Traian Băsescu a emis ipoteza unei soluții pentru deblocarea proiectului de exploatare de la Roșia Montană: referendum local! După cum sună, aceasta va fi cel mai probabil găselnița pentru a închide gura opozanților la proiect, împachetată diplomatic, în cuvinte mari precum democrație, voința celor direct implicați etc.
În cazul acesta, referendumul local, trebuie spus, este incorect, irelevant și periculos pentru situații asemănătoare viitoare.
Este incorect pentru că decizia asupra Roșiei Montane nu-i privește numai pe localnici: nici aurul – resursă naturală, nici patrimoniul, nici clima unei regiuni nu aparțin locuitorilor din satele apusene. Ele aparțin statului român.
Întrebării președintelui „Ce treabă are cetățeanul Băsescu din București cu exploatarea de la Roșia” i se poate răspunde: „Dacă așa stau lucrurile, atunci aurul scos să fie depozitat în beciurile Primăriei din Roșia Montană, ce să caute în beciurile BNR?”
Pe scurt, proprietari asupra rezervelor de aur și argint ale țării sînt toți românii, iar decizia asupra acestei chestiuni trebuie să o ia întreaga țară.
Este irelevantă, pentru că locuitorii din acele sate sînt morți de foame, să-i întrebi chiar pe ei dacă vor aur, e inutil, vor spune aproape toți: daaa! Asta nu înseamnă că este și bine ca exploatarea să se facă în condițiile contractate cu RMGC. Un amărît cu foamea în gît, pus în fața unei iluzii, răspunde conform nevoilor lui imediate. Ori distrugerea Roșiei Montane și exploatarea celui mai mare zăcămînt de aur din Europa nu poate fi decisă de o mînă de oameni care așteaptă locuri de muncă, au fost ținuți în așteptare și înfometați cu bună știință.
Este incorect și predispune la mită și manipulare. Incorect față de ceilalți cetățeni ai țării, dar și pentru că populația din zonă este sărăcită, adusă în stare de dependentă față de proiect, pentru că zona a fost declarată de autorități zonă exclusiv minieră și nu s-a mai putut construi nimic, nu s-a mai putut investi în altceva timp de șapte ani. În condițiile actuale, rezultatul unui referendum local ar fi ușor de cumpărat.
În fine, un referundum local cu privire la chestiuni de interes național ar crea un precedent periculos. Cum ar fi, de exemplu, ca locuitorii Clujului să decidă într-o dimineață, prin referendum, că vor să radă centrul orașului lor de pe fața pămîntului? Ei, uite, majoritatea lor au o ambiție să demoleze monumente și catedrale, ca să pună acolo altceva. E al lor, nu? Ei decid!
Sau cei din Pisa, dacă s-ar trezi că nu mai vor să trăiască la umbra turnului înclinat! Și atunci, decid să-l doboare, pur și simplu. Fac un referenduum și majoritatea spun că s-au săturat de turn, nu le mai place, gata cu el. Credeți că guvernul de la Roma ia acastă decizie pentru că așa vor locuitorii de pe strada principală din Pisa?
Dar mai ales, cum ar fi ca locuitorii din județele Mureș, Harghita și Covasna să decidă că vor să ridice ziduri de doi metri în jurul ținutului lor? Se pot pronunța locuitorii unei regiuni asupra unor chestiuni majore privind locul unde ei trăiesc? Sau e o chestiune națională și ne comportăm ca aparținînd toți aceluiași stat cu interese și scopuri comune?
Lasă un răspuns