul acuzator şi constant al presei.

Principalele televiziuni care au prezentat obsedant sinistra situaţie în care a ajuns Ş.H. nu au făcut-o însă din dorinţa de a face o minimă dreptate victimelor. Pentru că nu morţii erau subiectul (probabil, jurnaliştii care au sucit şi răsucit subiectul nu au reţinut nici măcare numele victimelor). Subiectul era Ş.H., iar prin acesta cota de audienţă ca scop final. Asta din perspectiva manipulării simplului telespectator.

Pentru că, mai este un personaj dinspre zona „auditorului” care a fost vizat. Cel „special”, care ar putea comanda dosare de linşaj. Şi căruia televiziunile şi ziarele i-au făcut prin cazul Ş.H. dovada disponibilităţii şi a posibilităţii de a acţiona la comandă. Inclusiv pentru roadele viitoarei campanii electorale.

Acest spectator „special” a asistat practic la un exerciţiu al linşajului mediatic ce poate fi derulat la comandă. A asistat la dovada perfecţionării mecanismului, actorii politici, primii vizaţi, având de unde să aleagă cea mai bună „ofertă”. Căci, analizând prestaţiile televiziunilor şi a presei scrise, se pot ierarhiza cele mai „eficiente” acţiuni de linşaj. Şi nici una dintre televiziuni nu a pierdut ca urmare a atacului de presă poate ceva mai moderat! Pentru că, nu contează doar abilitatea linşajului la comandă, ci şi „apărarea”, putându-se face şi din atacurile la comandă, dar şi din apărarea, tot la comandă, prin alte trusturi media ori medii (adesea, a tocmi „apărători” fiind chiar mai profitabil!).

De aceea, „cazul Ş.H.” ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă la adresa posibilităţilor de „execuţie” de care dispune media. Căci, într-o piaţă a presei sărăcită, care abia supravieţuieşte financiar, fiind dispusă să accepte orice pentru a face rost de bani, aceste „prestaţii” se vor înmuţi. Inclusiv sub forma unor linşaje faţă de care până şi lapidarea în piaţa publică a „vinovaţilor”, desemnaţi a priori de media, ar fi insignifiantă…

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*