Artur Silvestri sau trenul meu pierdut

Sunt unul dintre cei care am pierdut, de-a lungul timpului, în viaţa asta, multe trenuri. Nu m-am hotărât încă să stabilesc cauza acestui fenomen ( să fie vorba de nehotărâre, neîndrăzneală, indo­lenţă, destin…) .

Unul dintre aceste , ale mele, fluturări de mână ar putea fi şi ratarea unei colaborări cu Artur Silvestri, acest remarcabil şi con­troversat om de cultură modern. Şansa de a-l cunoaşte personal mi-a oferit-o , regretatul meu prieten, Mihail I. Vlad, poet, edi­tor şi neostenit animator cultural internaţional, cu care se găsea într-o strânsă relaţie de colabo­rare, având ca numitor comun le­gături de profil cu mişcarea culturală din ţară dar şi cu cea din diaspora românească.

Am discutat astfel, cu valoro­sul om de cultură, în biroul său din capitală, unde i-am dat una dintre cărţile mele de poezie, i-am prezentat puncte de vedere proprii şi unele dintre intenţiile mele de activitate viitoare ( în acea perioadă tocmai cloceam oul din care avea să iasă nu peste mult timp revista « Climate lite­rare » şi pe care în mod sigur nu ar fi ignorat-o). Vădit interesat AS-ul a programat o întâlnire în care să punem la punct un anu­mit program de lucru. Dar nu a fost să fie aşa. La scurt timp M. I. V. a « plecat » pe alte « meleaguri » mai bune , mai rele, doar el o ştie, la fel ca şi Maestrul Artur,

căruia iată acum « Climate lite­rare » îi aduce prinos de caldă amintire şi sincer omagiu.

Căci Artur Silvestri a fost şi este un Nume care nu se poate şterge. Creator foarte productiv şi de indiscutabilă valoare, cu abor­dări tematice diverse, deopotrivă clasic şi modern, realist şi supra­realist, el a dăruit culturii româ­neşti o amplă şi importantă moştenire literară dar şi azimu-turi originale pentru perpetuarea spiritualităţii româneşti. Scriitor, istoric, editor, critic literar, fon­dator şi conducător a multor pu­blicaţii, promotor cultural şi manager a fost deopotrivă adulat şi denigrat.

De ce denigrat? Pentru că i s­a atribuit o mare culpabilitate, o vină de neirtat( în vremurile acestea când se vrea şi se face tot ce este posibil pentru neantizarea culturii şi spiritualităţii româ­neşti), şi anume de a fi fost un mare patriot, un român adevărat şi un bun creştin. « Vina » lui a fost şi aceea de a-şi fi iubit Ţara şi Neamul mai presus decât orice şi mai ales de a fi luptat pentru fi­inţa lor sacră, iar cine iubeşte profund, moare devreme, dar trăişte veşnic în sufletul celor pe care i-a iubit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*